Love supreme
Paşeam cu repeziciune înspre salonul 9. Abia aşteptam să dau cu ochii de expresia feţei ei. Îi simţeam sufletul, o simţeam fericită, bucuria ei era proiectată pe închipuirea mea. Ştiam că acum e întreaga, ştiam că nu va mai avea nevoie de nimic altceva de acum înainte. Era femeie pe de-a-ntregul şi nimic nu-i va ştirbi niciodată aceasta condiţie de femeie împlinită.Am ajuns la ea, nu se uita înspre intrarea salonului. Era pierdută cu ochii aţintiţi asupra unui punct imaginar, undeva în partea dreaptă a tavanului înalt al camerei de spital. Nu m-am oprit din mers pentru a-i mai lăsa răgazul să savureze acest moment numai al ei. Moment în care îşi contempla viitorul. Va mai avea multe de felul ăsta.
Îşi întoarce privirea luminoasă către mine. E desfigurată, n-o mai recunosc. Dar e fericită, are un copil, are o fetiţă. O cheamă Alexandra şi din ziua aceea va marca un nou centru al universului mamei ei.
I-am simţit vibraţia sufletului de cum m-am apropiat de ea, de mamă. M-am aşezat în locul ei, acum eu eram cea de pe pat, desfigurată, cea care are o nouă jucărie şi un motiv plauzibil să trăiască. Pâna acum, mă pregatisem să trăiesc bucuria supremă, să fiu femeia completă.
Îmi era prea cald, iubirea dogorea in mine, eram mamă.
Îmi dau haina jos si o pun pe marginea patului. Mă uit la mamă cu cea mai mare afecţiune de care pot da dovadă. Mă uit la copil cu cea mai mare dragoste de care sunt şi voi fi vreodată capabilă.
Ziua în care îmi voi naşte primul copil va fi cea mai fericită zi din viaţa mea.
Îşi întoarce privirea luminoasă către mine. E desfigurată, n-o mai recunosc. Dar e fericită, are un copil, are o fetiţă. O cheamă Alexandra şi din ziua aceea va marca un nou centru al universului mamei ei.
I-am simţit vibraţia sufletului de cum m-am apropiat de ea, de mamă. M-am aşezat în locul ei, acum eu eram cea de pe pat, desfigurată, cea care are o nouă jucărie şi un motiv plauzibil să trăiască. Pâna acum, mă pregatisem să trăiesc bucuria supremă, să fiu femeia completă.
Îmi era prea cald, iubirea dogorea in mine, eram mamă.
Îmi dau haina jos si o pun pe marginea patului. Mă uit la mamă cu cea mai mare afecţiune de care pot da dovadă. Mă uit la copil cu cea mai mare dragoste de care sunt şi voi fi vreodată capabilă.
Ziua în care îmi voi naşte primul copil va fi cea mai fericită zi din viaţa mea.
Foarte frumos spus. Chiar am citit si am zis “uite ca exista oameni inteligenit”. Felicitari!
Super dragut postul de azi,super poza,super e si felul in care scrii!nu renunt si o sa continui sa te bat la cap cu :APUCA-TE DE SCRIS PE BUNE!!
Mmm…nu am copii,dar ii ador si afirm cu cea mai mare sinceritate ca nu exista bucurie mai mare pe Pamant decat miracolul de a da nastere unui copil…sanatos.Desi nu ma simt pregatita acum,abia astept un bebe sa-l pupicesc si sa-l iubesc asa cum stiu eu mai bine:*:*.Da,cu siguranta banii,masinile,firmele si hainele de fitze palesc in fata implinirii si bucuriei de a strange la piept un bebe mic…Imi place postul de azi;P
Ziua in care vei ramane insarcinata, ziua in care va da din picioruse, ziua in care va zambi si-ti va spune mama…o-hoo..dar cate zile nu vor fi “cea mai frumoasa zi din viata mea” 🙂
si eu astept sa traiesc astfel de sentimente! frumos! frumos!
Ce bine ca mai sunt femei care isi doresc sa traiasca miracolul nasterii :)Pe cate prietene nu le-am auzit spunanad ca nu vor copii,deoarece le-ar incurca viata sau cariera.Pacat de ele ca se ofilesc pentru lucruri trecatoare si rateaza esentialul.
@Cinderella
Si esentialul in viata care ar fi? Sa perpetuezi specia? Eu cu prietena mea, in cazul in care vom ajunge sa ne casatorim, am decis sa adoptam un copil. Este o sansa unica de a-mi dovedi altruismul. =)
@ Cinderella –> Da, asa e. Unele femei tin mai mult la tineretea si la corpul lor decat la sufletul lor. Mai devreme sau mai tarziu isi vor da seama. Numai ca in cazul asta “mai bine mai tarziu decat niciodata” nu prea functioneaza.
@ Clover shaped screwdriver –> Nu cred ca Cinderella se referea la perpetuarea speciei, sau la a avea un copil doar pt asta. Cred in miracolul nasterii si sincera sa fiu, oricat de goista as parea, daca pot sa fac un copil, 2, 4, 10, i-as face. Mai bine decat sa adopt unul. Nu vreau sa fiu rea, dar daca pot sa am copiii mei, din sangele meu, prefer sa ii am si sa ii las pe altii care nu se pot bucura de aceasta fericire sa adopte copii neiubiti si nedoriti de parintii lor. Sa nu ma intelegi gresit, in cazul in care n-as putea avea copii, adoptia ar fi primul lucru la care m-as gandi. Si nu cred ca m-as opri la unul.
Din nefericire, numarul cuplurilor care vor sa adopte un copil e mult mai mic decat numarul copiilor din orfelinate, drept urmare cei mai multi dintre ei isi petrec toata copilaria acolo. 😉
Noi putem avea copii si nu avem nici o problema din punctul asta de vedere. Oricum, ramane de vazut daca vom gandi la fel si peste un numar de ani.