In jungla
Acum o saptamana va vorbeam despre obiceiul mamei mele de a ma trimite la cumparaturi. Azi va povestesc despre alta apucatura de a ei, si anume plantele de apartament. Din capul locului ar trebui sa stiti ca nu le suport. Locul lor nu e in apartament, ci in natura. Nu le suport din mai multe motive: cand maica-mea nu e acasa eu trebuie sa am grija de ele, sunt peste tot, atarna, curg, se intind, ocupa spatiu, se usuca, au nevoie de ingrijire, cand pleaca toata familia de acasa e o adevarata problema, ce se intampla cu ele.
Luandu-le pe rand, e weekend-ul in care trebuie sa am grija de ele. Sunt singura cu plantele, trebuie sa le ud in fiecare seara sa nu cumva sa se usuce (am mai comis-o o data 😀 ). Frumusetea de bilet e scrisa tacticos cu indicatii precise. (Am vrut sa pun alta poza, dar ma gandeam ca nu gasesc alta mai sugestiva ca asta).
Mama mea are multe plante, de toate marimile. Numai la balcon atarna vreo 4 ghivece imense cu flori pe care toamna le arunca pentru ca se usuca (cred, n-am de unde sa stiu ca nu ii urmaresc activitatile floriculturale). In casa au invadat balconul, si e balcon d’ala lung, la parter. La mine ca la sera…:XMacar daca ar sta cuminti la ele in ghivece, sa nu deranjeze pe nimeni, sa nu trebuiasca sa ma transform in Trinity cand trec pe langa ele.
Acuma serios, mi-ar placea sa am o floricica mica in ghiveci, la geam sau pe birou da’ sa ramana MICA si sa trebuiasca sa o ud cat mai rar. Adica un cactus (da’ n-am voie cu de-astia ca cica is plantele cu ghinion)
Ca si cum asta n-ar fi de ajuns, mai si vorbeste cu ele. Cica le prieste. Whatever, mie mi se pare o stupizenie pe care n-am s-o inteleg, n-am s-o practic si n-o bag in seama.
Cu toate astea ma si distreaza cateodata si ma bucur ca mama mea are o activitate care o face fericita. Numai daca ar inceta sa mai primeasca de la vecine tot felul de specii. 🙁
Update: ianuarie 2012 – Acum mi-ar aduce flori, nu spini
Andreea?Asta e numele tau?Hai ca vin eu sa iti ud plantele.Daca vrei ne si uitam la un film de dragoste si dupa le udam cu lacrimi :)))
omg. 2l pt fiecare floare ?! in fiecare zi ?! omg
cred ca se poate face un grup de suport pentru plante … ceva care ar avea introducerea “Hello. I’m a Abutilon incanum plant and I’m a waterholic” ;))
@ baghy –> da, Andreea e numele pe care ma striga lumea. Elena e al doilea nume si Hellene vine de-acolo.
@ oby –> =)) waterholic…good one. aia 2 l nu sunt pt fiecare floare, ci pt ghivecele de afara. dar azi nu le mai ud ca a plouat si nu e asa cald afara asa ca nu mor pana maine.
Incredibil!!!Andreea Elena este numele tau???
Tot timpu mi am dorit 2 fetite, pe una sa o cheme Elena si pe cealalta Andreea!!imi plac f mult aceste 2 nume, mai ales Elena.
da, asa ma cheama 🙂 desi la Elena nu prea reactionez, ba mai mult, mi-e destul de strain.
si mie cel de al doilea nume al meu imi este strain.ideea e ca numele tau imi place ff mult si nu mi a venit sa cred ca porti exact numele mele preferate 🙂
Andreea pune mana si uda florile.Lasa netul :))
Nu e deloc stupid să vorbeşti cu plantele… Sunetele chiar au efect asupra lor… Ar fi multe de spus, dar sunt obosit. Mai vorbim.
Am o idee: CFFMPMF (Clubul Fiilor si Fiicelor cu Mame cu Prea Multe Flori). Te bagi?
@ alta victima –> av cors, da’ sa nu-i zici lu’ mami. 😀
pff.
sa stii ca le prieste vorbitul cu ele. avea buni o planta de Lacrima Maicii Domnului (un fel de Telefon cu picăţele pe frunze), ocupa jumate de perete al sufrageriei 😐 [insert omg here].
ei, planta asta avea câtevă mlădiţe mai zburdalnice .. cand le apuca, incepeau sa tinda spre centrul camerei, mai ales ca masa cu scaunele erau destul de aproape de perete. chiar am stat si am urmatit odata, o mladita d’asta era frumos la perete cand am intrat in camera .. cand sa plec, era la vreo 10 cm de capul meu :))
si nu’s singurul care a observat asta.
@ daimon –> Am si eu de-aia. Face niste floricele simpatice, dar prea mult se intinde.
mnah, ne asemanam 🙂 si se pare ca si mamele seamana la faza asta. pt mine florile ei sunt teroare cand e plecata. plus ca nici macar nu sunt “flori” ci… plante verzi… care mai de care mai pretentioase.
tin minte ca vara trecuta cand era plecata in concediu, am patit sa uit complet sa merg sa ud florile si pe caldura aia mare, cea mai valoroasa “piesa de colectie” s-a uscat… vai, nu iti spun cum am incercat salvarea ei… m-am rugat sa isi revina, ca altfel dadeam de … necaz, ca sa zic asa :-s pana in final, a dat domnu’ si si-a revenit desi recuperarea parea imposibila… si am scapat basma curata…
ma ingrozeste ideea ca iara vine vacanta si ma asteapta noi episoade :-s
Nu stiu de altii, insa pe mine m-ai facut sa rad copios. Cand stateam la parinti, nu-mi placeau nici mie florile. Acum, dupa mutare, de cativa ani, am strans vreo 5 flori pe care le indragesc tare mult. Doar un trandafir e cumparat de mine, de ziua mea si a rezistat. Restul sunt primite: 3 orhidee (mov, alb si verzui), una primita intr-o foarte mica stropitoare de la o fosta colega de munca (acum e imensa si are floricele rosii superbe) si inca una cu frunze carnoase (am inteles ca ar aduce belsug). Mi se par suficiente si sunt de parere ca ar fi bine sa semene cat de cat, pentru a arata mai uniform si a se aseza mai bine. Imi plac mult de tot si florile puse in vaza. Cand eram micuta, mi-era mila sa le rupem din pamant. Sunt etape si varste la care simti diferit anumite lucruri, in functie de nevoile sufletului, zic eu.
Draga Amalia, sa stii ca dupa atat de multi ani, singurul lucru care mai conteaza din postul asta e poza cu scrisul mamei mele, care nu mai e de multi ani langa mine.
Intre timp am invatat sa iubesc plantele, sa mi le doresc in casa, in jurul meu, in gradina mea. Sa ma bucur de ele, cu sau fara flori, curgatoare sau linistite in ghivecele lor 🙂