Dacă bagi vremea în seamă, trece viața pe lângă tine

Ăsta-i încă un post din seria celor rămase nescrise și îngrămădite la ușa blogului să fie publicate. Noroc că mai citesc bloguri care-mi dau ghes să mă pun pe scris. Săptămâna trecută, Mama Aluniță scria despre evenimentele primăverii în București și despre câte se pot face cu copiii în perioada aprilie-mai. Eu am renunțat să mă mai uit la recomandări pentru părinți și copii, la evenimente, ateliere, muzee și alte locuri destinate lor, că mă apucă nerăbdarea și cheful s-o văd pe Ada mai mare. Sunt sute de mii de chestii de făcut cu copiii aici, așa că, dacă o să fiu tot casnică pe când Ada o să aibă 3-4 ani, o să am atâtea de făcut cu ea că n-o să mă repet de două ori într-un an.

Dar nu despre asta voiam să scriu, ci despre vremea din Berlin.

Mi se pare că Lavinia mi-a spus o chestie pe care am ținut-o minte, pe care o citez din memorie: „Nu lăsa vremea să îți strice planurile. Dacă m-aș lua după toanele vremii de la Londra, m-aș închide în casă și n-aș mai face nimic.”  Vremea la Berlin e foarte, foarte capricioasă și n-am înțeles cu adevărat expresia „schimbător ca vremea” până nu ne-am mutat aici. Am asistat la niște fenomene naturale și la schimbări bruște de când suntem aici, încât nici măcar nu-mi mai verific telefonul să văd câte grade sunt afară, dacă plouă sau e soare. Pur și simplu plec de acasă. E drept că o fac cu mașina, că dacă mă deplasam cu mijloacele de transport în comun, m-ar fi interesat mai mult.

De la etajul 9, cerul se vede în toată splendoarea lui. Vedem, de fapt, mai mult cer decât pământ, așa că peisajul e fascinant, deși nu vedem decât asta (dacă vă mijiți ochii bine de tot, vedeți Turnul de Televiziune în depărtare).


Dar avem atât de multe priveliști și atât de multe ipostaze ale aceluiași tablou, încât nu e plictisitor deloc. Sunt dimineți, când răsare soarele și clădirile din față sunt portocalii, sunt altele în care cerul e mai întunecat, dar ele sunt luminate și se văd albe-albe pe fond gri. Mai sunt înserările, când e înnorat, iar clădirile sunt întunecate, aproape negre. Și-apoi sunt apusurile… Doamne, ce frumoase sunt apusurile văzute de la geamul nostru, ce spectacol, ce culori.


Ideea e că dacă lași vremea să-ți stea în cale, chiar nu mai faci nimic. Cel puțin aici, unde nu-i ca în România să știi că ai 2-3 zile, o săptămână, de soare sau ploaie, ci chiar și 3 anotimpuri într-o dup-amiază. Îți iei umbrela sau pelerina de ploaie, cizmele de cauciuc și protecția pentru cărucior și ieși. Sunt o grămadă de chestii de făcut și în spații acoperite. Doar să crească Ada mai mare și vă povestesc despre ele.

sursă foto: fericire în ploaie > Shutterstock

13 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge