Pe aripile vantului
Autor: Margaret Mitchell
Nationalitate: americana
Titlu original: Gone with the wind
Anul aparitiei: 1936
Nr. de pagini: 608 (vol.I) + 619 (vol.2) (Adevarul)
Premii: Premiul Pulitzer (1937)
Ecranizare: Gone with the Wind (1937)
Nota mea: 5/5
Alte romane de aceeasi autoare: nu
Mă chinui din răsputeri să-mi adun gândurile și impresiile și să scriu ceva coerent despre cartea la care stau de cel puțin 3 luni. Pentru că Pe aripile vântului e una dintre cărțile care m-au făcut să sufăr, care m-au chinuit și m-au făcut să plâng. Da, am plâns la final de-am zis că-mi sare cămeșa de pe mine. Ceea ce pentru mine e calificativul suprem pentru o carte extraordinară. Știu, sunt puțin masochistă, însă bine spunea un text de pe un wallpaper pe care l-am ținut multă vreme pe PC: „știi că ai citit o carte bună când ai întors ultima pagină și te simți ca și când ti-ai fi pierdut un prieten drag”.
Sunt atât de multe lucruri de spus despre Scarlett și Rhett, despre Ashley și Melanie, despre Tara, despre Mammy, despre toate personajele atât de bine conturate, încât dacă aș scrie tot ce mi-a trecut prin cap când am citit cartea (dacă mi-aș mai putea aminti acum pe loc), aș umple câteva pagini de Word. Sunt atât de multe lucruri care nu se văd în film și care nu ai de unde să le deduci dacă nu citești cartea, sunt atât de multe trăiri și atât de intense, încât e chiar o bătaie de joc să te mulțumești doar cu filmul.
Pe parcursul lecturii am notat câteva impresii și câteva citate (aici, aici si aici) pentru că la un volum atât de mare de informație și de pagini, n-aș fi avut cum să mi le amintesc pe toate acuma. Oricum povestea e prea proaspătă pentru a o putea digera. De-asta tot trag de timp până să intru in subiect. 🙂
Intru în el spunându-vă că m-am identificat cu Scarlett în atâtea rânduri și am urât-o în atâtea altele încât încă nu-mi dau seama dacă mi-a plăcut de ea sau nu. Desigur că am admirat-o pentru determinarea ei, pentru puterea de a-și reface forțele, pentru capacitatea de a nu se lăsa doborâta nici de moarte, nici de crimă, nici de lipsa de iubire. Pentru faptul că a refuzat să fie o femeie ca toate celelalte, că a ignorat opinia publică și concepția conform căreia femeile n-ar trebui să intre în afaceri, pentru că și-a făcut o promisiune pe care și-ar fi dat și viața să o respecte. „Fiindca îi era cu neputință să trăiască în trecut, pornea cu hotărâre înainte.” Dar n-am s-o port ierta deloc pentru cum s-a comportat cu copiii ei, n-am să-i pot ierta tăcerea și încăpățânarea care l-au făcut să sufere atât de mult pe Rhett. N-am să-i pot ierta superficialitatea exagerată și nici disprețul pentru Melanie. Și cu toate astea, la fel ca și Rhett, acum simt pentru ea „tocmai lucrurile pe care știu că le urăști: milă și un ciudat fel de bunătate”. Milă pentru toată viața grea pe care a avut-o, pentru toate pierderile pe care numai Dumnezeu știe că nu orice om le-ar fi putut îndura, și bunătate pentru că oricât de ipocrită și de superficială și de arivistă ar fi fost, într-un târziu și-a dat și ea seama pe ce lume trăiește cu adevărat.
Scarlett a trăit mereu o viață dublă: aceea reală și aceea din capul ei, imaginară, în care nimeni (în afară de Rhett) nu-i cunoștea gândurile, nimeni nu-i bănuia planurile și sentimentele, care uneori erau peste măsură de scandaloase. Toată dragostea ei pentru Ashley era doar în capul ei pentru că niciodată n-a avut nimic în comun cu el, nu l-a înțeles niciodată, nu i-au plăcut aceleași lucruri ca și lui. Era doar bărbatul pe care nu-l putea avea și nu s-a împăcat cu asta decât prea târziu, când a înțeles că e un om prea slab pentru ea.
Despre Rhett… oh, Rhett cred că e visul oricărei femei, însă nici o altă femeie nu i s-ar fi potrivit așa cum i s-a potrivit Scarlett. Rău dar bun, atât de bun cu oamenii la care ținea, atât de sigur pe el și atât de fin cunoscător al firii umane. Margaret Mitchell are respectul meu etern pentru zugravirea acestui personaj tulburător și nemuritor. Rhett știa tot timpul cum sa o citească pe Scarlett, cum să îi înțeleagă gesturile și apucăturile, cuvintele și comportamentul, însă n-a știut să o priceapă atunci când era cu adevărat nevoie. Adică a doua zi după ce a lăsat-o pentru a doua oară însărcinată și pe toată perioada convalescenței ei, când a preferat să stea în fața ușii ei decât să intre și să riște să-l scoată afară, atunci când era cel mai important să o citească și s-o înțeleagă, atunci n-a fost în stare… Dar oricât de cerebral ar fi fost, omul ăsta totuși iubea și când iubirea orbește nu poți citi gândurile și interpretarea îți joacă feste. Ah, câta lipsa de comunicare și de sincronizare între ăștia doi… și pe lângă suferința lor, mai suferim și noi ăștia de citim cartea…
N-am putut să nu fac o comparație între ei și alt cuplu fictiv pe care îl îndrăgesc la fel de mult ca și pe Rhett și Scarlett: Gaby și Carlos Solis din Desperate Housewives. Când mi-am dat seama de asemănarea atât de izbitoare între cele două perechi, mi-a venit să-i scriu Evei Longoria un mesaj să o întreb dacă și ea a avut aceeași impresie despre personajul ei din serial. Carlos îi înțelege lui Gaby superficialitatea și dragostea pentru bani exact în felul în care o face Rhett cu Scarlett. Nu îi refuză nimic, o cumpără cu daruri și cu cărți de credit, știe cum s-o ia și cum să-i scoată la iveală bunătatea aia de care numai el ști doar puține persoane mai știu că e acolo, în ea. Asemeni lui, nici Rhett nu se simte prea jignit atunci când Scarlett îi răspunde la întrebare și îi spune că „în parte” se mărită cu el și pentru bani.
Pe aripile vantului mi-a mai plăcut și pentru că e o carte despre război, scrisă de o femeie. Perspectiva e diferită față de toate romanele despre război pe care le-am citit eu. In niciuna nu e descrisă viața celor rămași acasă cu atâta exactitate cum e descrisă aici.
Am scris mult deja și n-am scris nici măcar un sfert dintr-un sfert cât aș putea scrie despre Pe aripile vântului. Îmi pare bine că am citit-o deși eram aproape convinsă că nu voi pune mâna vreodată pe carte. Știam deja subiectul din film, de ce aș mai citi și cartea? Ce proastă aș fi fost…
25 Comments
Rontziki
Exact lipsă de comunicare şi de sincronizare, pentru asta-mi venea să-i iau pe amândoi de guleraş şi să le zic vreo câteva :))
Dar toate asta sunt foarte realiste, de câte ori în viaţă nu ne lovim şi noi de ele?! Autoarea a surprins foarte bine stările şi comportamentul a doi oameni siguri pe ei, puternici şi care fac faţă cu bine vieţii, dar care nu reuşesc să se sincronizeze şi să abordeze aşa cum ar trebui dragostea…
Aceleaşi reacţii le-am avut şi eu faţă de Scarlett, mă regăseam în ea, dar de multe ori mă şi enerva :))
Mihaela
Tocmai din cauza ca am vazut filmul, nu ma gandeam sa mai citesc si cartea. Acum m-am razgandit. 🙂
Bogdan
Ai de citit la ea…
Oana
Pentru mine, asta e unul din cazurile rare cand prefer filmul. Scarlett din carte m-a dezamagit, mi s-a parut meschina si m-a enervat comportamentul ei fata de copii.
Intre Gabrielle si Carlos Solis nu mi se pare ca e asa chimie ca intre Scarlett si Rhett, dar relatia tot asa tumultoasa e.
Devoratoarea de muzica
Mie mi-a placut mai mult decat filmul 🙂
dragos c
ma intreb daca s-au facut comperatii intre scarlett si emma bovary. sunt atat de asemenatoare si atat de diferite!
Tomata
sincer, nici prin cap nu mi-a trecut Emma Bovary… poate ar trebui sa-mi reimprospatez memoria. 🙂
lala
am cumparat aceasta carte de la Adevarul si mi am propus sa o citesc in concediu!abia astept 🙂
Miscellaneous
Am fost reticentă să citesc cartea ( și nici filmul nu l-am văzut ), dar citindu-ți recenzia, cred că o să grăbesc procesul ”Pe aripile vântului” și voi începe, desigur, cu cartea. 🙂 Vacanța asta de vară !
Tomata
please do. 🙂 n-o sa-ti para rau deloc.
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback:
christine
Sunt nebuna dupa Pe aripile vantuluil. Filmul l-am vazut nu stiu de cate ori iar cartea am citit-o de 3 ori in romana. Acum, in cateva zile, cand termin cu bacul ce crezi ca voi face intai de toate? Voi incepe sa o citesc in engleza, ma asteapta de cateva luni pe raft.
O capodopera si cu asta am spus tot. Ma bucur ca am mai gasit o indragostita de Mitchell.
„știi că ai citit o carte bună când ai întors ultima pagină și te simți ca și când ti-ai fi pierdut un prieten drag”.
Stiu citatul asta si e atat de adevarat. Mai este o carte care m-a facut sa simt asta si cu care am revenit cu la fel de mult interes si drag si a 2a oara: East of Eden a lui Steinbeck, ti-o recomand din tot sufletul meu de cititoare impatimita a literaturii americane.
christine
*la care am revenit
Izabela R.
Oh de cand asteptam postul asta. Adevarul este ca eu de vreo 2 ani incoace ma chinui sa scriu despre ea, dar apoi renunt, tocmai de teama ca recenzia mea ar diminua, prin superficialitate, valoarea cartii.
Nu e si cazul tau. Imi place enorm cum ai scris. Si da, parca imi vine chef sa citesc “Pe aripile vantului” a 23-a oara :))
Raluca
Poate stii deja, exista si o continuare intitulata “Scarlett”, scrisa de Alexandra Ripley. Nu se ridica la nivelul cartii lui Margaret Mitchell dar este interesanta.
Kay
Ca tot ziceai pe Facebook c-ai revazut si filmul recent, saptamana asta (pe 1 iulie) e ziua Oliviei de Havilland (cea care a jucat-o pe Melanie). Mi-ar placea teribil sa citesc ceva interviu cu ea, pacat ca s-a retras de ceva vreme — iti dai seama ce cool/incredibil/straniu/etc tre’ sa fie sa ai amintiri first hand de la participarea intr-un film atat de clasic si de iconic cum e GwtW? 🙂
Edited to add: uite ca totusi mai da interviuri http://www.thisislondon.co.uk/lifestyle/article-23816660-hollywoods-sweetheart-olivia-de-havilland.do
Crina
După părerea mea, este unul din puținele cazuri în care filmul nu dezamăgește după ce ai citit cartea. Sigur, sunt subiectivă, dar cartea am citit-o și eu cu toata gama de emoții mai sus menționată. Sunt curioasă la o recitire cum mi s-ar părea…
Pingback:
Pingback:
Ramona
Ma bucur sa vad ca exista cineva care a simtit la fel ca mine cand si dupa a citit cartea asta. M-a chinuit mult timp dupa ce am citit-o…desi n-as fi crezut ca ma va impresiona mai mult decat filmul, dar e extraordinara (putin spus).
Pingback:
Pingback: