Cel mai mic „creț” din România
Dacă ați citit în loc de „creț” „preț” ați făcut aceeasi confuzie ca mine. Cred că toată lumea știe deja că sloganul ăsta („Cel mai mic preț din România”, nu ”Cel mai mic creț din România”) aparține magazinelor Altex. Hai că-l știți, încă de la reclamele cu Batman și cu „ăla negru de respira greu era tat’su, mă”. Eu însă am citit „creț” în loc de „preț” ieri dimineață când am fost la conferința de presă organizată pentru deschiderea celui de-al doilea magazin Altex din Timișoara.
După ce am tot trecut pe lângă el când se construia și îl tot întrebam pe Sotz dacă știe ce se deschide acolo, săptămâna trecută am aflat ce. Iar ieri am și fost printre primii care i-au trecut pragul și care au aflat detalii despre al doilea magazin Altex. Iar acum le împărtășesc cu voi.
În primul rând –am aflat din sesiunea de Q&A de la finalul conferinței – amplasarea magazinului în partea de nord a orașului e oarecum strategică. Fiind la ieșirea din oraș, chiar la șoseaua principală, aproape de centură și de autostradă, noul magazin Altex se află într-o zonă comercială care se apropie de periferiile marilor orașe europene. Cu siguranță știți de shopping-city-urile din Budapesta sau de cele din Viena. Na, cam pe acolo tinde să ajungă și partea de nord a Timișoarei și la câte magazine sunt deja acolo, sper să se și întâmple.
Tot despre amplasare am aflat că terenul a fost cumpărat în 2008, dar a venit criza, compania a trecut printr-un proces de reajustare și printr-o perioadă mai dificilă, iar proiectul de a deschide acest magazin nu avea sustenabilitate. Dar în 2015, după un 2014 cu un profit considerabil, în doar 6 luni, ieri magazinul a devenit realitate.
La întrebarea cuiva dacă acest al doilea magazin Altex merita investiția (fiind cel mai mare – 2400mp – cel mai frumos și cel mai complet), CEO-ul Altex a răspuns că da. Motivul principal e că Timișoara are cea mai mică rată de șomaj din țară, oamenii sunt pregătiți și dornici să investească în produse noi, în tehnologie nouă, iar prin acest magazin, Altex vine în întâmpinarea acestor dorințe cu o ofertă completă și, cum spuneam mai sus, cele mai mici prețuri.
În acest nou magazin, 30 de specialiști vor sta la dispoziția clienților cu informații despre produs pentru a-i ajuta să se decidă mai ușor asupra produsului potrivit pentru ei. Mai mult de atât, direcția pe care se angajează Altex e numită omni-channel, adică online-ul va funcționa mână în mână cu offline-ul. Clienții care caută un produs online sau care-l găsesc acolo, vor putea veni în magazine să îl testeze și să primească mai multe informații despre el de la specialiști. De asemenea, dacă se hotărăsc asupra unui produs și-l comandă de pe site, produsul poate fi livrat în 24h (chestia asta o confirm și eu pentru că în 24h, într-o sâmbătă chiar, mi-a fost livrată mașina de cusut), poate fi ridicat din magazin sau poate fi comandat din magazin și livrat în aceeași zi la ei acasă.
Am mai aflat că în Timișoara, Altex e prezent pe piață din 1995, adică de 20 de ani, când primul magazin era deschis în centrul comercial Bega, singurul de pe vremea aia.
Iar dacă mergeți azi, la deschiderea oficială, puteți cumpăra anumite produse la prețuri mai mult decât foarte reduse. Și reducerile (de până la 70%) continuă până pe data de 18 iunie la aceste produse. Că tot am zis de deschiderea oficială, poate vă interesează și faptul că Vali Bărbulescu pune muzică timp de 12 ore, un maraton în cadrul căruia, pe baza unui concurs, cine vrea are posibilitatea de a fi DJ alături de el pentru 10-20 de minute. Și pentru că Altex sponsorizează, câștigătorul va primi și un card cadou de 50 de lei. Mai multe despre regulament aici.
Nu-i nevoie să mă credeți pe cuvânt că oferta este extrem de generoasă, vă puteți convinge singuri. Eu doar v-am anunțat că s-a deschis, să nu ziceți că n-ați știut.
Recent Comments