Ada mobilă
E deja mai bine de o săptămână de când Ada circulă nestingherită prin toată casa și eu am întârziat cu relatarea momentului. Mă tot gândeam ce titlu să îi pun, astfel încât să se vadă din el cum ne putem bucura, ca apucații, la niște lucruri atât de naturale și totuși atât de unice. La primul dinte, dar și la următorii 3, ne-am manifestat ca și când ar fi câștigat un premiu când chiar nu era meritul ei. Acum, când s-a târât prima oară, prin propriile forțe, am rămas încremeniți și o priveam de la distanță să nu cumva să o oprim din mișcare.
Începuse cu vreo 2-3 săptămâni înainte să stea singură în fund, să se deplaseze cu spatele și să se rotească pe burtă în jurul axei sale, dar înainte nici poveste. Anticipam cu nerăbdare momentul, o urmăream mereu să vedem dacă poate-poate.
Într-o zi, cum Sotzu’ lucrează de acasă vreo 3 săptămâni, eram amândoi cu nasurile în laptop și cu câte un ochi pe ea, în timp ce se juca cu polonice și strecurători, în mijlocul jucăriilor ei. La un moment dat, aud un târșâit și mă uit pe jos. Ada avansa în patru labe ca o mâță căreia i se lipise niște scoci de pernițe (ca să împrumut comparația unei prietene căreia i-am trimis clipul cu primele ei plimbări). Înspre ce avansa vă întrebați? Ce i-a stârnit atât de tare interesul și curiozitatea încât să o facă să-și sincronizeze mâinile cu picioarele? Un cablu. Mai precis, cablul de la laptopul meu. Eu și Sotzu’ eram extaziați. Eu am început să chiui și să ridic mâinile în aer, să aplaud, să strig „Bravo” și să mă manifest zgomots, că am și speriat copilul. Am luat-o pe sus, am pupat-o de-am zăpăcit-o și când m-am calmat, am pus-o din nou în patru labe să repete figura că doar trebuia imortalizat momentul. Aceleași mișcări cu scoci pe labe, imprecise, nesigure, dar ambițioase. Aceeași mamă nebună.
Și de atunci circulă ca argintul viu dintr-un colț în altul al camerei în care stăm. Ba mai mult, dacă o lăsam singură pentru câteva secunde, ne trezim cu ea uitându-se după noi din pragul ușii. Ada e mică, dar așa, pe jos, ghemuită, pare și mai mică. Parcă ea însăși e o jucărie și murim de dragul ei. Am ascuns toate cablurile că sunt extrem de tentante și fascinante, la sertare și dulapuri încă nu atentează, au mai rămas pantofii pe care trebuie să-i ascundem pe undeva pentru că, cum îi prinde, cum îi linge pe talpă sau le moflăie șireturile.
Știam că va fi ca o bombă cu ceas și că nu trebuie s-o scăpam din ochi, dar sincer, nici nu vrem. E atât de amuzant și de fain să te uiți la ea, că te mai întrebi de ce s-a inventat televizorul când ai așa un spectacol unic în fața ochilor.
Pe lângă mersul de-a bușilea, se mai ridică în genunchi agățată de mine sau de pătuț (motiv pentru care i-am coborât salteaua la nivelul de jos, ca să nu cumva să se arunce peste), se rostogolește ca un titirez, că una-două e în marginea patului (da, a și cazut de vreo două-trei ori, dar nu-i panică, n-a pățit nimic), stă în fund cu spatele drept și în scaunul ei și pe jos.
Acum așteptăm cu nerăbdare primii pași, momentul ăla în care va umbla singură, că pe mine mă omoară căratul ei în brațe când plecăm de acasă. Nici nu e atât de grea, are doar 7,5kg, dar la durerile mele de spate nu e floare la ureche. Și nu mă gândesc cu prea mare bucurie la antrenamentul mersului și la poziția mea aplecată, dar asta e, copilul ăsta trebuie să învețe să meargă singur și cu cât mai repede, cu atât mai bine. 😛
sursa foto: bebeluși în patru labe > Shutterstock
16 Comments
Gabi
Super! Urmeaza ridicatul in picioare si mers pe langa mobila. Suuuper draguta perioada, desi putin solicitanta, ca trebuie sa stai mereu cu ochii pe ei.
