Home sweet home

Daca ar trebui sa luati cele mai enervante asteptari si apucaturi ale unei fete, chestii pe care serialele si filmele americane le descriu ca fiind tipic femeiesti, o sa aveti supriza sa aflati ca din multe astfel de puncte de vedere, nu ar fi trebuit sa fiu fata. O chesti de genul ” hai sa ne mutam impreuna” poate fi considerata o chestie dupa care in mod normal femeile sunt innebunite. Dorinta de a-si vedea iubitul commited. Na, eu una nu sunt pentru mutat. Inca. Adica imi place sa petrec cateva zile cu Iubi, imi place sa ne comportam de parca am fi mai mult decat iubiti, dar la un moment dat, totul trebuie sa revina la normal. La normalul meu. Adica sa ma intorc noaptea la 12-1 acasa, somnoroasa unde ma asteapta patul meu facut, unde fac dus la mine in baie, unde imi sunt toate lucrurile asezate in dulapurile unde eu am hotarat ca e locul lor. Nu as putea sa consider “acasa” un alt apartament unde lucrurile mele pot fi acuzate oricand ca sunt imprastiate, ca nu sunt puse la locul lor, unde sa nu ma simt ca sunt “chez moi”. Stau in acelasi apartament de cand aveam un an si l-am vazut transformandu-se sub ochii mei, blocul in care stau si vecinii tampiti pe care ii am o sa reprezinte tot timpul acasa. Indiferent unde m-as duce, unde as locui sau cu cine. Ideal ar fi ca ai mei sa se mute la sat, unde au o casa, si eu sa raman aici, dar asta nu prea cred ca se va intampla si pana la urma tot eu voi fi cea care va trebui sa se mute. Poate voi putea considera un alt “acasa” un apartament pe care mi l-am cumparat prin propriile puteri, de unde sa nu ma poata da nimeni afara si unde sa pot face ce vreau eu pentru ca sunt “la casa mea”. Chiar daca aceasta noua casa ar fi cumparata impreuna cu Iubi, tot “acasa” as considera-o pentru ca si eu am contribuit. Ma sperie putin viitorul din punctul asta de vedere. Si acest lucru se datoreaza faptului ca nu am fost niciodata plecata de acasa, mai mult de o luna. Imagine!!! Am facut facultatea aici, n-am fost cu burse pe nicaieri ca sa ma desprind cat de cat de Timisoara si cred ca de asta tin asa de mult la casuta mea, la camera mea de care cateodata ma plictisesc, dar la care m-as intoarce oricand. Of, acum m-am intristat. 🙁