Aş fi plecat pe Marte
Chiar dacă 8 martie a trecut, eu o să vă mai spun o vorbă-două despre mame. Că subiectul e inepuizabil, ştim asta cu toţii.
Aproape fiecare a trecut prin sesiuni de nervi şi furie atunci când mama sa nu îi dădea voie să facă ceva, să meargă undeva sau să mănânce ceva şi aproape toată lumea a avut cel puţin un moment în care visa la soluţia extremă de a pleca de-acasă numai să nu mai audă cicăleala ei. Mie mi s-a întâmplat de câteva ori să îmi vină să-mi iau lumea în cap mai ales atunci când nu mă lăsa să stau până la cât voiam eu în oraş, când ştiam că vine de la lucru seara la 10 şi mă ascultă la geografie sau la istorie sau la biologie să vadă dacă am învăţat. Îmi e tare dor de vremurile alea şi cu plăcere m-aş întoarce în timp pe vremea când mama mea era mama mea. În fine, e o alegere personală să nu vorbesc prea mult despre ea pe blog.
Însa asta nu înseamnă că voi nu puteţi să-mi povestiţi care sunt situaţiile în care vă venea să plecaţi pe Marte, cât mai departe de ea. Care au fost momentele în care vă dădacea şi vă cicălea până explodaţi sau îi trânteaţi uşa să n-o mai auziţi? Acele momente care acum, când vi le reamintiţi, sunt sursele unor poveţe şi ale unor sfaturi de nepreţuit?
Aş vrea să mi le povestiţi înainte să vedeţi noua animaţie Mars needs Moms, pentru că sigur o să vă trezească amintiri. Vă povestesc despre ea pentru că e prima oară când în România un film are ca parteneri media exclusiv bloggeri. Printre ei mă număr şi eu, pe restul îi descoperiţi pe afiş. E o mândrie sa îmi apară brandul pe un poster pe care îl vede o ţară întreagă. O sa revin cu detalii după ce văd filmul la cinema.
7 Comments
CristinaTM
Chiar că-mi trezește amintiri articolul ăsta. Mie-mi venea să o trimit pe Marte când începea cu ”știu eu mai bine” și ”Nu fă cutare și cutare, că ce-o să zică lumea”. Acum recunosc că erau bune sfaturile ei, dar atunci mă călcau pe toți nervii de copil răzvrătit. Oricum, asta cu ”ce-o să zică lumea” nici azi nu mă prea atinge. Am observat că mă interesează mai mult dacă cineva este atins în mod direct de faptele mele decât dacă cineva se trezește cu o mică bârfă de orice fel.
Hiksos
si acum imi vine sa o trimit pe marte de cate ori imi suna telefonul fix sa ma intrebe ce fac. avantajul este ca numai ea suna pe ala si pot sa il ignor fara sa imi fac griji ca ma suna de la OTV sa ii spuna ca am castigat ceva milioane
anda
Se spune ca esti cu adevarat un adult din momentul in care realizezi ca redai sfaturile parintilor.
Parca o aud si acum spunandu-mi “candva ai sa-mi spui ca am procedat corect“.Momente cand mi-as fi dorit sa o trimit pe Marte nu au fost multe,pentru ca mi-am trait copilaria in niste vremuri cu putine tentatii:in oras aveam voie pana la ora la care se intuneca,la petreceri deloc.Cand stiam ca iese de la serviciu intram in priza:curatenie si inceperea exercitiilor suplimentare pe care mi le lasa cu o zi in urma.
Astazi,ea e departe (nu chiar pe Marte),ci la 4000 km distanta de mine.Ne auzim zilnic si de fiecare data ii spun ca a procedat corect…
strumfa
So… nu-mi amintesc foarte multe momente în care aş fi plecat sau trimis-o pe ea pe Marte.Dar ştiu clar că cel mai tare îmi era frică de tatăl meu. Nu că m-ar fi bătut (asta era specialitatea mamei mele ca replică la ” Asta e fiică-ta”- cum spunea tatăl meu când făceam câte o năzbâtie), dar mă pedepsea… şi Doamne ce mai dureau pedepsele ălea.În schimb apreciez foarte mult faptul că mama mea, mari fiind deja, şi-a cerut scuze de nenumărate ori pentru că ne bătea, recunoscând că trebuia să suportăm acele bătăi nu neapărat datorită gravităţii năzbâtiei noastre (care uneori era gravă), ci datorită furiei ce o apuca atunci când îl auzea pe tatăl meu spunându-i “Astea sunt fetele tale!”. Drept că dacă făceam ceva notabil eram fetele lui!
Tomata
O singura data in viata am fost pedepsita si atunci pentru 15 min cred. ;)) la mine nu s-a practicat asta.
Bhendis
Au fost destule momentele in care as fi plecat pe Marte, satula de cicalelile mamei. Evident nu aveam voie afara prea tarziu, trebuia sa-mi termin temele inainte sa ies afara cu prietenii, sau trebuia sa suport alte cicaleli din partea ei. Dar au fost constructive intr-un fel, si pe parcurs mi-am castigat independenta:)
lala
idem cristina tm 🙂