Anotimpul fructelor de mango

Autor:  Amulya Malladi
Titlu original: The Mango Season
Naționalitate: indiancă-americancă
Gen: roman
Anul apariției: 2003
Nr. pagini: 229 (Ballantine Books)
Traducere: Liviana Tane (Editura Leda) – citită în original
Ecranizare: –
Alte cărți de același autor: –
Nota mea: 4/5

 
Anotimpul fructelor de mango a ajuns în mâinile mele după ce-am cerut recomandări de cărți scrise de autori non-americani. Mi-au recomandat-o Bia și Anca, o cititoare a blogului. Auzisem de carte la fel cum aud de multe altele: i-am văzut titlul pe undeva și atât. Nu știam nimic despre ea, dar după ce recomandările au început să curgă, m-am informat despre toate.

Mi-a plăcut cartea Amulyei Malladi, m-a binedispus și am terminat-o în 3 zile, așa de tare m-a prins. A fost exact  ce aveam nevoie după câteva războaie, cruzime și cărți care nu mi-au adus o plăcere prea mare.

Vorbind despre o cultură cu care deja m-am obișnuit citind atâtea romane despre lumea orientală, fie că vine din Iran, Afganistan sau India, eram cumva pregătită să mă enervez la ideile pe care noi, europenii, nu le primim cu brațele deschise, nu le înțelegem și nici nu ne e ușor să le acceptăm. Mă refer la tradițiile din care sunt eliminate sentimentele – ritualul nunții, al găsirii unui candidat potrivit, la vânzarea fetelor ăluia care dă mai mult, la rușinea pe care o simt dacă nu-s măritate la timp, la desconsiderarea, uneori chiar renegarea, unei femei pentru că nu a adus pe lume un băiat etc – la concepții care rămân înrădăcinate în preistorie, deși suntem în secolul 21. Dar, dacă stau să mă gândesc la atrocitatea asta, unele cărți pe care le-am citit sunt de-a dreptul blajine. Totuși, Anotimpul fructelor de mango, cu toate că vorbește despre toate tradițiile de mai sus, o face într-un mod ușor amuzant prin ochii și trăirile Priyei.

Priya e o indiancă de 27 de ani plecată în America de la 20, trimisă de părinți să studieze. Total împotriva culturii americane, părinții totuși își doresc ce-i mai bine pentru fiica lor și o lasă să plece. Totuși se tem de influența pe care America o poate avea asupra ei. Iar după 7 ani, când Priya se întoarce în India să-i viziteze, temerile lor se adeveresc. Mai mult de atât, ea însăși constată cât de mult s-a americanizat și cât de învechit i se pare tot ce regăsește în Hyderabad. Tânăra se pregătește să arunce bomba viitoarei ei nunți în sânul familiei sale super conservatoare. Familie care nu concepe să nu-i găsească ea un soț și care nici măcar în cele mai negre coșmaruri n-ar accepta ca soțul Priyei să nu fie indian. Dar Priya își face curaj să le spună că de 3 ani e împreună cu un american, Nick, că locuiește cu el de 2 și că e deja logodită de ceva vreme. Ah, și că peste câteva luni urmează să se și mărite cu el.

Dintre toate personajele, mama Priyei m-a călcat cel mai tare pe nervi. Pentru că e cea mai îndârjită împotriva ei, cea de care Priyei îi e groază. Mai e și bunicul ei, capul familiei căruia toți ceilalți i se închină, cel care are adevărul suprem și care o poate dezmoșteni și renega. Singurul aliat pe care Priya îl bănuiește că ar rămâne alături de ea e tatăl ei. Și fratele ei dacă ar fi prezent. În rest, în sânul familiei, în mijlocul femeilor care pregătesc fructele de mango pentru diverse feluri de mâncare, Priya își dă seama cât de greu va fi să le explice decizia ei, viațe ei în America. Si pe măsură ce trece timpul și discuțiile se derulează, își dă seama că secretul ei va cutremura toate credințele și tradițiile pe care familia ei le respectă cu strictețe. Are sprijinul lui Nick, al mamei lui, are hotărârea de a nu renunța la el, dar fiind singură acolo, între oamenii pe care îi cunoaște și la care ține de o viață întreagă, sentimentele ei încep să se amestece. Dragostea pentru Nick și cea pentru părinții ei nu se împacă una cu alta, iar faptul că nimeni din familie nu pare să-i fie alături, să dea vreun semn că ar putea accepta dorința ei, o face să sufere și să nu mai știe ce are de făcut.

Mi-a plăcut că nu toate personajele sunt atât de nesuferite precum par, autoarea având grijă să le scoată în evidență și calitățile, nu doar defectele. Așa cum am mai citit în alte recenzii pe Goodreads, Priya e de condamnat că a lăsat atât de mult timp să treacă fără să-și pregătească familia, e de condamnat pentru că nu e mai fermă, dar din punctul meu de vedere, lupta ei interioară i-a explicat destul de bine acțiunile. Mulți dintre noi amână inevitabilul dureros doar pentru că ni se pare că o să treacă de la sine dacă nu-l băgăm în seamă. La fel a făcut și Priya, deși era conștientă că nu va trece.

Apoi mi-a mai plăcut cum autoarea introduce occidentalismul în peisaj și cum și celelalte personaje sunt cooptate într-un nou mod de gândire. De exemplu, când părinții îi organizează un pețit surpriză, Priya se înțelege bine cu indianul care caută să se însoare. Americanizat și el îi înțelege mai ușor motivele pentru care n-ar vrea să se mărite. Apoi, mătușa nemăritată a Priyei, când în sfârșit unul vrea să o ia, îi spune clar și răspicat că ea vrea să lucreze și nu vrea să locuiască cu părinții lui. O altă mătușă recunoaște că la vârsta ei nu își mai dorea un  copil, dar că a fost obligată de bunicul familiei să aducă pe lume un băiat, un moștenitor. După o discuție sinceră între toate femeile, aceasta bate cu pumnul în masă, la cină (sau prânz) și spune că dacă va fi fată, va fi la fel de iubită și toată familia va trebui să o iubească la fel. Mici victorii pe care indiencele le câștigă împotriva bărbaților, însă pași mari pentru a se bucura de viețile lor.

Nu vă spun cum se termină, nici măcar într-un spoiler ascuns, pentru că Amulya Malladi face o treabă bună cu suspansul și lasă până în ultima clipă un detaliu important.