Tomata
uf, da… noroc ca inca n-are o viteza foarte mare :))
Greta
Bravo, Ada! 🙂 Îl recunosc pe nepotul meu – și el ținea morțiș să lingă tălpile pantofilor. Și mai voia ceva – să stea în fața frigiderului deschis. Se posta acolo, bătea în ușă și se punea pe plâns, neconsolat, până-i deschidea cineva. Evident, nu puteau să-l lase cât ar fi dorit el – adică tot timpul 😀 – deci din nou bocit neconsolat, până se lăsa ispitit de altceva :))
Tomata
:)) sunt foarte simpatice placerile bebelusilor.
eu ma distrez super mult cand ii vad bucuria si entuziasmul cand ii dau un pahar de plastic sa se joace cu el.
Ioana
Felicitări pentru micuța nazdravana! Acestea sunt momente deosebite din viata de părinți și nu le crezi cu adevărat până nu le experimentezi. Multă sănătate și creștere frumoasa, sper sa reușim să le facem cunoștință fetițelor, mai ales ca au diferența de numai câteva zile.
Tomata
multumim 🙂
da, chiar sunt. ne bucuram de ele la maxim.
multumim pentru urari, asemenea si voua.
nu stiu cand ajungem sa le facem cunostinta, cred ca nu foarte curand, dar oricum o sa ne intalnim noi cu ele cu tot 🙂
dojo
He he, misto momentul 🙂
Nadia s-a ridicat direct in 2 picioare si a inceput sa mearga inainte sa a merge de-a busilea, de ma gandeam ca e ceva defect. A descoperit si mersul in 4 labe dupa vreo 3-4 luni, dar s-a lasat repede de sportul asta.
Felicitari campioanei si rezolva-ti spatele repede: mersul in ‘echer’ dupa minunea asta, cand va incepe sa vrea sa fie sustinuta in 2 picioare, va fi o bucurie pentru spinare 😀
Tomata
mi-ai povestit ca ai fost cu ea la doctor :))
ada sta deja in triunghi ca se ridica pe varfuri si se sprijina in maini.
nu prea stiu cum sa-mi rezolv spatele 🙁
diana
Bravo, Ada! Stiu cum este cu durerile de spate ca am si eu. Recomand hamul pentru primii pasi, chiar te ajuta sa nu-ti soliciti spatele.
Tomata
nu prea ne-am gandit la sisteme ajutatoare (rotobil sau ham), dar o sa vedem cum decurg lucrurile.
o femeie
bravo Ada! Pornitul in 4 labe e influentat si de existenta patrupedului ca bun exemplu care este.
In rest, spor la …securitzat casa, si la mine lingea sireturile…si asa cum zice Greta, se ducea la frigider si plangea pana il deschidea cineva ca ea nu putea :))
Pentru spate, vezi ca sunt exercitii de intarit musculatura si corectat pozitia, ajuta mult. Eu am facut mai intai organizat si apoi acasa, nu consecvent dar eficient (cum nu faceam, cum durea de nu dormeam noptile).
Tomata
m-am tot gandit sa caut niste exercitii pentru spate ca am mai auzit de ele, dar uite, bine ca mi-ai reamintit 🙂 merci.
Cris
Felicitariiiii! asa ne bucuram si noi de orice lucru facut de Ilinca 🙂 de vreo 3 luni merge singura, dar acum sunt dupa ea ca prinde viteza si uita de usi, colturi sau praguri :)) Frigiderul e fascinant si la noi, sertarele la fel, orice e sus si trebuie atins etc.
Ma resemnez ca se va indrepta spatele mai incolo, incerc sa stau dreapta (greu, greu) sau sa merg la un masaj once in a while.
Tomata
ok, deci sa fiu atenta la frigider :)) ca vad ca-i tentant.
maa, sa stii ca mi-ai dat o idee. as putea vedea cu casa de asigurari de aici, poate pot sa merg pe gratis la masaj sau poate deconteaza 😛
Pingback:
Pingback: