Soția călătorului în timp

Autor: Audrey Niffenegger
Titlu original: Time traveler’s wife
Nationalitate: americancă
Gen: roman de dragoste, SF(-ish)
Anul aparitiei: 2003
Nr. pagini: 364 (Tritonic)
Premii: Exclusive Books Boeke Prize (2005), British Book Award (2006)
Ecranizare: The Time Traveler’s Wife
Nota mea: 5/5
Alte recenzii de acelasi autor: –

Asemeni multor altor cărți, am aflat de Soția călătorului în timp când a apărut filmul. Nu l-am văzut la momentul apariției, deci când m-am apucat de carte subiectul îmi era total necunoscut. Văzusem recenzii pe multe bloguri, dar, așa cum fac de multe ori, nu citesc recenzia dacă n-am citit cartea, din două motive: pentru că nu-mi plac spoilerele și pentru că am destule cărți pe lista de citit pentru a mai adăuga și altele.

Momentul ales pentru lectura romanului e pur întâmplător, cred că era cel mai la îndemână în folderul cu ebook-uri și printre primele care mă interesa. L-am pus pe vechiul Kindle înainte să se strice definitiv și ireparabil și când îmi era lumea mai dragă, n-am mai putut continua. Dar cu apariția noului Paperwhite, cu entuziasmul de a testa noua jucărie, am citit mai mult decât o făcusem până atunci. Dar nu mă întind cu vorba că nu mai termin de vorbit despre Kindle.

Nu știam nimic despre subiect în afară de ce spune titlul: că e vorba de un tip care  călătorește în timp și despre soția acestuia. Primul lucru care mi-a venit în minte a fost comparația cu Quantum Leap (sau Capcana timpului), serial care mi-a plăcut tare mult pe la începuturile ProTv-ului. Mă gândeam că personajul principal sare prin timp încarnând diverse personaje. Nici o clipă nu mi-a trecut prin minte că poate călători înapoi sau înainte în propria lui viață. Mi-a luat ceva timp până să pun cap la cap cum se petrec lucrurile, dar odată descifrat sistemul, mi-a fost tare ușor să urmăresc acțiunea.

Henry descoperă la 6 ani că se poate mișca prin timp pur și simplu dispărând din viața reală și ajungând într-un alt moment al vieții lui. Aproape de fiecare dată în trecut, foarte rar în viitor.

Having said that, my subconscious seems to exert tremendous control, because I spend a lot of time in my own past, visiting events that are interesting or important. […] I tend to go to places I’ve already been in real time, although I do find myself in other, more random times and places. I tend to go to the past, rather than the future. […] I have absolutely no conscious control over when or where I go, how long I stay, or when I come back. So time travel tours of the Riviera are very unlikely.”

E o chestie care i se întâmplă când asupra lui acționează anumiți factori cum ar fi stresul, alcoolul sau privitul la televizor, iar alergatul, sexul și meditația îl ajută să rămână cumva ancorat în prezent. După ce consultă un specialist, cei doi ajung la concluzia că e o afecțiune genetică, asemănătoare cu epilepsia.

Pe lângă propria-și viața, Henry o vizitează pe viitoarea lui soție încă de pe vremea când și ea era copil. Astfel încât Clare îl cunoaște încă dinainte ca în cronologia normală a vieții ei doi să se fi întâlnit.

Soția călătorului în timp e o poveste de dragoste în care se întâmplă o grămadă de lucruri, un șir prea lung de întâmplări, dialoguri și momente pentru a putea fi analizate într-o pseudo-recenzie de duminică. Subiectul nu poate fi lesne povestit tocmai din cauza faptului că 43 de ani din viața unui bărbat sunt povestiți și repovestiți din diverse unghiuri, pe diverse tonuri și de persoane diferite. Cei doi povestitori sunt Clare și Henry la diferite vârste din viețile lor: avem povești narate de Clare adolescentă, altele de Henry copil, multe de Clare adultă și la fel de multe de Henry din prezent. Pare alambicat și complicat, dar nu e. E o dramă extraordinar de frumos structurată și expusă, fără însă a face din carte o capodoperă. E un best seller cu un subiect SF, dar atât de palpitant redată. Inutil de spus că e încă un titlu pe lista mea de cărți preferate, o recomandare la orice ora din zi și din noapte.

Martori la o poveste de dragoste care pare și este neverosimilă în viața reală, e genul de carte căreia i se poate aplica fără nici o problemă mesajul „Știi că ai citit o carte bună când întorci ultima pagină și simți că ai pierdut un prieten”. Genul de carte la care te gândești multe zile după ce ai terminat-o și cu multe alte ocazii când ceva din ea se potrivește și vieții reale.

Ce rost are să vă povestesc cum Henry o ajută pe Clare când aceasta îl roagă să îl învețe minte pe un băiat care și-a bătut joc de ea, ce rost are să vă povestesc cum Henry cel mare îl învață pe Henry cel mic să fure, să mintă și să se ascundă de poliție, ce rost are să vă expun cum Henry trăiește și retrăiește de nenumărate ori episodul morții mamei lui, care ar fi folosul să știți dinainte cum rămâne Clare însărcinată sau cum reusește doctorul lui Henry să-și dea seama ce i se îtâmplă acestuia? N-are nici unul, pentru că-s doar spoilere și doar detalii care știrbesc din frumusețea și suspansul cărții. La fel cum Henry nu povesteşte prietenilor lui ce se va întîmpla cu ei în viitor, aşa nu mai povestesc nici eu nimic, dar insist să o citiți, poate o să vă placă la fel de mult ca și mie.

O recenzie foarte frumoasă găsiți la Oana.