Rușinea de a te întoarce

Odată cu anunțul plecării în Germania, mă simt iar ca în perioada sarcinii când toată lumea mă avertiza sau mă amenința că „vai ce greu îmi va fi”. Dacă la sarcină se pricepea toată lumea, la plecarea din țară, sfaturile și grijile excesive nu vin de la necunoscuți, ci de la cei mai apropiați, care fie filtrează momentul prin propriile experiențe, fie vorbesc din inchipuite sau din bănuieli.

Din nou se pierde din vedere că experiențele personale nu se aplică în general, chiar dacă sunt câteva generalități, cu greu doi oameni trec prin aceeași situație în același fel. Pierd din vedere că poate ce i-a frustrat pe ei s-ar putea să nu ne frustreze pe noi, ce și-au dorit ei nu ne dorim și noi, așteptările lor nu sunt și ale noastre, posibilitățile lor nu sunt și ale noastre.

Am intrat pe niște grupuri de români în Berlin și mame din Germania și am găsit o grămadă de informații, chiar și fără să le cer. Când le-am cerut, evident că fiecare a scris din propria pățanie, cu optimism, pesimism sau panică în glas. Am devenit deja imună și refuz să mă mai sperii, să îmi fac griji sau să mă gândesc că vai, dacă nu găsim chirie, cine știe ce o să se întâmple. Până nu ajung acolo, nu prea am ce face de aici, deși am încercat. Am citit tot ce se putea citi, am contactat bănci, agenții imobiliare, site-uri de imobiliare, airbnb, site-uri care oferă chirii temporare, așteptăm răspunsuri de la mai toți, de la compania la care va lucra Sotzu, deci consider că sunt informată și că știu cât de cât la ce să mă aștept. Altfel spus, pe placul celor panicoși, mă aștept să-mi fie teribil de greu. Dar vreau să vă spun două lucruri:

1. Suntem pregătiți să ne fie greu, să luăm viața în piept într-o altă țară. Nu ne așteptăm la un covor roșu așternut pentru noi la intrarea în Berlin și la un comitet de întâmpinare care să scandeze și să afișeze pancarte cu „Bine ați venit!”.

2. Pentru orice problemă există soluții. Doar din moarte nu te poți întoarce și doar bolile (unele dintre ele) n-au remediu. În rest, ORICE, într-un fel sau altul, se rezolvă.

O altă grijă foarte mare a multora e „Vai, dar dacă nu reușiți, dacă nu îl rețin pe Sotz după cele 6 luni de probă?” Vai, ce-o să fie atunci? O să murim pe loc sau o să ne scoată cu forța din Germania. Ce puii mei să facem?? O să căutăm altceva sau ne întoarcem. Aaaaah, dar cum să ne întoarcem, nu ne e rușine să spunem că n-am reușit? Numai să-mi zică cineva așa ceva și răspunsul meu va fi ăsta: „Marș din fața mea!”. Cum adică să-ți fie rușine să te întorci? Cum adică să simt că dacă n-a mers în Germania (sau altă țară) am eșuat în viață? CUM să crezi așa ceva? Cum să-mi spui așa ceva? Rușine să-ți fie dacă ai considerat că cineva a eșuat în viață dacă s-a întors în România. Motive pentru a te întoarce sunt mii, eșecul nu e niciodată unul dintre ele. Există situații care au mers prost, care nu s-au finalizat cum te așteptai, dar în nici un caz nu e un eșec, o greșeală. E o experiență, asta este. O EXPERIENȚĂ din care ai învățat ceva. Adică, dacă, de exemplu, nu-ți place printre nemți, stai acolo să nu cumva să vină vecina de la 2 să-ți râdă în față că ești un ratat și te-ai întors în România. Dacă n-ai fost compatibil cu prima companie care te-a angajat sau cu colegii sau cu stilul de lucru, să stai acolo, nu cumva să te întorci în România să zică prietenii că nu ești destul de bun pentru alte țări. Mă omoară psihic și nervos ideile și mentalitatea de genul ăsta.

Celor care totuși gândesc așa și dau pe aici să citească rândurile astea, băgăți-vă în cap faptul că nu avem nimic de pierdut (noi sau alții). În cazul nostru, în particular, avem un acoperiș sub care ne putem întoarce, și atâta timp cât avem capete funcționale pe umeri și două mâini, n-o să murim în veci de foame. Nu ne e rușine să muncim și nici nu fugim de muncă. Avem așteptări realiste și nu avem impresia că dacă ne mutăm în Germania o să ne îmbogățim subit sau dacă ne întoarcem în România suntem niște săraci. Apropos, nu banii sunt motivul pentru care plecăm, dacă se întreba cineva. Aici sunt câteva motive.

Ah, că m-am inflamat și-am fost cam acidă, dar pe bune că nu mai pot cu grija pentru capra vecinului și cu panica inutilă.

71 Comments

  • anatati

    O să fie perfect! Cunosc familii care nu aveau nivelul de pregătire al Soztului, zero cunoștințe de limba germană (și nici nu erau foarte … lingviști ca să zic așa) și se descurcă foarte foarte bine.

    Eu invidiez pe oricine are curajul să plece.

      • anatati

        Acuma îmi dau seama că nu am menționat nimic de pregătirea ta. Asta doar pentru că m-am gândit că nu o să lucrezi de la început (și nici nu o să cauți) până crește Ada ca să o duci la o creșă, grădiniță ceva ce oferă pe acolo 🙂

  • Cris

    Uofff. Da, cei din jur mereu au de comentat si de judecat. Noi am plecat pt ca era o oportunitate fantastica pt jobul lui. Nu cautam si nici nu vroiam sa plecam, dar am zis sa nu regrete mai tarziu in cariera lui. Dupa un an deja ne intrebau cand ne intoarcem, mai stam etc. sau cred ca suntem plini de bani. Sau ne plang de mila, vai si cum va descurcati cu copilul mic etc. Niciunde nu umbla cainii cu covrigi in coada, peste tot se munceste la fel de mult, daca nu mai mult ca in tara, la fel de ocupati suntem si noi si ei.
    Fii optimista, va fi bine si e foarte important ca aveti un loc al vostru deja in tara. si de ati fi pe alt continent si tot va fi OK. E normal sa te enerveze atata grija de la altii, dar asa e lumea, tre sa poarte grija caprei vecinului. Eu le raspund de acum scurt, concis, da mai stam, da nu e usor, da uite ca inca zambesc, da e greu la munca, da mi-e greu sa o las la cresa dar e cea mai buna alegere pt noi etc desi nu stau sa ma justific nimanui. Curaj, optimism, imi place cum gandesti, desi iti scriu rar. Nu stam in Europa, dar cateodata e mai bine sa te descurci singur cu tot, chirie, job , e greu, dar satisfactia e pe masura. Success!

    • o femeie

      Cris, si eu la inceput avui contract pe 6 luni, apoi pe un an. Anual am aceleasi raspunsuri: nu am cautat in Ro si mi-am prelungit contractul aici; da, nu e usor dar nu fug de greu; ma descurc ca nu sunt handicapata.

      • Cris

        Sper ca nu am spus ceva care te-a deranjat, nu am intentionat. este la fel pt mine daca as munci in tara sau in afara, ii respect deopotriva si pe unii si pe altii. depinde de conjunctura, unii vor sa plece, altii nu. Ma deranjeaza grija exagerata a celor apropiati sau faptul ca au aceste prejudecati – ca e rusine sa te intorci sau sa nu reusesti. Ce e pt ei o reusita, poate nu e pt mine. Am alte prioritati si scopul meu e sa fim fericiti oriunde am fi, indiferent de job, tara sau salarii.

      • alina

        Cum crezi ca ne simtim noi cei care avem o dizabilitate si totusi muncim bine mersi si nu ne plangem de mila cand dam peste un comentariu formulat asa? Nimic nu ma intristeaza mai tare decat aruncatul asa usor cu cuvinte. Deci daca ai fi o persoana cu dizabilitati automat nu te-ai descurca? Eu zic sa nu ai astfel de prejudecati si sa nu ne consideri chiar asa de inutili.

        • Tomata

          @Alina – iti cer scuze pentru jignirea pe care ai gasit-o pe blogul meu. sunt sigura ca doamna de mai sus n-a vrut sa supere pe nimeni, doar formularea si exprimarea e mai nefericita.

        • o femeie

          Alina, imi cer scuze daca te-a jugnit expresia. Da, o folosesc des. Nu esti singura cu dizabilitati – eu am ales sa muncesc si sa nu ma pensionez de boala cum mi-a propus dr in Ro ( am plecat din Ro si uite ca aici nu mai am dreptul asta …) iar in grupul de suport in care sunt suntem multi si discutii asemanatoare.

          Expresia ca pot sa ma descurc ca nu sunt handicapata e pur si simplu o expresie ca atare. Nu o lua personal, nu m-am referit la persoane cu probleme, nu am vrut sa jignesc, ci e raspunsul meu clar la toti care ma compatimesc si se agita (si doar romani, sa specific)ca vai, job 9 ore, scoala, copil, casa, si nu ai bona si mama sa te ajute?.

          Am impresia ca a intrat in obisnuinta sa facem din tantar armasar si sa o luam personal. Sa mai lasam victimizarea. E doar o expresie: ma descurc, si altii ca mine.

          P.S. vezi ca in Ro poti aplica pentru deduceri din impozit daca ai certificat medical; eu am fost prea mandra sa fac asta, dar consider ca am gresit.

      • Tomata

        @o femeie – exact ce a spus Alina as fi vrut sa-ti spun si eu. Chiar daca esti o persoana cu dizabilitati, nu inseamna ca nu iti poti castiga existenta. fie cu mainile, fie cu capul, indiferent de handicap. stiu ca n-ai vrut sa jignesti pe nimeni, dar trebuie sa fim atenti la ce cuvinte si formulari folosim ca ii putem rani pe cei aflati in situatia respectiva.

    • Tomata

      @Cris – chestia cu rusinea nu prietenii mi-au spus-o, dar am auzit-o de la altii nu in raport cu noi. in fine… am scris articolul si pentru a le taia macaroana celor care gandesc asa si pentru ca gandirea asta ma enerveaza la culme.

  • o femeie

    Sincer, si eu analizez sarcina din filtrul experientei. Si emigrarea la fel.
    Emigrarea e grea. Si intoarcerea e grea, e si ea o emigrare. De fapt, cred ca sunt la fel de dificile: in ambele e nevoie mai intai de decis!!! (tii, ce greu de comparat avantaje versus dezavantaje), de cautat job si contract de munca, apoi cautat de inchiriat, apoi de ambalat/triat/trimis, apoi de cautat gradi/scoala pt copil, de reintegrat, format prieteni etc. Fiecare tara are avantaje si dezavantaje, nu e peste tot lapte si miere, fiecare alegere inseamna acceptarea si celor nasoale; eu sunt genul care prefer sa fac ceva decat sa ma vaicaresc.

    Eu am emigrat de multe ori. Cand am dat la facultate in alt oras, la 18 ani:) , cand la terminarea facultatii m-am mutat in Bucuresti, apoi cand m-am mutat din Ro. Da, cred ca am sange de tiganca, ma uit lung la niste insule … 😀

    Am 4 familii in jur care s-au intors in Ro in ultimile luni. Toti cu copii. Niciunul nu a plecat cu rusine si nici cu negativism ci cu speranta.

    Cred ca mai mare rusine decat intorsul este sa nu incerc, sa nu fac totul pt un vis!, sa zac intr-o lene si letargie si jalanie victimizanta. Lenea e cea mai mare rusine.

    • Tomata

      ok, dar atunci cand se judeca emigrarea, sarcina etc din proprie experienta, putem spune: “in cazul meu, a fost foarte greu”, “pentru noi n-a fost deloc usor”. cum spuneam, nimeni nu trece prin aceeasi experienta la fel. asta ma deranjeaza ca nu putem face deosebirea asta.

      sunt foarte de acord cu ultima afirmatie.

      • o femeie

        Personal cunosc deja sute de romani si alte cateva sute de straini care au emigrat in Bruxelles dar si in alte colturi ale lumii. Nu stiu pe NIMENI sa fi zis ca e usor. Si cu cat sunt mai in varsta cu atat mai dificila adaptarea. Si am cateva familii care le-am gazduit pt 2 zile sau saptamani pana si-au gasit ceva, familii cu care discut de dinainte de a veni si de dupa.
        Da, as putea sa zic mai bine: pt toti care ii cunosc emigrarea a fost foarte grea.

  • diana

    Va fi bine! Mie mi-ai dat mult de gindit cu postarea ta pentru ca si eu mi-as dori sa plec, sotul este informatician deci si-ar putea gasi ceva de lucru, am citeva atuuri si vointa de a incepe ceva nou in alta parte, insa deocamdata n-am facut nici un demers serios. Felicitari pentru plecare si sint sigura ca va fi foarte bine! Ricky vine si el, nu…?

    • Tomata

      sigur ca vine si Ricky 🙂 toti 4 plecam 🙂
      eu nu pot decat sa te incurajez sa faci asta daca simti ca-ti doresti macar sa incerci. eu sunt pregatita chiar sa nu-mi placa, desi asta a fost cea mai mare dorinta a mea. dar nu am de unde sa stiu daca nu incerc. o fi greu cu copil, cu catel, cu atata nou… so what? daca nu ma descurc, ma intorc in zona de conform si asta e 🙂

  • Anca

    Ma gandesc ca asta e o “calitate” foarte specifica romanilor, de a se pricepe la tot, de a scoate concluzii din banuieli si inchipuite, generalizand experientele pentru toti. Aici oamenii mai mai ca nu te-ar incuraja, ci ar vrea sa fii la fel de mizer ca ei! Cam asa, nu?
    Din fericire, sunt si oameni buni, simtiti, ca boabele in neghina. Acum fara sa fie cu suparare, dar cred ca in asemenea situatii se pot cerne cel mai usor ce fel de oameni avem in jur… pe care poate nici nu merita sa-i pastram – oricat de dur ar suna asta. 🙂

    • Tomata

      nu stiu daca e numai a romanilor, dar la noi e fff pronuntata.
      nu prietenii mi-au spus de rusine, am auzit-o in alte contexte. but nonetheless… tot ma calca pe toti dracii :))

  • Ioana

    Dar la Timișoara unde locuiești acum (sau Arad? scuze, nu mai rețin) calci numai pe covorul roșu? Să fim serioși, nicăieri nu e numai lapte și miere.
    Eu vă doresc succes și mă bucur enorm că trăim într-o lume în care ne putem deplasa oricând și oriunde.

    • Tomata

      poti sa stii. in Romania, oriunde ma duc mi se asterne covorul rosu. in special la ghisee, la posta, la Finante, la primarie :))
      in Timisoara stau 🙂
      multumim de urari

  • Paul G

    Nu e deloc greu nici să pleci, nici să te adaptezi, dorul și distanțele sunt acoperite mai ușor în zilele de astăzi datorită tehnologiei (avion rapid, telefon, laptop).

  • Iulia S.

    Ce trist mi se pare cand aud de asemenea aberatii…

    Auzi, sa iti fie rusine sa te intorci, sa te complaci in cine stie ce situatii de teama a ceea ce va crede X sau Y… Carora evident nu le pasa nici un pic de voi, de familia voastra.

    Zic sa-ti vezi de-ale tale, Andreea, si sa faceti exact asa cum simtiti. Probabil exact asa se va intampla :).

    Si iti tin pumnii, sunt sigura ca va va merge bine acolo, chiar daca va trebui sa treceti si prin momente mai dificile – adaptarea nu e niciodata usoara. Abia astept sa citesc si despre jobul minunat pe care ti l-ai gasit TU :). Sau pur si simplu despre viata voastra din Berlin.

    • Tomata

      hehe, mai e mult pana la jobul meu. desi nu intentionez sa ma angajez in urmatorii 2 ani, o sa continui cu fustele. le pot vinde pe etsy, pe grupuri de romani, pe grupuri de nemti… nu disper 🙂
      iar despre viata noastra in Berlin, pregateste-te ca va fi documentata in cel mai mic detaliu 🙂

  • Teodora

    Eu te admir. Ești curajoasă și cred că vei reuși. Oricum ar fi eu te admir și cu cred că sunt singura. Îți doresc să ți se împlinească nu ceea ce-ți dorești, ci ceea ce trebuie să ți se întâmple și s fii fericită și sănătoasă. Restul nu mai contează 😀

    • Tomata

      :* multumesc, Teodora.
      multi mi-au spus ca plecarea noastra e un curaj, dar oricum as privi-o, nu reusesc sa o vad asa. 🙂 nu-mi place rutina, ca ma plictisesc repede de ea, dar imi place sa pot sa ma intorc la ea cand imi lipseste. asadar, facem o schimbare destul de mare, dar putem oricand sa ne intoarcem la ce cunoastem. fara rusine, fara nici o grija.
      multumesc mult pentru urari 🙂

  • lala

    Succes muult va doresc.
    Sora mea a plecat acum 8 ani in Londra cu 50 de lire in buzunar sa aiba grija de 2 copii la o familie de englezi. Intre timp si-a gasit altecva de lucru, a terminat asistenta medicala si lucreaza ca asistenta la spitalul Chelsea unde castiga intr o luna cat iau eu intr un an.
    Da, a fost greu la incept dar acum totul este bine. Stii ce imi place cel mai mult cand merg acolo? Imi place ca atatat sunt de relaxati oamenii aia, se imbraca cum vor, fac ce vor fara sa ii judece nimeni. Daca au chef sa iasa din casa in adidasi si costum nu e nicio problema, daca vor sa se puna pe jos in centru sa manance un corn, asta fac. Ii invidiesz pentru viata relaxata pe care o duc.

    • Tomata

      cred ca stilul asta de viata se datoreaza si faptului ca sunt orase mari, unde te poti pierde. nu esti ca la noi in orase ca Cluj sau Timisoara unde aproape toata lumea stie pe toata lumea si e mai usor sa se nasca discutii. dar in metropole precum Londra sau Berlin… e mai greu sa dai cu nasul de un cunoscut. si nu-ti pasa de ce zic strainii.

  • Alexandra

    Am rezonat cu postul asta pentru ca in momentul in care niste probleme personale m-au constrans sa vin in Romania, cunostintele nu au ezitat sa ma intampine cu un calduros “Te-ai intors de unde ai plecat”. Ironiile astea m-au motivat si mai mult sa plec din nou.

      • Alexandra

        Daaaa, am plecat. Dupa stagiul de 6 luni pe care l-am facut in Romania am stiut sigur ca nu vreau sa raman sa lucrez in tara. Cred (sper!) ca exista stagii pe bune si in Romania, dar in cazul meu stagiile pe care le-am facut in Franta nici nu se compara cu tentativa de stagiu din tara. Si da, e greu sa te readaptezi in propria tara chiar si dupa doar cativa ani petrecuti in alta parte, pentru ca oamenii sunt retinuti si te privesc ca pe un extraterestru la inceput, ca pe un strain, desi esti tot roman. Practic esti intr-un fel de “no man’s land”, nu mai apartii niciune tari 😀 In schimb, din experienta mea (lucrez in informatica) oamenii din afara sunt deschisi si obisnuiti sa lucreze intr-un context international. Diversitatea e vazuta ca un plus in echipa. Nici la scoala si nici la serviciu n-am simtit vreodata ca sunt discriminata din cauza nationalitatii. In schimb in Romania am simtit din plin asta in postura de roman intors din Franta.

        • Tomata

          foarte bine ai facut. e mare pacat ca in Romania nu ai posibilitati de studiu, desi nu e deloc imposibil, ca oameni invatati si cu dorinta de a invata sunt si aici. problema e ca fie ne omoara birocratia, fie oamenii nu sunt destul de motivati sa isi dea interesul.

  • Moldoveanca

    Eu nu stiu pe unde ii gasesti pe toti sfatosii astia! Pe mine nimeni nu m-a frecat la melodie pe teme din astea – desi recunosc ca e posibil sa sufar de auz selectiv, adica sa aud numai ce am chef iar restul sa-mi intre pe o ureche si sa-mi iasa pe cealalta 😀

    Puii mei, totul in viata e greu – si sarcina, si relatiile, si emigrarea. Numai sa stai pe cur si sa te uiti la maruta presupun ca nu e chiar asa greu – desi si acolo iti trebuie o oarece capacitate de analiza ca dupa aia tre sa dai raportul babelor din fata blocului. Oameni dragi, nimic din ce merita sa ai nu e usor. Telul meu personal nu e sa am o viata usoara – nici macar o viata extrem de fericita nu e musai. Dar o viata implinita – ei, la treaba asta nu accept compromis.

    Oare cum o fi sa ai 90 de ani si sa stii ca mai ai de trait cateva zile, sa fii conectat la aparate si sa-ti dai seama ca toata viata ta a fost un ceai caldut si safe, ca niciodata nu ai facut un pas inafara drumului social acceptat? Cred ca e infricosator, mai infricosator decat posibilitatea ca moartea sa fie intr-adevar sfarsitul.

    Cred ca ti-am mai povestit – noi am venit in germania fara sa cunoastem pe nimeni si cu buget stabilit, toti banii nostri, suficient pentru drum, mancare si 4 zile de stat la hotel pana sa ne gasim o chirie. Era a 4-a zi, bani nu mai aveam de stat inca o zi, iar chirie nu ne gaseam din motiv de nationalitate, ne respinsesera deja foarte multi proprietari. Partenerul avea deja servici (tot 6 luni de proba), dar ce folos daca noi nu mai aveam bani. Am decis ca asta e, ciuciu, plecam acasa ca doar nu era sa dormim pe strazi. A 4-a zi, seara, am primit telefon ca ultimul proprietar la care am incercat ne-a primit in chirie (asta dupa ce ne-a dat prin cap sa cerem unui neamt – sefu-su – sa garanteze pentru noi ca nu furam, nu ne drogam, etc). Intr-adevar, nu eram cu copil si catel dupa noi, dar situatie extrema tot a fost, si pan’ la urma a fost bine. Nu mi se pare deloc cel mai greu lucru pe care l-am facut in viata. Tocmai, mi se pare unul dintre cele mai aventuroase, cand ma gandesc acum imi aduce un zambet pe buze.

    • Tomata

      nu-i gasesc eu. apar singuri :)) dar cum ziceam mai sus, aia cu rusinea nu mi-a fost spusa mie direct, i-am auzit pe altii. imi amintesc chiar ca administratorul de la hostelul din Venetia, roman, spunea ca nu-i place ce face, dar nu se intoarce in tara ca nu vrea sa rada prietenii lui de el. 🙁

      da, mi-ai povestit si experienta voastra mi se pare un exemplu de asa da. si ce a spus Lala mai sus cu sora ei. daca chiar vrei ceva, incerci, nu astepti sa-ti pice para malaiata.

      in alta ordine de idei, abia astept sa te cunosc live 🙂

  • Moldoveanca

    Apropos de motivele plecarii: ma jigneste profund felul in care vad la toate televiziunile si citesc in toate ziarele cum pleaca romanii din tara in cautarea unei sigurante financiare. Foarte rau ma jigneste. Asta din cauza ca se incearca minimizarea problemei reale si se face apel la dispretul pe care orice roman il are cand vine vorba de unul pe care il crede mai putin “descurcaret” decat el!

    Din toti romanii emigranti cu care am vorbit eu foarte putini au plecat din cauza ca mureau de foame. Majoritatea (inclusiv noi) pleaca din motivele pe care le-ai scris si tu. Si noi suntem oameni cu capul pe umeri si nu avem cum sa murim de foame indiferent de coltul de lume in care traim. A spune ca romanii pleaca din cauza de greutati financiare e ca si cum ai spune ca educatia in romania nu e performanta din cauza ca copiii sunt prosti (desi am auzit suficienti care o spun si pe asta).

    • Daria

      Sunt total de acord cu ce ai scris.
      Mai este o chestie care pe mine ma infurie si ma deranjeaza: plangerea de mila. Prin media si in toate reportajele facute despre diaspora se merge numai si numai pe ideea ca toti romanii pleaca de nevoie si ca sunt speculati de straini. Exceptiile sunt de cele mai multe ori trecute cu vederea sau aratate in treacat.
      Saracii de noi cum suntem sclavii altora pentru o bucata de paine. Ar fi foarte frumos daca macar din cand in cand s-ar sublinia ideea ca poate unii pleaca pentru ca pur si simplu le este sila de tot ce se intampla in societatea noastra.
      Poate ca unii pleaca pentru ca pur si simplu isi doresc sa traiasca intr-o tara unde cetateanul este tratat cu respect. Poate unii pleaca pentru ca pur si simplu s-au saturat de umilinte si pentru ca nu doresc sa se apuce de mici descurcareli ca sa aiba acces la un doctor mai bun sau la un sistem de invatamant decent.
      Si, poate ca unii pleaca pentru ca pur si simplu doresc sa isi bucure ochiul cu un parc frumos, sa respire aer cat de cat curat in oras si sa traiasca langa un vecin educat.

      • Tomata

        EXACT. ai scris exact ce simtim noi si ai enumerat o parte din motivele noastre. chiar de-ar fi sa plec sa nu mai vad masini parcate pe trotuar si tot ar fi un motiv suficient.

      • Moldoveanca

        Da!!! Si pe mine ma scoate din minti plangerea de mila, in toate manifestarile ei. Vorbeam la un moment dat cu o familie plecata din Ro de multi ani si doamna imi spunea ca vai cat noroc avem ca am venit in germania, ca de ce nu facem tot ce putem sa obtinem cetatenie, dar cand ne apucam de solicitat cetatenia, vai dar de ce nu ne grabim sa obtinem cetatenia. Ceva la modul ca ne-a pus dumnezeu mana-n cap ca am venit in germania.

        Raspunsul meu a socat-o pe doamna care probabil a emigrat in alte timpuri, atunci cand erai intr-adevar norocos sa ajungi in aici. I-am spus ca nu noi suntem norocosi ca am ajuns in germania, ci germania e norocoasa pentru ca ne-a capatat. Pentru ca suntem oameni educati, middle-class, ne integram usor, le invatam limba, nu intindem mana, nu asteptam pomana ba din contra facem munca intelectuala, platim asigurari, restul banilor il spargem in economia lor iar din taxele noastre ajung astia sa intretina familii de nemti fara loc de munca. Iar asta e valabil pentru toti oamenii cinstiti si muncitori care ajung intr-o tara straina.

  • Daria

    Iti doresc mult succes in noua viata! Du-te cu optimism si energie 😉

    In general mi se pare ca oamenii care pleaca din tara fac parte din doua categorii: cei care pleaca efectiv de nevoie pentru ca in tara nu au posibilitatea unui serviciu. Acesti oameni se chinuie zi de zi ca sa trimita bani in tara si ca sa poata sa supravietuiasca. Scopul lor este sa stranga cat mai multi bani si apoi sa aiba liniste la ei acasa. In general chestia asta naste frustrari, furie si complexe. Este un sentiment firesc pentru ca lucrurile facute de nevoie si cu forta sunt rareori insotite de sentimente placute. Pentru acesti oameni intorsul acasa fara o mica avere sau o masina reprezinta un esec.
    A doua categorie de romani care pleaca din tara este cea care alege drumul asta pentru ca vrea altceva de la viata. Vrea sa invete ceva nou, vrea sa traiasca inr-o alta societate etc.
    Anyway, cate bordeie atatea obiceiuri.

    Eu sunt la a treia plecare. Prima data Praga, apoi reintors acasa in Bucuresti. Nu ne-am mai putut adapta la casa noastra. Cum scria o cititoare mai sus, si intorsul acasa este tot un proces de emigrare/reacomodare.
    Am plecat din nou, tot in Praga. Dupa ceva vreme ne-am mutat in UK. Cat o sa stam si aici? Habar nu am. Am strans vreo avere in tot acest timp? Nu. Ne propunem sa avem succes cumparand masini si case? Clar nu. A fost privita prima noastra intoarcere acasa drept un esec de catre altii? Da. Intrebarea obisnuita era: pai si cu ce v-ati ales? Masini nu, case nu. Pai ne-am ales cu niste experienta din alte companii, cu niste calatorit, cu invatat lucruri noi si cu cascat ochii la altceva in lumea larga.

    Depinde doar de voi ce vreti de la viata. Asa ca sfatul meu este sa iti incarci memoria cat mai putin cu ce spun unii si altii pe diverse grupuri de romani din strainatate. Nu este absolut deloc usor…dar daca pleci pentru ca asa iti doresti si nu pentru ca faci foamea acasa, acea greutate devine doar o provocare frumoasa din care vei ramane cu extrem de multa experienta.

    • Tomata

      cei care nu inteleg motivele celei de-a doua categorii despre care vorbesti nu concep, probabil, sa nu ai case si masini daca tot ai fost in strainatate. pentru ei asta e esecul, nu bogatia sufleteasca cu care te intorci.

      pentru calatorit mai ieftin, pentru concerte in acelasi oras, pentru diversitate culturala, pentru festivaluri internationale de film, pentru accesul la niste experiente pe care in Romania nu ai cum sa le traiesti. pentru asta plecam noi, dincolo de ratiunile despre care am scris in articolul catre care am dat link.

  • Felicia

    Bunicul mereu imi spunea: Calatoria conteaza, nu destinatia. Doar atunci cand m-am mutat din tara am inteles cu adevarat ce vroia sa spuna. Plecarea mea din tara a fost mai mult decat o simpla mutare. De fapt, a fost descoperirea unui nou EU, un EU pe care nici nu-l credeam ca il am. Poate suna banala, dar asa a fost. Sfatul meu este: nu mai asculta ce spune X si Y, ci ce spui TU.

    Iti doresc mult succes tie si sotului tau! Sper sa aveti o viata minunata. 🙂

  • Diana

    E fix cum ai zis tu cu sarcina, mna, fiecare isi proiecteaza propriile experiente, frustrari si limitari uneori, tu asculti, filtrezi si iti vezi de treaba ta. Dar te cred ca te-ai enervat un pic
    Noi am tinut totul secret pana cu 3 sapt inainte de plecare (motive obiective, nepublice, legate de joburi ), la modul ca stiau parintii, fratii, finii si 3 prietene de-ale mele, circle of trust cum ar veni. Cu 3 sapt inainte cand am scos masina la vanzare a devenit fb de public, dar nu am insistat pe subiect, am vandut masina in 2 zile si-am sters postarile
    N-am avut parte deloc de descurajari, insa asa s-a oftat dupa noi de imi taia cheful, noroc ca aveam o mie de chestii de facut
    viata trebuie traita, eu mereu am zis ca prefer sa regret lucruri pe care le-am facut decat ce NU am facut
    Privind in urma, nu am fi acum unde suntem, impliniti si multumiti,daca in anumite momente nu am fi avut curaj sa iesim din zona de confort si sa ne asumam riscuri
    Ganduri bune si pozitive transmitem

    • Tomata

      apropos, noi suntem prietene pe Facebook? (cred ca am mai intrebat, sau?)

      pai sa si le proiecteze, dar sa vorbeasca despre el, nu sa le atribuie lor ce a trait el.
      si noua ni se spune foarte des, de la prieteni: ma bucur pentru voi, dar imi pare rau ca plecati 🙂 partea buna e ca pot vedea Berlinul pe gratis. adica sa stea la Berlin pe gratis 😛

      multumim de ganduri. ma tot gandesc la cafeaua aia 😛

  • Paula

    Andreea, n-am mai comentat pina acum, nici macar ca sa spun ca ma bucur pentru decizia voastra. Dar acum vreau sa-ti spun ca ‘nu mor caii cind vor ciinii’. Nu stiu daca e ceva specific romanesc ori de ce trebuie musai sa fie cineva care sa sparga baloanele nostre (fie ele si de sapun). Cind am venit in Canada, am venit cu tomuri de informatie pe hirtie, in cap si in calculator. Citisem si ma documentasem cam un an, din fel de fel de surse. Imi sunau deja aiurea inca din tara forumurile romanilor, mai toate articolele erau plingeri si critici. Cind am pus niste intrebari la obiect, fara macar sa cer ajutorul, abia am primit un raspuns ori doua (deci cumva asta a confirmat planul meu de a nu ma baza pe nimeni si a ma descurca asa cum pot si cum stiu). Dupa ce ajunsesem deja aici au mai venit niste raspunsuri (intirziate) la intrebarea mea. Si sfaturi – gen ca sa nu aleg chirie decit dupa ce am ceva de lucru, ca sa fi aproape de serviciu. OK, ideea are fi valida sa alegi locul in care stai aproape de serviciu ca sa eviti orele de naveta, dar n-am inteles unde ar fi trebuit sa stau pina mi-am gasit de lucru – sub pod? Chiriile nu sint toate pe o perioada de an an, asa ca am stat citeva zile la un hotel YWCA, apoi la o persoana care pleca in concediu si mi-a inchiriat casa (scump, dar a avut incredere in cineva abia dat jos din avion) si apoi in chirie care se reinnoia lunar. La fel, raspunzind unui asemenea binevoitor despre planurile de cariera respectivul m-a luat in ris spunind ca nu voi ajunge niciodata nici macar sa pun marfa pe rafturi. E drept, n-am ajuns niciodata sa fac asta – planul meu croit de acasa a functionat, cu ajustari, dar am avut loc de munca la mai putin de trei luni de la aterizare la o companie la care toti mi-au spus apoi ca aplica ani in sir pentru un job.
    Eu cred ca e chestie de noroc, de context, de intilniri cu oameni care schimba lucrurile in bine. Si mai cred ca romanii care dau sfaturi din astea la kilogram isi varsa astfel propria acreala ca nu s-au descurcat mai bine (stii, ‘strugurii sint acri’ cind nu ajungi la ei). Adica am auzit de oameni venit aici care nu stiau limba engleza (bine) dar visau la joburi de birou unde sa scrii toata ziua scrisori si hirtii. Ori la persoane care in Romania au lucrat in armata/ Politie etc. si venite aici s-au comportat foarte prost la interviuri, cu o atitudine de gen ‘nu stii cine am fost eu si ce grad am avut, de ce trebuie sa-ti explic tie recruiter ca sint apt pentru jobul vostru?!?’.
    Informeaza-ta de aici si de acolo, fa un plan A/B/C, vezi de cursuri de limba si integrare si reconversie profesionala cind ajungi (chiar daca nu vrei musai sa lucrezi la inceput, cind vei vrea, sint organizatii care ofera asat sau te ajyta sa te (re)integrezi pe piata muncii. Chirii cu durata limitata la inceput daca e posibil, mobile se gasesc pe site-uri gen Craigslist (ori echivalentul german) si scot localnicii in fata casei in ziua aia din luna cind toata lumea scapa de mobile. Si tot asa.

    • Tomata

      apropos de forumuri. eu am intrat pe vreo 4-5 grupuri de romani in Berlin si am fost uimita cat de multi mi-au scris, au comentat la statusul meu, mi-au sarit in ajutor. e drept ca vreo doi-trei dintre ei erau cam panicosi pentru gusturile mele, dar in rest toti au spus ca va fi bine. mi-au dat o gramada de sfaturi utile in legatura cu chiria si chiar m-am imprietenit cu unii pe Facebook, ca par oameni faini.

      chiar in ziua in care am scris postul am si gasit chirie. un apartament mobilat in care ne putem muta din 15 ianuarie. deci s-a rezolvat.

      si eu cred ca e chestie de noroc, poate si de inger pazitor (ca eu am doi si am incredere in ei), de intalnirile potrivite, who knows?

      eu am destula incredere in mine sa cred cu tarie ca va fi bine pentru noi acolo. si daca chiar nu va fi, avem o casa aici.

      • o femeie

        Tomata, felicitari!
        Si pe mine m-au ajutat oameni, ba chiar straini pe strada!!
        Cu oamenii, eu cred ca depinde de asteptarile noastre, de ce cautam, de energia noastra! Lucrurile ne vin asa cum le simtim. Daca iti propui sa reusesti vei reusi!

        • Tomata

          multumesc.
          dar prin asta mi se confirma inca o data ca sfaturile venite sub forma de impunere sau de generalizare nu sunt fondate. cum am zis, peste tot am citit ca e greu, ca trebuie sa indeplinesti o mie si una de conditii. vara-mea se speria ca o sa isi piarda locuinta daca nu ne gasim o chirie in 3 saptamani… dar uite, cu incredere si cautat, sapat… s-a rezolvat.

  • Loredana

    Cel mai firesc e faptul că alegeți să faceți așa cum simțiți. Și simțiți de multă vreme că vreți să faceți această încercare. Mi se pare matur și asumat faptul că sunteți pregătiți și să fie bine, și să fie mai puțin bine. Că ați studiat problema, că v-ați gândit la detalii, etc. Zic că faceți bine.
    Oamenii… e firesc să aibă păreri diferite. Încercăm mereu să-i convingem pe cei din jur că noi vedem lucrurile în cel mai bun mod, că noi știm, că experiențele noastre sunt cele mai cele, etc. E firesc, așa suntem construiți. Dar, până la urmă, vouă vă rămâne să faceți lucrurile în felul vostru. Și să vi le asumați.

    Am încredere că o să fie bine. Oricum ar fi.
    Vă pupăm!

  • Giulia

    am locuit 2 ani in irlanda si am decis sa ma intorc in tara sa.mi termin studiile. si m-am saturat sa tot aud `dar de ce nu ai ramas acolo? de ce nu ai inceput facultatea acolo?` si sincer, nu vreau sa imi justific alegerile in fata nimanui. nu imi e rusine ca m-am intors, ca muncesc pe branci sa fac ceea ce imi place…
    felicitari pentru alegerea facuta. tu stii ce este cel mai bine pentru tine, si nu vecina de la 2. Orice ti-ar rezerva viitorul si orice alegere ai face in viata, sunt sigura ca persoanele care conteaza cel mai mult din viata ta te vor sustine.

    • Tomata

      adevarul e ca si eu am intrebat multa lume cand s-a intors de ce a facut-o. bine, dar eu treceam totul prin filtrul dorintelor mele si ma gandeam ca odata ce ai gustat din alta viata, cu alte beneficii de ce te-ai mai intoarce in tara. dar e alegerea oricui ce vrea sa faca si unde. admir oamenii care au puterea sa se intoarca si isi doresc sa schimbe ceva aici. eu recunosc, nu sunt unul dintre acei oameni. 🙁

  • Liana

    Vai, de cand n-am mai ras in halul asta, multumesc :)) nu de alta, dar citind ce ai scris, parca ma auzeam pe mine in 2009 cand ne-am anuntat neamurile ca plecam in Anglia ;))

    Bafta multa si mai ales multa rabdare la inceput.

  • Cris

    De un an și patru luni, locuiesc în Arad și fac rezidențiat în stomatologie la Timișoara, eu fiind din Argeș. Nu e ca și cum m-am mutat în altă țară, dar distanța e importantă, totuși. Aici lucrurile nu merg chiar pe placul meu și chiar azi mă plângeam mamei de o zi lungă și urâtă și ea mă încurajează: „când nu-ți mai e bine unde ești, nimic nu te împiedică să vii acasă. nu e nici o rușine în a te întoarce cu o experiență în plus”. am zâmbit.

    • Tomata

      mama ta e o femeie inteleapta cum multe neamuri si rude nu sunt.
      o mama care se gandeste la binele tau, nu la ce spun cei din jur.
      felicitari mamei tale 🙂

  • Andreea L.

    Va fi greu..dar lucrurile bune se obtin cu greutate, nu? doar prostiile se obtin si se invata usor!!!

  • piticigrasi

    Daca vrei sa muncesti, traiesti si-n Somalia, daramite intr-o tara ca Germania.Fiecare om are drumul lui norocos, ca e acesta sau nu, Dumnezeu stie, dar daca vrei sa-l gasesti, trebuie intai sa mergi pe el.Bafta si nu va lasati descurajati!

  • Bianca Alexandra

    Eu am fost doua veri la rand plecata cu programul Work and Travel in America, iar in acest an am decis sa raman ilegal acolo. La inceput am fost extrem de entuziasmata de idee, chiar mi-am facut si ID american, insa entuziasmul mi-a pierit atunci cand am dat piept cu realitatea si cu faptul ca poti avea orice ID vrei, atata timp cat esti ramas ilegal acolo, nu ai cum sa evoluezi. Soarta mea ar fi fost aceea de a munci o viata intreaga ca housekeeper sau server, dar eu nu imi doresc asta pentru mine. Nu spun ca e ceva rau in a lucra in acele domenii, insa orgoliul nu ma lasa sa procedez asa, chiar daca puteam castiga de cateva ori mai multi bani decat eram obisnuita.

    In plus, ma gandeam ca nu-mi voi mai vedea familia niciodata, decat daca printr-o minune ma voi marita (si cine stie cand s-ar fi intamplat asta), iar bunicii mei au ajuns deja la 80 de ani, Dumnezeu stie cat ii mai tine pe pamant. Eu nu am suportat ideea ca nu ii voi mai revedea, nu puteam trai cu gandul asta. Asa ca inainte cu doua ore de a-mi expira viza, am luat avionul spre casa. S-au implinit doua luni de atunci si nici nu vreau sa ma gandesc cata lume imi plange de mila, fiindca sunt vai de capul meu si nu m-am putut descurca intr-o tara straina. Culmea, cei care isi permit sa spuna astfel de lucruri sunt, de obicei, aia care nici macar nu au incercat sa porneasca de la zero in alt loc, cu atat mai putin intr-o alta tara, pe un alt continent, singuri fiind, la 24 de ani.

    Ma deranjeaza extrem de tare sa-mi aud vorbe si plangeri de mila, sau din contra, rautati de genul “Nu ai fost in stare sa ramai acolo, te-ai intors repede acasa si te-ai ascuns sub fusta mamei. Eu as fi ramas de rusine in America, daca eram in locul tau.”

    • Tomata

      pfuai… daca eu m-am enervat doar citind, nici nu stiu ce poate fi in sufletul tau.
      alunga repede oamenii aia din jurul tau si incearca sa te feresti de gura lumii.
      conteaza doar motivele tale, nu ce spune lumea.
      nesimtitii!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *