Artă?!
Noroc cu un filmuleț postat de Zicu, că mi-am adus aminte că nu v-am povestit despre Centre Pompidou din Paris și e păcat, pentru că simțeam nevoia să o fac încă de când i-am trecut pragul.
Cu o lună înainte de plecare, așa cum obișnuim de fiecare dată, am încropit lista cu obiectivele pe care voiam să le vedem la Paris. Unele, foarte celebre, se trecuseră deja singure pe listă, dar pentru 10 zile nu păreau suficiente. Așa că ne-am pus pe căutat, atfel încât lista noastră a ajuns să numere vreo 98 de obiective turistice. ;)) Muzee, statui, parcuri, clădiri, biserici, turnuri, arcuri etc. Unul dintre ele era și muzeul de artă contemporană Centre Pompidou. Iubi mai că nu se dădea cu fundul de pământ că să mergem, să mergem negreșit. Eu, nu prea interesată, am zis să mai fac și cum zice el. Excelul pe care vă tot promit că vi-l arăt, conținea și o coloană cu prețuri de intrare. La Centre Pompidou intrarea era în jur de 12 euro, parca. Adică 24 pentru două persoane. Nu știu cum am socotit noi, cum am tăiat de pe listă, că până la urmă Centre Pompidou n-a mai fost o prioritate, ci un plan B. Doar că am avut noroc cu carul și pe lângă că am prins prima duminică din lună în care intrările la muzee erau gratuite (așa am văzut Luvrul și Musse d’Orsay), am mai prins și Noaptea Albă a Muzeelor. Când, bineînțeles, am ales să mergem la Centre Pompidou, dacă tot era pe listă și Iubi insista să mergem.
Acuma, vedeți voi, noi nu suntem niște instruiți în arta picturii, nu știm să apreciem tablourile altfel decât „îmi place/nu-mi place”. Nu ne transmit prea multe, nu înțelegem prea multe pentru că nu avem pregătirea necesară. Dar pentru arta contemporană cred că ai nevoie de ani mulți de studiu sau de o doză imensă de hipsterism. Pur și simplu nu am putut și nu putem, în continuare, înțelege cum și în ce univers aceste picturi pot fi numite artă. Poate știe cineva să ne explice și nouă, să nu murim proști.
Inutil să adaug că n-am zăbovit prea mult prin Centre Pompidou. Cred că am și tăiat-o după vreo 15 minute de „admirat” picturile. Aici aveți mai multe capodopere expuse acolo.
Hai măi, Tomato, mă instalasem eu bine-merci cu cafeaua în mână, bucuroasă să admir frumuseţi pariziene şi când colo…:))
Bine ca m-am lămurit să nu-l trec pe Pompidou pe listă.
Matinala ai fost.
Cum zicea si Iuliana, tot asa cu cafeaua in mana m-am pus sa citesc si eu.
Poate de la somnul care ma cuprindea rau de tot , desi cafeaua intra repede in mine, am reusit cat de cat sa inteleg ceva din tablourile alea. Nu poti spune neaparat ca totul depinde de si de studii… conteaza pana la urma si de imaginatia fiecaruia. E drept ca autorii incearca sa transmita probabil un singur lucru/sentiment acolo… dar noi vedem fiecare ce vrea – ceea ce este destul de uman 🙂
te rog fii atat de bun si explica-mi si mie ce reprezinta tablourile cu grafiti. nu sunt ironica, chiar as vrea sa stiu cum privesc altii ceea ce mie mi se pare… o inutilitate.
Hmm. Nu poti considera ca este o inutilitate. Asta este stigmatul cu care multa arta a pornit. Asa era tratata in vremea cand a fost creata cate o pictura sau cate o sculptura sau multe altele – pana si coloana lui Brancusi era privita asa initial – desi sensul parea logic -.
Cum vad eu lucrurile cu privire la asta?
In primul rand: totul este un hobby. Cu totii avem, asa cum la unii le place sa faca poze, la altii sa citeasca… si, fiind un hobby, tablourile alea sunt pur si simplu un fel de a se exprima creatorul. Nu inseamna automat ca o sa fie inteles de toti. Ce este drept, logic ar fi ca la o fiecare opera de genul sa exista si un cuvant in care autorul sa isi explice sentimentele.
In al doilea rand:
a) http://1.bp.blogspot.com/-45xM5nsgJ8w/URAU0HPAV6I/AAAAAAAAY74/4AxcbkN5p60/s1600/Picture+0202.jpg
Aici: in primul tablou – eu vand o foaie din ciclul vietii, ciclu cusut cu ata, care este alba, care asteapta sa fie scrisa. Fiecare isi scrie viata dupa bunul plac si dupa modul in care el intelege lumea.
In tabloul doi : cum in principiu ambele tablouri au totusi o legatura – de asta sunt si expuse impreuna – este pur si simplu o treapta din viata noastra. Treapta care de fapt reprezinta o provocare dar si un pericol, dat fiind faptul ca reprezinta o treapta care practic arata o coborare. Din nou, fiind in principiu doar treapta si niciun alt detaliu, iar inseamna faptul ca este inca nescris ceea ce urmeaza.
b) http://4.bp.blogspot.com/-nDIbQj8L0dg/URAU0I23YWI/AAAAAAAAY70/vDPVQdkimxE/s1600/Picture+0203.jpg
Aici: e putin mai ciudat. Modul de o interpreta cred ca depinde de multi factori: ora, starea sufleteasca, oboseala… foarte multe.
Acum, la ora asta matinala si fiind la birou, putin obosit dupa o noapte scurta, uite cum vad eu:
vad o linie care eu o interpretez acum o separare de oameni. Vad cativa oameni in stanga si cativa oameni in dreapta ( mai multi in stanga ). Mai vad o linie rosie in stanga. Deci, per total eu o consider ca si cum oamenii din stanga arata cumva catre cei din dreapta, comenteza…. acuza… totul pornind de la faptul ca sunt in majoritate si gandul ma duce la acel sindrom periculos de ” gura lumii” si il cunoastem aproape cu totii.
Well.. sper ca … nush… asta vad eu 🙂
wow… (din nou nu sunt ironica, ci ma manifest admirativ). chiar ai imaginatie si un unghi de vedere foarte interesant. acuma parca cumva, intr-un mod ciudat, parca chiar au sens picturile astea. 🙂 merci.
În primul rând, arta e un hobby? Să înțeleg că eu care desenez sâmbăta dimineață una alta pe un caiet sunt un artist cu hobby? Când vorbești despre artă discuți în alți termeni.
Să înțeleg că arta vizuală ține mai nou de imaginație și interpretare, iar imaginea expusă este doar un punct de plecare spre absurd? Scuză-mă, dar descrierile tale îmi par amuzante, amuzant fiind un alt mod de a exprima (artistic) penibilul. E stilul unui comentariu literar de nivelul clasei a V-a de acum 50 de ani, când până și codrul exprima dorința românilor de a fi liberi.
Din păcate, odată cu dezvoltarea tehnologică, imaginația oamenilor s-a deteriorat. Acum scenele mitice sunt evocate de imagini cu profunzime mare a câmpului și sunete de calitate tot mai bună, cu alte cuvinte, prin experiențe vizuale complexe care nu se compară cu niște imagini pictate. Toate astea se manifestă asupra curentelor artistice și asta e. Avem tendințe de răzvrătire și trimitere către zbucium pentru că asta e personalitatea autorilor.
Revenind la articol, priviți-le fraților ca pe niște compoziții. Sunt niște imagini care vă plac sau nu. Asta avem în 2013, asta expunem. Eu văd în dunga aia zbuciumul ecuațiilor conice și distribuția liniară a eforturilor unitare normale. Nu vă dați seama că interpretările total diferite, oricât de fascinant ar părea fenomenul, se însepărtează de artistic în sine?
Am dat un reply lung si nu a aparut… sper ca nu l-am pierdut caci jur ca nu il mai rescriu 🙁
intrase in spam din cauza link-urilor 🙂
Am inteles.
Jur ca nu il mai rescriam! 😛
Nu pot sa cred…Mi-as dori enorm sa ajung aici..Dupa Eiffel si Luvru, mereu am auzit de Pompidou…Am vazut cred ca fiecare documentar…
Mda… si cand te gandesti ca unele si costa o avere!!
Cred ca tablourile respective mizeaza in primul rand pe impact vizual….nu neaparat transmit un mesaj “de pus in cuvinte” ci pur si simplu “imi place/mu imi place combinatia de culori, forme, volume”. De exemplu, ultimul tablou chiar arata interesant, atrage atentia, sunt culori frumoase si forme dinamice, mi-l pot imagina in livingul meu si chiar mi-l pt imagina ca punctul de pornire pentru aalege mobilierul/culorile/covoarele din living. Si ala cu coloanele infinitului e oarecum interesant, dar restul sunt, intr-adevar, stupide… in special ala ca o radiografie de la dentist.
Doua drumuri la Paris si in niciunul n-am reusit sa includ Pompidou. Pana la postul asta era deja un must pentru a treia vizita. Acum nu mai sunt atat de sigur. Ce-a descris sirdevil in explicatiile sale sunt trairile pe care EL le are privind respectivele tablouri. Eu de exemplu, la cel in care el vede treapta, vad un ceas… Tocmai asta e bulversant la arta de acest gen: poti vedea in ea ce vrei tu, nu vei afla decat rar ce a vrut autorul sa exprime. Ori mie mi se pare ca daca privesc un tablou “clasic” ma apropi mai mult de acel feeling al unei lumi trecute si al unei minti minunate de artist… Parerea mea.
Asa cred si eu… fiecare interpreteaza dupa cum considera si astfel ajung criticii sa descopere mari “capodopere”, identificand sensuri la care “bietul” autor nici nu visa.
Apropo de asta, in scoala, cand ni se preda ceva la literatura avand multiple semnificatii ce “curgeau” din fiecare vers, mereu ma gandeam ca autorul sigur nu asa s-a gandit si ca excesul de zel al criticilor a fabricat (in multe cazuri?) aceste “valori”.
nu te nelinisti, nu esti singura care nu intelege arta contemporana…
Aoleo..cand aud asta cu “Nu ma pricep la arta, but wtf is this!” ma ia cu tremurici 😀 Give art a chance. Parca nu trebuia sa judecam dupa imagine si dupa aparente. Arta contemporana e despre mesaj, si nu atat de mult despre cum arata. E agresiva, iti provoaca o reactie. Sa stii ca fiecare din lucrarile respective are un statement si daca l-ai fi citit ai fi ramas uimita ca face sens cu ce vezi pe perete 😛
Sunt multe de zis..oricum, nu esti obligata sa-ti placa 🙂
Nu la Pompidou trebuia sa te duci ci alaturi, la atelierul lui Brancusi.
eu zic ca e arta!imi place ceea ce vad 🙂
Mie imi place foarte mult ce vad. Imi amintesc ca undeva pe la 15 ani am primit de la sora mea un album de arta semnat Mondrian. M-am mirat mult sa vad linii si patrate colorate, dar incet am inceput sa ma adun si sa incerc tot felul de sentimente privindu-i lucrarile.
Din pacate, ar trebui sa citim mai mult despre arta, sa avem mai multa cultura generala si mai multi bani ca sa putem vizita muzee/galerii/centre de acest gen si abia apoi sa cerem sa intelegem ce ne transmite un astfel de tablou. Si spunand asta, nu sunt ironica, ci doar trista ca scoala romaneasca nu vine in intampinarea unor astfel de nevoi.
Am fost si noi la un muzeu de arta contemporana in Barcelona, undeva aproape de Las Ramblas. Cred ca in 15 minute am si iesit ca scaunele pe care pluteau pene si alte chestii nu prea ne-au spus nimic.
Vad ca in fata la UVT au aparut niste ‘opere de arta’. Din nou niste bolovani de marmura, ciuntiti un pic sa nu spunem ca nu s-a lucrat la ei. Niste inutilitati urate, daca ma intrebi pe mine. Dar is io probabil idioata, ca doresc sa vad SCULPTURI serioase, nu doua dalti peste o piatra si gata opera.
In alta ordine de idei, vazand avortonul ala de Traian din Bucuresti (cu lupul levitand in fata lui), imi dau seama ca timpul unor sculptori adevarati probabil s-a cam dus. Deh, daca tot suntem moderni, nu merita sa sculptezi chestii de par vii. Asta o faceau prostii acum cateva sute de ani, noi cioplim 2 zile max si primim bani pe ‘lucrare’.
Da, sunt o inculta care doreste sa vada efort de creatie. sa vada munca, sa se uite la un tablou/sculptura si sa se gandeasca: eu in viata mea nu as fi in stare sa fac asa ceva.
Am fost acum un an la MoMA, celebrul muzeu de arta moderna din New York. Am dat 28 de dolari, dar nu puteam pierde ocazia, ca doar e MoMA, ce mama lui. Si am iesit de acolo in 30 de minute, suficient sa fac niste poze, sa arunc un ochi la impresionisti (unde doar cateva tablouri m-au lasat cu adevarat impresionata) si sa ies de acolo, injurandu-mi steaua ca am pierdut timp si bani acolo. Multe exponate sunt la fel de ‘childish’ de parca le-ar face un copil de 2 ani. Ca eu sigur sunt in stare sa pictez mai bine decat in cazul tablourilor in cauza.
Asta e, bine ca ai fost, ca altfel nu aveai stare, ca pierdeai o atractie turistica, acum stii ce sa eviti pe viitor 😀
Daca dorm bine la noapte si ma trezesc cu chef, ma intorc sa iti spun ce vad eu in aceste “opere de arta”. Cred ca baiatul meu are dreptate cand spune ca tot felul de nebuni, betivi sau drogati mazgalesc peretii sau foile de hartie, iar gloata incearca sa descifreze ceea ce au facut ei, chiar daca este un nimic fara sens. Doar avem imaginatie, nu? :))
centrul pompidou este un loc extraordinar de pluri-orientat si interesant. inteleg ca nu toata lumea este interesata de arta contemporana si asta este ok. eu una sunt, calatoresc sa vad arta si arhitectura contemporana si pompidou este o oprire obligatorie daca sunt in paris. arta contemporana nu mai este figurativa de cand s-a inventat fotografia. artistii contemporani sunt niste fini antropologi si comunicatori care se bazeaza foarte putin pe talentul propriu de a desena.
ultima oara cand am fost, in mai 2012, la pompidou erau cateva exponate noi care m-au impresionat: o ciuperca uriasa sectionata, de carsten holler, un tablou de yves klein, etc. era si o serie de videouri care nu m-a prins deloc, dar mi-a placut mult retrospectiva artistului de benzi desenate arthur spiegelman tinuta in uriasa biblioteca publica de la etajul 3.
cu putina rabdare, arta contemporana poate fi apreciata de oricine. este absolut ok sa nu-ti placa tot ce vezi: cel mai probabil nu intelegi contextul, dar cine le poate stii pe toate? 🙂
ps: data viitoare, cumpara paris museum pass. 2 zile 39e, 3 – 54, 6 – 69. cu el, vei avea intrare gratuita la foarte multe muzee si atractii (si intrare in fata cozii)
am avut paris museum pass, dar l-am folosit pentru alte obiective 🙂
Draga Tomata, stii ca de obicei iti citesc cu mare drag blogul si imi sunt simpatici cititorii tai, de multe ori foarte empatici.
Spun asta din start pentru ca stiu ca in comentariul ce urmeaza voi fi destul de critica si nu as vrea sa il generalizeze cineva la alte postari.
Primul lucru pe care vreau sa il transmit este ca nu am apreciat deloc faptul ca rubrica de comentarii s-a transformat intr-un loc de dezavuat arta contemporana.
De multi ani de zile, vizitez cu predilectie muzee si expozitii de arta contemporana. Ceea ce nu inseamna ca ceilalti trebuie sa imi impartaseasca pasiunea dar, asa cum nu m-as pronunta asupra valorii unui meci de fotbal, consider ca e prudent sa nu te pronunti asupra valorii unei opere de arta decat atunci cand iti este familiar domeniul. O atitudine interogativa ca cea din postare e mai potrivita.
La fel ca si in alte domenii, exista tipuri de arta pentru care trebuie sa ai nu numai apetit ci si eruditie, rabdare sa le descoperi, baze solide. Pentru ca arta contemporana vine de multe ori la pachet cu simtul ludic (op-artul sau instalatiile), cu simtul poetic (tabloul albastru este un Miro, pictor ce simplifica pana la esente omul, cerul, pasarile, luna si de obicei face mici poeme pictate despre iubire a caror semnificatie o poti decela atunci cand ii cunosti un pic universul), cu ironia (pop-artul in care vezi cutii de supa sau pizze de plastic ca o ironie a consumismului actual), cu gandirea abstracta (Cy Twombly a desenat o batalie din puncte disparate), cu spiritul civic (fotografia cu gura s-ar putea sa apartina art brutal care vorbeste despre valentele corpului dar si despre omniprezenta violentei in societatea actuala). Iar majoritatea acestor simturi se cultiva prin expunere repetata la stimuli.
Cu astfel de elemente, un autor poate sa produca arta contemporana de calitate mai buna sau mai slaba. Insa este nevoie de rabdare sa patrunzi incet-incet in univers, sa intri in joc, sa iti deschizi mintea unor modalitati noi de perceptie care se abat de la modelul clasic (portret, peisaj, natura moarta) si sa exersezi aceasta gandire outside the box in mod repetat pana distingi calitatea de non-calitate. Si nici atunci nu e totul transat pentru ca acela e momentul in care intervine ‘gustul’.
Daca nu aveti idei preconcepute despre cum TREBUIE sa arate o pictura, va invit sa nu ocoliti Centrul Pompidou. Ba chiar va invit sa intrati acolo cu mintea unui copil care vede lucrurile nu asa cum par sa arate ele ci jucaus: acoperindu-si un ochi cu mana, apoi celalalt, apoi privind printre degete, apoi scotand limba, apoi colorand peste desenul din manual. Iar la iesire puneti toate elementele cap la cap. Veti fi uimiti cum se dezvaluie universul nostru.
Nu pot spune decat ca apreciez mult de tot comentariul tau 🙂 Daca toata lumea care ar avea de comentat ceva impotriva unor idei ar face-o ca tine… cred ca internetul ar fi uneori un loc mai placut. Cat despre arta contemporana… nu am nici o aplecare catre ea, deocamdata nu ma tenteaza sa-i invat dedesubturile sau sa ma expun la stimuli asa cum spui. Nu zic ca n-o voi face niciodata, spun doar ca poate va veni o vreme cand ma va atrage sau se va produce un declick. sau voi cunoaste pe cineva care ma va instrui in tainele ei. Pana atunci, nu-s suficient de autodidacta incat sa ma apuc singura. Si, sa fiu sincera, nici foarte interesata 🙂
Imi place si mie raspunsul tau vesel si degajat. Daca ar fi asa toate dezbaterile… 😀
o scurta pledoarie pentru arta contemporana. cu poze 😀
http://littleaesthete.com/whos-afraid-of-contemporary-art/
In germana este o vorba: Ist es Kunst oder kann man es wegwerfen? Este arta sau o putem arunca?
Am intrat si eu in galerii de arta sa zic ca sunt culta, am admirat ceva Picasso,ceva impresionisti, dar nu am rezistat mai mult de 2 ore. Pur si simplu nu inteleg arta abstracta, chiar daca am imaginatie destula. Nu am inclinatie artistica si gata. Dar cred ca si conceptul de arta a evoluat foarte mult, eu spre exemplu pot digera arta din perioada romantica, dar cea post-modernista ma deruteaza si atrage dupa sine doar frustrari din partea mea.