Și nopțile s-au schimbat
Ce vedeți cu ochii minții atunci când închideți ochii după ce-ați stins lumina? Ce imagini vă joacă pe interiorul pleoapelor închise când somnul pune tot mai mult stăpânire pe voi? Ce gânduri, trăiri sau emoții vă leagănă sufletul înainte ca viața să continue în vis?
Era o vreme când mă culcam cu nerăbdarea în suflet, când aș fi dat noaptea pe repede înainte din pricina promisiunilor zilei următoare. Erau nopțile în care adormeam zâmbind cu buzele și cu sufletul deopotrivă. Nopțile în care nici visele nu mai contau, pentru că la capăt lor era fie ziua mea de naștere, fie plecarea în tabără, fie întâlnirea cu un iubit, fie achiziționarea unor adidași, fie întoarcerea cuiva, fie un nou început.
Apoi era vremea când mă culcam cu lacrimi pe obraji, cu sufletul țăndări și cu dragostea bătându-și joc de mine. Cu o durere a sufletului de care uneori mi-e dor. (Ciudat cum sufletul doare și se simte diferit în funcție de evenimentul declanșator.) Adormeam plângând doar pentru a-mi continua drama în vis, pentru a prelungi agonia lipsei luminii. La capătul acestor nopți era o rezolvare, un „da” sau un „nu”, o revedere, un sărut, un telefon, un final. Și-apoi era bine din nou.
Au urmat nopțile liniștite, fără melodie, fără teamă, pur și simplu calme. Doar cu vise ciudate, amuzante, uneori înfricoșătoare, dar niciodată coșmaruri. Nu știu dacă nopțile astea sunt cele mai bune, dar nefiresc e că nu-mi e dor de ele, ci de celelalte dinaintea lor.
Și în cele din urmă au venit nopțile cu frică, cu teamă, cu neliniște, nopțile negre în care liniștea nu era de bun augur, liniștea și întunericul nu făceau decât să sporească drama dinăuntru și de dinafară, nopțile la capătul cărora nimic nu se schimba. Zile care arătau ca nopțile și nu mai conta pentru că deja încetasem să mai sper că vor trece. Începusem să cred în întuneric și teama de el n-a încetat să crească. După care mi-am adus aminte ce i-am spus profesorului la seminarul de literatură comparată când îl studiam pe Celine: La capătul nopții se află întotdeauna ziua, indiferent cum se termină cartea.
Acum… când închid ochii la sfârșitul unei zile, văd monștri din seriale sau reiau amintiri din călătorii. Nu pentru a le retrăi, ci pentru a-mi testa memoria. Iar viața trece în vise, care uneori se reiau, alteori se continuă din altă noapte. Parcă nu mai mi-e frică să sting lumina…
Nopţile sunt doar continuări ale zilelor, nu partea întunecată a lor. La adăpostul întunericului şi protejaţi de el analizăm, decantăm şi visăm (mă refer la visele cu ochii deschşi). Ca să putem să o luăm de la capat în zori.
Mi-ai amintit de gandurile mele, din trecut..de vise si de tot! 🙂
N-am mai visat urat de ceva vreme, dar si cand visez urat ma trezesc foarte obosita ca si cand visul acela mi-ar consuma o parte din energie.
Am obosit, de cativa ani simt doar oboseala, stres si ganduri negre. Am nevoie de somn, motiv pt care imi impun sa adorm repede. Nu-mi iese mereu. Inchid ochii si am ganduri negre asa ca ma fortez sa:
– nu ma mai gandesc la nimic
– sau retraiesc un moment placut
– sau transmit un gand bun celor ce au mai ramas
– sau imi imaginez ceva imposibil.
Cel mai des totusi, ca sa nu nimic din cele de mai sus, citesc pana aproape de somn si fie cu o mana mai reusesc sa sting veioza-senzor fie peste noapte o stinge sotu'(un alt exemplu de insomnie crancena, tot de griji…)
Zic doar of…
da, cititul e cel mai bun somnifer. il practic si eu in zilele saptamanii, dar in weekend, cand sunt seri de leneveala pana tarziu, mai raman eu singura treaza din casa. si-atunci nu prea am chef sa citesc, asa ca sting veioza si imi las gandurile sa pluteasca pe unde le vine…
Am realizat, citind articolul tau, ce transformare a suferit somnul meu de-a lungul anilor, de la copilarie la maturitate.
exact cum spuneai, in copilarie ma culcam, asteptand ziua urmatoare, iar acum ma culc, ca sa uit ca vine si ziua de maine…de munca
eu am inca somnul linistit, asa de linistit si de adanc, incat poti sa tai lemne langa mine ca nu aud nimic 🙂
norocoaso 🙂 cred ca niciodata n-am dormit atat de adanc incat sa nu simt nimic si sa nu ma trezesc la cel mai fin zgomot.
pun capul pe o perna si ma gandesc:”noaptea asta o sa fie lunga iar maine dimineata o sa ma trezesc odihnita”…dimineata ma intreb cum si cand a trecut noaptea fiindca cearcanele mele arata din ce in ce mai rau…
În condiţiile date, adorm cu melodia lui Timberlake în cap – Mirrors, dar dorm bine în general.
Daca in copilarie noptile reprezentau un moment de odihna, relaxare, placere si vise frumoase, la maturitate lucrurile se schimba pentru majoritatea dintre noi, aceastea sunt doar o clipa de rupere din grijile cotidiene ale vietii ca in ziua urmatoare sa le retraiesti iarasi si sa rezisti…