Coraline
Autor: Neil Gaiman
Titlu original: Coraline
Naționalitate: englez
Gen: fantezie horror
Anul apariției: 2002
Nr. pagini: 163 (Bloomsbury)
Traducere: Florentina Hojbotă (Ed. Art) – Citită în original
Citate: Coraline
Ecranizare: Coraline (2009)
Alte cărți de același autor: –
Nota mea: 3/5
Am aflat de Coraline, cum altfel, decât datorită ecranizării cărții. Mă rog, animării cărții. N-am văzut animația când a apărut, dar undeva, in the back of my mind, am păstrat numele și interesul de a vedea despre ce e vorba. Momentul în care i-a venit rândul a fost unul pur și simplu întâmplător, pentru că, spre deosebire de alte cărți, n-a fost una pe care am ales-o eu, ci care m-a ales ea pe mine. Era, pur și simplu, prima pe Kindle și m-am apucat de citit. Mă încuraja și faptul că era scurtă. Nu știam nimic despre subiect, iar stilul lui Neil Gaiman nu-mi era cunoscut, pentru că nu mai citisem nimic de el până atunci.
Despre Coraline, Gaiman spune, într-un interviu publicat la finalul cărții:
It was a story, I learned when people began to read it, that children experienced as an adventure, but which gave adults nightmares. It’s the strangest book I’ve written, it took the longest time to write, and it’s the book I’m proudest of.
Și stiți ce? Mie chiar mi-a dat coșmaruri și nu oridecare, ci de-ale cu manifestări sonore. Într-una din serile în care stinsesem veioza, după ce mă podidise somnul, la câteva minute după ațipeală, m-am trezit țipând. Că am speriat și câinele și Sotzul cred că s-a prins toată lumea. O să țin minte toată viața cartea care m-a făcut să visez urât. Pentru că-i o poveste înspăimântătoare, dacă n-o citești sau privești prin ochi de copil. Cred că cei mici sunt atrași de aventurile fetiței în lumea paralelă și sunt mai absorbiți de căutarea ei, de încercarea de a-și găsi părinții decât de monstruozitatea înfățișării Celeilalte Mame. Adulții cred că se împotmolesc acolo și tot ce-și doresc e să nu mai citească despre nasturii ce le țin loc de ochi personajelor din lumea paralelă. Aș fi tare curioasă dacă a mai pățit și altcineva să se teamă de niște personaje din cărți pentru copii.
Coraline (atenție, nu Caroline, că se supără) este o fetiță de vreo 10-12 ani, care se mută cu familia ei într-o casă veche și puțin dubioasă. Părinții ei sunt mereu ocupați, n-au timp de ea, de jocurile sau întrebările ei, așa că își petrece timpul explorând casa și observându-și vecinii. Într-o zi, dă de o ușiță care nu duce nicăieri, pentru că intrarea a fost zidită. Lucrurile încep să devină ciudate când șoarecii vecinului nebun îi transmit să nu treacă prin ușă, iar două foste vedete de cabaret, Miss Spink și Miss Forcible, îi citesc în ceai și-i prezic un numai lucruri rele. De asemenea îi dau o piatră pe post de talisman, care o va ajuta să se întoarcă mereu acasă. Când Coraline încearcă din nou să vadă ce-i în spatele ușii, zidul de cărămidă dispare și în locul ei apare un coridor. Evident că intră și îl traversează, dar locul în care ajunge e foarte asemănător cu apartamentul ei. De fapt e chiar o copie a apartamentului ei, care vine la pachet cu încă o mamă și încă un tată. Aceștia se prezintă ca fiind Cealaltă Mamă și Celălalt Tată. Doar că au, cum ziceam și mai sus, nasturi în loc de ochi. Și când se uită mai bine, parcă Cealaltă Mamă e totuși destul de diferită de mama ei. E mai înaltă și mai palidă. Chiar dacă e mai înfricoșătoare ca înfățișare, Cealaltă Mamă pare mult mai bună decât mama ei adevărată. Îi face toate poftele, îi gătește, o ascultă. Totuși, ar vrea ceva de la Coraline: să-și coase și ea nasturi în loc de ochi și în felul ăsta vor rămâne mereu împreună. Ideea nu-i surânde fetei și se întoarce acasă la ea, unde nu-i mai găsește pe părinții ei. Abia după două zile, o pisică ce tot bantuie pe lângă casă, și pe care o întâlnește și-n Cealaltă Lume, îi arată o oglindă în care Cealaltă mamă îi închisese pe părinții ei. Dorindu-și să-i salveze, dar fiindu-i și teamă de bestia din Cealaltă Lume, Coraline pornește într-o aventură în necunoscut.
Lucrurile încep să se precipite, descrierile locurilor, ale personajelor și ale sunetelor sunt tot mai vii, apar fantome, neant, o mână absolut groaznică și teamă. Dar Coraline are un scop și este o fetiță deșteaptă, așa că, își ia inima în dinții și își salvează părinții.
Tare mi-ar plăcea să aflu cum vede un copil povestea asta, dar, mai ales, dacă mai sunt și alți speriați la fel ca mine.
10 Comments
Ale
Nu am citit cartea dar am vazut filmul! Te sperie putin mai ales in momentul in care Cealalta Mama isi arata adevarata fata. Mi-a placut, diferit 100% de restul filmelor pt copii!
CristinaTM
Mi-a plăcut mult animația. Habar n-aveam că există o carte după care a fost făcută. Mulțumesc, mi-ai dat temă de casă, îmi propun să o citesc în weekend.
Alexandra V
Desi mi-a atras atentia animatia, tare stau sa ma gandesc si eu, ca nu prea as recomanda-o copiilor.. Poate exagerez, dar daca pui un copil sa o citeasca, e ca si cum i-ai da o pedeapsa, destul de horor
Andreea
Sa vezi si animatia, e foarte reusita.
Imi aduc aminte ca am vazut filmul la scoala (master de psihanaliza aplicata) si am discutat atunci despre “mama buna” si “mama rea”,despre cum isi rezolva copiii conflictul interior legat de aspectele pozitive si negative ale mamei, despre identitate si daruri.
Apropo de mama rea si de cum digeri informatiile astea-mi-am amintit o scena petrecuta in copilaria mea. Avem aproape 9 ani, sora mea nou nascuta racise. La un moment dat, mama s-a ridicat, a pus mana pe fruntea ei (dormea in patut, iar eu ma jucam pe covor) apoi cu miscari fulgeratoare a dezbracat-o complet si a dus-o pe sus la baie si a scufundat-o in apa. Aveam apa rece in cada, pe atunci se oprea apa in timpul zilei si stocam acolo. Imi amintesc cum urmaream scena terifiata, din usa baii, convinsa ca vrea sa o omoare si ca urmez eu. Mama a gestionat bine situatia pana la urma, mi-a vorbit cu vocea ei de mama buna, care imi citea povesti, mi-a explicat ce face, mi-a cerut sa o ajut si am depasit intr-un final momentul. Atunci cred ca s-a fisurat prima oara, dramatic, increderea mea oarba in ea, am vazut ca poate fi infioratoare in gesturi, in atitudine, ca “ma poate ucide”. Real, avea intentii bune, sora-mea facuse 40 brusc si mama o scufunda in apa rece ca sa ii scada temperatura. Cand sa se mai gandeasca ca ma lasa pe mine cu traume 🙂
Andrey
Un super film, da. 🙂
Elena
Am 14 si am citit aceasta carte. Mi se pare foarte tare prin simplul fapt ca m-a captivat de la primele cateca pagini..nu abia dupa mijlocul cartii. Si pot spune ca am citit carti mult mai groaznice (horror) de cat aceasta, pentru ca ma sperie mai mult cartile in care actiunea este provocata de oameni si cartile in care crimele sau rapirile chiar se pot intampla in realitate, decat aceasta mica povestioara. Dar aceasta este doar parerea mea. 🙂
Alexandra
Eu am 11 ani şi nu ma speriat cartea.A fost foarte palpitat sa o citesc. Filmul nu l-am văzut dar o sal vad. Pare mai înfricoşător decât cartea.
Sophia
Ei bine, eu am 12 ani, dar am citit-o la 7. Atunci m-a fascinat, nu cred că am fost speriata și țin minte cât de mult îmi plăcea stilul autorului, cuvintele pe care le folosea… Totul. Niciodată nu mi-a plăcut să citesc cărți potrivite vârstei mele… Anul acesta este propusă la bătălia cărților și am asistat la multe discuții legata de aceasta carte, am făcut exemple de pledoarie, pentru a ne ajuta o colegă. Căutăm să văd recenzii, să văd ce gândesc alții despre această carte, și am observat că toate recenziile sunt făcute de adulți pe care i-au fascinat cartea. Părea mea Când aveam 7 ani a fost că această carte este minunata și nu m-am mai gândit la nimic alt ceva, mă gândeam daca voi găsi pe cineva care să menționeze în recenzie cât de asemănătoare este această carte cu ” Alice în Țara Minunilor”… Asemănarea e incredibila…. Și aș mai fi vrut sa vad daca este cineva care să se fi întrebat, la fel cum fac și eu acum, dacă a fost asta o aventura fantastic sau nu a fost totul doar în închipuirea fetiței, dacă a fost defapt un joc al minții? Dacă este metoda ei de a se maturiza? Daca prin intermediul aceste tălmăcirii a minții ea încearcă să descopere un nou EU? Daca acesta este momentul când ea începe să vadă și să înțeleagă lucrurile altfel? Dacă acea pisică nu e și e doar subconștientul ei? Dacă acea pisică nu îi spunea decât lucrurile pe care le știa deja, undeva în adâncul ei, dar îi era frică să le recunoască? Daca nu era nici o pisica vorbitoare? Daca nu era nici o ” Cealaltă Mamă” ? Daca nu era nici un tărâm modelat? Dacă…. Se pare că nu vom afla asta niciodată… Dar. În opinia mea, cert e un lucru: Aceasta carte este destinata copiilor, pentru ai face să înțeleagă prin intermediul personajelor fantastice cât de crudă este realitate, dar totuși cu toate neajunsurile ei, va fi întotdeauna mai bună decât o viață perfectă….
Tomata
Draga Sophia, iti multumesc pentru parere. A trebuit sa imi recitesc recenzia ca nu imi mai aduceam aminte detalii din carte.
Trebuie sa iti spun ca iti admir capacitatea de analiza si felul in care interpretezi cartea. Nu multi copii de varsta ta se pot lauda cu asta.
Apropos de carti pentru copii citite de adulti, am citit seria Harry Potter in ultimii doi ani si crede-ma ca lucrurile la care am fost eu atenta (sau adultii, in general), copiii probabil nici nu le-au simtit in intensitate ca parintii.
Ii citesc fetitei mele diverse carti si ma uimeste ce ii atrage ei atentia, in timp ce eu vad lucrurile cu totul altfel. E o minune sa fii martor la mecanismele mintii copiilor cand li se citesc povesti si apoi sa vorbesti cu ei despre ele.
Ma gandeam sa iti urez sa ramai mereu fascinata de carti, dar e prea tarziu (din fericire). Ai pornit deja pe drumul asta magic si n-o sa te mai abati de la el.
Pingback: