Nicu Alifantis văzut de o profană
Oricât mi-aș propune să nu-mi încep articolele cu negații, uneori nu-mi iese. Mă rog, acuma am dres-o cumva, dar dacă n-ar fi fost fraza asta introductivă, postul meu ar fi început așa:
Nu ascult muzica lui Nicu Alifantis, nu sunt fană folk sau jazz (a ăstuia din urmă nici să mă picuri cu ceară), nu mă duc la concertele trupelor românești decât dacă se ivește ocazia. Ce-am căutat la concertul Mozaic, dacă așa stă treaba? Păi am căutat să mă conving dacă-mi place, pentru că am mai avut surprize. Din păcate, cred că am fost singurul spectator din sala Filarmonicii care n-a fost impresionat.
Articolul meu nu este o recenzie negativă a concertului, este doar constatarea că nu m-am potrivit eu cu genul muzical și cu gusturile întregii săli. Pentru că vreau să știți, dacă n-ați fost acolo, că sala a fost plină ochi, biletele s-au vândut toate. Lumea îl iubește pe Alifantis, îi adoră muzica, „și-a rupt din timpul prețios pentru a fi alături de el într-o duminică seara” – astea au fost cuvintele lui. L-au aplaudat minute în șir când a venit și când a plecat, între melodii și chiar în timpul lor. Am făcut-o și eu din respect. Dar nu pot spune că melodiile lui sau versurile au atins corzi sensibile, că m-au purtat dincolo de prezența mea în încăperea aceea sau că mi-au trezit amintiri și stări nostalgice. Pentru mine a fost o muzică în primă audiție, cu 3 excepții: „Ce bine că ești”, „Ploaie în luna lui Marte” și „Piața Romană nr.9”. Mi-a plăcut mult „Ploaie în luna lui Marte” cântată la vioară, însă cred că fost singurul moment care mi-a transmis mie ceva.
Mi-a mai plăcut atenția acordată publicului și cuvintele frumoase pe care ni le-a spus. Demult n-am mai văzut un artist care să vorbească cu atâta respect pentru oamenii cărora le cântă. Mai mult de atât, a elogiat și orașul, a dat explicații despre melodiile pe care le-a interpretat, a cântat la o mulțime de instrumente, chitarele păreau că se micșorează cu fiecare melodie, a făcut spectacol, iar publicul l-a iubit pentru asta.
Chiar dacă n-am fost eu fană numărul 1 din sală, nu neg că a fost un concert reușit, că oamenii au primit ceea ce au așteptat și că și Nicu Alifantis a plecat încântat de emoțiile pe care le-a trezit în publicul timișorean.
23 Comments
dam167 (dam ăla)
Bruce Springsteen (un tip) își finanța singur concertele pentru că acestea erau cadoul său pentru fani. Fanii i-au cumpărat albumele și erau răsplătiți prin concerte. Din cauza asta i se spunea The Boss. Doar așa, ca fapt divers.
richie
Bine, Bruce vine dintr-o alta era. Si oricat de artist ar fi muzicianul el mai trebuie sa si castige o paine. De 10-15 ani vanzarile de albume nu mai sunt o sursa de venituri serioasa ci recitalurile live, tuneele. Prin urmare, poti aculta muzica unde vrei tu, piratata sau oferita gratuit de artist dar daca vrei ‘the real thing’ platesti. Si mi se pare normal sa fie asa. Acum.
Andreea D.
Mmm, nici eu nu-s fan Nicu Alifantis cu toate că în grupul meu de prieteni sunt persoane care nu ratează concertele lui.
lala
nu m-am gandit ca nu iti place Alifantis, ca nu iti place folkul. mie imi place foarte mult si regret cand mai pierd cate un concert (din motive personale) cu aceasta muzica deosebita!
Dan
Scrii tot mai prost, se pare. Oare unde ti-a zburat stilul?
Tomata
ca orice minune, a durat 3 zile
Pingback:
mOntecOre
pe asta: http://www.youtube.com/watch?v=LPZTOUIASYo ai apucat sa o asculti?
Nici eu nu sunt cel mai mare fan, stiu foarte putine despre genul acesta de muzica, da piesa de mai sus mi-a tinut companie in cateva nopti grele 🙂
Marius Matache
Ca unul care mai sta si pe scena, pot sa iti spun ce am invatat eu in aproape 10 ani de cariera: daca dai tot ce poti pe scena, publicul poate sa nu te placa (stilistic vorbind), dar cu siguranta te va respecta. Este exact ce spui tu in cronica ta de ne-fan. Tot sa ai public de-asta 🙂
Tomata
da, exact asta spun: e de respectat, nimic de ascuns. poate daca i-as fi ascultat muzica mai mult, as fi simtit emotiile celorlalti din sala. apropos, multumesc pentru album, promit sa-l ascult.
Mihaela
Pai daca nu-ti place te ce te-ai dus? Sau ai fost platita sa promovezi cocertul?
Tomata
nu n-am fost platita. am primit invitatie. cum spuneam: m-am dus pentru a-l descoperi. asa cum m-am dus la Nouvelle Vague si mi-au placut, ca ii ascult si-acum, asa cum am fost si la alte concerte si mi-am imbogatit playlistul cu albume si melodii noi. cu Alifantis n-a fost cazul. si nu consider ca ar trebui sa scriu „de bine” sau sa laud ceva ce nu mi-a ajuns pana la inima. mi-am scris parerea sincera.
notopic
Ai fost sa il descoperi ?? Si principalul motiv a fost ca ai primit o invitatie ?? Tare asta… Esti primul bloger care n-a auzit pana azi de youtube… loc unde poti sa-l descoperi pe Alifantis cat vrei. Ti-as face cadou cu mare drag o invitatie la Salam daca odata primita invitatia simti o obligatie in a merge 😉 Cat despre invitatia asta… mai bine o ofereai la randul tau cuiva cu… ureche muzicala…gusturi..etc 🙂
Tomata
ti-am aprobat comentariul, doar pentru a vedea si cititorii mei ce public “educat” are Nicu Alifantis. Daca la dansul pe pagina oficiala de Facebook puteti arunca cu noroi, aici nu va permit. faptul ca nu am aceeasi parere ca si tine, nu inseamna ca ai dreptul sa arunci cu laturi in altii. n-am fost nerespectuoasa, n-am criticat vulgar, spre deosebire de tine. pur si simplu mi-am exprimat o parere diferita de a ta. invata sa accepti ca nu tuturor ne plac aceleasi lucruri. poate ai fi mai mult de un nimic.
iar ca sa-ti raspund la ironie, nu l-am ascultat pe youtube pentru ca, daca citeai cu atentie, nu il ascult pe Alifantis in general. m-am dus la concert pentru ca aveam invitatie si am considerat ca ma pot lipsi de doua ore din viata sa-l vad pe scena. am avut respectul asta pentru munca lui. ca nu mi-a ajuns la suflet poezia e pur si simplu treaba mea, nu a ta sau a altor “binevoitori” care ma trimit sa-l vad pe Salam.
il deplang pe Alifantis ca are asemenea fani, “cu ureche muzicala” si care ii inteleg poezia, pentru ca se pare ca intelegere si respect pentru alte pareri n-au.
Monica
eu sunt fan Nicu Alifantis, desi nu s-a intamplat sa ma duc la vreun concert al domniei sale! Dar ii stiu cantecel pe de rost inca din adolescenta … si imi place mult de tot. Zic, sa pun un concert pe lista …
Marius Matache
Obligatoriu 😀
notopic
Eh. Cand ai blog e frumos sa si zici cate ceva pe el… Chiar si cand nu ai nimic de zis.
madlen
Doar indignare am simtit citind comentariile de mai sus (unele dintre ele fiind de o rautate crasa si gratuita si asta doar pt ca ti-ai exprimat o concluzie).
Eu am bifat celebrul concert al lui S Banica de Craciun (am primit invitatie plus am simtit ca merita bifat o data-n viata sa vad si eu pe live cum vine treaba). Nu-s fana, n-am fost si mai ales nici nu voi fi. Nici chiar dupa maretul concert. Dar ma mandresc ca am bifat si ca stiu cu ce se manca! La fel cu inca alti cativa, dar la fel, doar daca as primi invitatie moca. Si pe Alifantis l-as bifa tot din acest considerent. Sunt cei drept prinsa prea in cotidian sa ma mai surprinda muzica cu ceva.
Regrete pentru maicuta ta … pentru sufletul tau daramat. Acuma chiar nu te mai tine nimic aici… Imi pare rau ca nu ne-am vazut pana acum iara daca si vei pleca cu atat mai putine sanse in a ne cunoaste.
Iti trimi multe ganduri bune si calde imbratisari. Cu drag, Mada
Tomata
stai ca n-ai citit comentariile de pe pagina dlui Alifantis de Facebook. te crucesti. in schimb, dl. Alifantis e OM si intelege. ceea ce e tot ce conteaza, la urma urmei.
multumesc pentru ganduri si imbratisari, sunt bine, linistita, impacata. s-a dus dupa un chin mult prea lung pe care nu-l merita. acum e cu tatal meu din nou si gandul asta imi face durerea mai usoara.
da, acum nimic nu ma mai tine aici, incep deja sa-mi caut de lucru in germania. sa vedem ce-o fi. dar chiar daca plec, nu inseamna ca nu ma mai intorc. si oricum pana plec sunt tot aici, deci sunt sanse sa ne intalnim. 🙂 stiu ca poate te intreb a nu stiu cata oara, dar tot nu reusesc sa tin minte: din ce oras esti? ca nu se stie cum ajung pe acolo si cu ce treaba.
te imbratisez.
madlen
din Buc. si din multii ani petrecuti pe la tine pe-aici (2007) stiu ca il bifezi destul de rar. Insa eu ajung deseori in Tim. dar fie in tranzit (pt Germania – hei cum ar fi sa ne-ntalnim pe-acolo sau pt Cehia) fie cu job-ul si parca mereu uit si de partea personala si placuta a vietii, aceea de a mai socializa la o cana cu ceai.
Dar vorba ta – nu-i timpul pierdut!
Tomata
pai daca treci prin Timisoara, da un semn si fac pe dracu’n patru si ne vedem la un ceai 🙂
daca nu… fain ar fi in germania 😛 sau cehia.
Pingback:
Pingback: