Singure în weekend

Posted by On 27.10.2015 24 Comments

Ah, ce îndepărtate sunt zilele în care mă simțeam atât de bine singură acasă. Când numai ce mă obișnuisem să mă simt bine cu mine, să-mi fiu suficientă între patru pereți, pac, am dat peste Sotz. Asta se întâmpla acum 9 ani și ceva și de atunci au fost foarte puține nopțile și zilele în care am fost lăsată singură. Dacă până să vină Ada îmi era bine să dorm cu TV-ul pornit, să mă uit la seriale până la 6 dimineața, să mănânc în vârful patului și să umblu vandra ca să treacă singurătatea, acum lucrurile stau altfel.

Fiind plecat în team building (da, sunt o soție mirobolantă și l-am lăsat să meargă, că tot se mirau unii cum de s-a dus când are un copil mic), am rămas peste weekend doar noi două. Tocmai pentru că eram sigură că mă descurc de una singură cu copilul, de-aia nu m-am opus plecării lui. Problema a apărut chiar în ziua în care a plecat, vineri. De joi, Ada a început să umple scutecele cu numărul 2 de 5 ori pe zi. Normale, nimic schimbat, doar numărul lor. Am sunat pediatra, i-am spus ce și cum, i-am trimis poză cu scutecul și a zis că e ok. Vineri, când la ora 12 făcuse deja al doilea scaun, am luat o mostră și-am dus-o la laboratorul de analize, pentru că-s paranoică și mamă pentru prima oară și nu știam ce se întâmplă. Și dacă tot eram pe drumuri, m-am dus peste pediatră. Și i-am explicat încă o dată, cu mai multe poze. Mi-a spus să-i dau lapte praf fără lactoză și niște praf împotriva diareei, deși nu avea încă diaree. În plus, starea ei era foarte bună: veselă, alertă, simpatică. M-am consultat telefonic cu Sotzul și am decis să nu îi dau decât prafurile alea, că sunt prea multe schimbări și dup-aia nu mai știm care funcționează și care nu. După ce i-am dat primul pliculeț, a făcut iarăsi numărul 2 în scutec. Apos și gălbui. După altă masă, încă o dată: verde cu miros acru. OK, se schimbaseră lucrurile, așa că am decis să nu mă mai iau după Sotz și să-i dau lapte fără lactoză. Între mese, ture de plâns pe care nu le înțelegeam. Hrănită era, schimbată era, burta nu părea să o doară. Am reușit s-o adorm, dar îmi venea să plâng. În timp ce Sotzul numai ce ajunsese la destinație, eu mă luptam cu deprimarea.

Când copilul a adormit de tot (adică pentru toată noaptea), eu mă uitam la un episod din Grey’s Anatomy în care Karev trebuia să salveze doi gemeni născuți prematur. Unul a murit (scuze de spoiler) și eu boceam on the inside de nu mai puteam. Of, atât de acut simt toate treburile astea cu bebeluși și părinți acum… eram mai insensibilă înainte, acum sunt praf. Mă uitam la ea cum doarme liniștită lângă mine, iar eu mă perpeleam de griji. Am dormit ca pe ace, m-am trezit de multe ori s-o verific și să urc câinele în pat că se dădea jos de fiecare dată când i se făcea cald. M-am trezit dimineața cu o durere de cap, dar un pic mai veselă că se răriseră scaunele. Când mă uit în scutec… caca maro (nu credeam că o să scriu vreodată despre asta pe blog, dar na…) Ciudat, dar nu m-am panicat. Am așteptat să văd ce se întâmplă și după ce-am mâncat și am hrănit-o, am pornit la plimbare. Soarele ne-a făcut bine că mi-am mai revenit din deprimare. Și astfel ziua de sâmbătă a trecut mai bine. Am dormit mai bine, mai mult, cu mai puține treziri.

Dar mi-a lipsit Sotzu’ teribil. Nu pentru că aș fi avut nevoie de ajutor, ci pentru că mi-a fost urât singură. Chiar dacă am avut-o pe Ada, grijile tot mi-au stricat buna dispoziție. Am reușit să văd un film în vreo 3 ore și jumătate, să cos și să mă uit la vreo 4 episoade din seriale. Și să citesc un pic, deși Croitoreasa de la Dachau nu-i prea veselă și nu aveam nevoie să mă deprim și mai tare.

Vă povestesc mâine despre film, că e interesant.

Articole asemănatoare

TOPICS