La Praga, eu nu

E a doua oara cand ratez ocazia de a merge cu Ultramarin la Praga si deja incep sa cred ca Universul comploteaza impotriva mea si pur si simplu nu vrea sa ma lase s-o vad. Pe ultima suta de metri a trebuit sa gasesc inlocuitori, sa-i trimit in locul meu, pentru ca ieri am fost sunata de la Centrul de Ingrijire, unde e institutionalizata mama mea sa mi se spuna ca are nevoie de ajutor chirurgical din cauza unei escare. Formularea doctoritei a fost mult mai alarmanta decat era de fapt situatia, asa ca primul lucru pe care l-am facut a fost sa anulez plecarea mea in Cehia.

Dupa confruntari telefonice din cele mai aprinse si dupa conversatii prin care incercam din nou sa schimb sistemul, dupa ciocnirea de niste ziduri ridicate de reguli, directori si alte autoritati inutile, epuizata psihic am plecat de la Spitalul Judetean cu asigurarea ca starea mamei mele nu e atat de grava, poate fi ingrijita in Centru si tratata cu antibiotice. M-am linistit, dar episodul 2 al confruntarii cu sistemul n-a facut decat sa-mi mai ucida niste neuroni si sa-mi aprinda SI mai tare dorinta de a parasi tara asta in care directorul postei romane are 6000 de euro salariu lunar si ingrijitorii bolnavilor din centrele de asistenta doar 600 de lei…

Din nou… nu e vina nimanui, in cel mai bun caz a lui Ponta, caci cu el ar trebui sa ma cert si pe el sa-l trag la raspundere pentru ca personanul e insuficient.

Deci, Praga, te voi vedea cand va veni momentul, deocamdata doar cu mintea in Insuportabila usuratate a fiintei. Pana atunci se bucura de tine Andrea si Oana, iar eu ma bucur ca mama mea e cat de cat ok si nu atat de rau pe cum am fost lasata sa cred. Iar bucuria fetelor o voi pune in contul sanatatii ei.

8 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge