Aş fi plecat pe Marte

Chiar dacă 8 martie a trecut, eu o să vă mai spun o vorbă-două despre mame. Că subiectul e inepuizabil, ştim asta cu toţii.

Aproape fiecare a trecut prin sesiuni de nervi şi furie atunci când mama sa nu îi dădea voie să facă ceva, să meargă undeva sau să mănânce ceva şi aproape toată lumea a avut cel puţin un moment în care visa la soluţia extremă de a pleca de-acasă numai să nu mai audă cicăleala ei. Mie mi s-a întâmplat de câteva ori să îmi vină să-mi iau lumea în cap mai ales atunci când nu mă lăsa să stau până la cât voiam eu în oraş, când ştiam că vine de la lucru seara la 10 şi mă ascultă la geografie sau la istorie sau la biologie să vadă dacă am învăţat. Îmi e tare dor de vremurile alea şi cu plăcere m-aş întoarce în timp pe vremea când mama mea era mama mea. În fine, e o alegere personală să nu vorbesc prea mult despre ea pe blog.

Însa asta nu înseamnă că voi nu puteţi să-mi povestiţi care sunt situaţiile în care vă venea să plecaţi pe Marte, cât mai departe de ea. Care au fost momentele în care vă dădacea şi vă cicălea până explodaţi sau îi trânteaţi uşa să n-o mai auziţi? Acele momente care acum, când vi le reamintiţi, sunt sursele unor poveţe şi ale unor sfaturi de nepreţuit?

Aş vrea să mi le povestiţi înainte să vedeţi noua animaţie Mars needs Moms, pentru că sigur o să vă trezească amintiri. Vă povestesc despre ea pentru că e prima oară când în România un film are ca parteneri media exclusiv bloggeri. Printre ei mă număr şi eu, pe restul îi descoperiţi pe afiş. E o mândrie sa îmi apară brandul pe un poster pe care îl vede o ţară întreagă. O sa revin cu detalii după ce văd filmul la cinema.