Ce-am aflat interesant luna trecuta

Scriind de zor articole pe diverse teme, zilnic învăţ tot felul de chestii. Inevitabil. Şi asta mă bucură mult pentru că e o metodă de a-mi îmbogăţi cultura generală. Aşa că m-am gândit să-mi fac un document în care să notez tot ce găsesc interesant şi dup-aia să vă zic şi vouă. Bineînţeles că unele lucruri voi poate le ştiţi, însă eu doar acum le-am aflat, aşa că nu săriţi repede cu criticatul. So, asta am aflat eu luna trecută:

  • Singura ţară din lume condusă în zilele noastre de un împărat este Japonia.
  • Funcţia de împărat este mai importantă decât cea de rege.
  • Balena albastră are o limba grea de 700 de kg.
  • Meersburg Alte Burg este cel mai vechi castel din Germania (sec 7) şi este şi locuibil.
  • Mouse-ul optic are un aparat mic mic de fotografiat, care face 15000 de fotografii PE SECUNDă.
  • Am aflat că se speculeaza foarte mult pe seama orientarii sexuale a lui Jodie Foster, însă aceasta n-a confirmat şi n-a infirmat niciodată zvonurile, fiind extrem de privată în ceea ce priveşte viaţa personală.
  • În sfârsit ştiu care sunt cele 7 arte + 2 ale lumii moderne: arhitectura, sculptura, pictura, dansul, muzica, poezia, cinematografia, televiziunea şi benzile desenate. în această ordine.
  • Bentley şi Rolls Royce au divorţat în 1998, după mai bine de 60 de ani, când Bentley a fost cumpărat de VW şi Rolls Royce de BMW. A fost unul dintre cele mai uimitoare evenimente din industria auto.
  • Am aflat la ce’s bune probioticele şi de ce majoritatea se pazeşte de gluten.
  • În Europa se fac aproximativ 1,2 milioane de avorturi anual, iar noi suntem a treia ţară din Europa cu cele mai multe avorturi. Not good.
  • Bărbaţii sunt mai predispuşi la paranoia decât femeile.
  • Una dintre regulile alimentare cuşer spune că produsele lactate şi carnea nu pot fi mâncate şi nici preparate împreună.
  • În Franţa, voyeurismul se pedepseşte cu un an de închisoare şi cu o amendă de 45 000 euro.
  • Pe Edgar Allan Poe îl chema Allan datorită familiei care l-a adoptat la 3 ani, după ce a ramas orfan.

(poate) Va urma

30 Comments

  • ova

    Mersi mult pt astfel de informati si ca un cautator asiduu de nod in papura (consideratii personale):
    – probabil ca suntem singura tara din Europa care avem un presedinte – Traian Basescu, un imparat – Iulian, un rege – Cioaba, inca un presedinte – Bercea Mondialu’ , ca la noi la nimenea ! 🙂
    – din diferite zvonuri de pe net probioticele nu sunt chiar sanatoase pt om, numai din pct de vedere a mersului mai usor la WC (cica bacteriile astea nu ar exista in corpul uman, ci in intestinele de la purcel) iar intoleranta la gluten se manifesta numai la unele persoane, in rest e foarte necesar pt om.
    – daca familia aia nu l-ar fi adoptat pe Edgar Allen Poe, ce s-ar fi ales de el si ar mai fi existat opera lui literara ?
    mersi pt raspuns pt problema cu stergerea postarii ce nu era “political corec…”, nu stiu cum se scrie.

  • crinutza

    Chestia cu lactatele si carnea sa o explici fanilor ciorbei de burta sau a ciorbitei de pui a la grec.
    Eu zic ca merg extrem de bine impreuna 😀

  • Oana

    @ Tomata – pe mine m-ai facut curioasa cu glutenul si probioticele, o sa caut.
    @ Crinutza – I could not agree more! (o fana a ambelor feluri de mancare)

  • Cristina

    Nu prea am citit despre probiotice dar glutenul nu e tolerat de UNELE persoane.
    Ah dah , cea cu soarecele optic o stiam de cand am scris mult pe IT.
    Off off decat contraceptie, mai bine avort 🙁 cam asa sta treaba la noi , din pacate.
    Stii ca mi-ai dat o idee buna ptr blog?:) [la un moment dat tineam posturi cu linkuri la art faine]

  • Arana

    In Japonia de azi imparatul are rol strict “de decor”. El nu guverneaza. Asa ca da, poate la un moment dat un imparat era mai important decat un rege, dar nu se poate spune asta azi si nici despre Japonia nu se poate spune ca e “condusa” de imparat.

  • Lucius Fascius

    Este adevarat, barbatii sunt mai predispusi la paranoia decat femeile…sunt doar predispusi, nu o au deja 😛
    Hai ca era doar o gluma rautacioasa, barbatii ar innebuni instant fara voi 🙂

  • Reclame Tv

    “Una dintre regulile alimentare cuşer spune că produsele lactate şi carnea nu pot fi mâncate şi nici preparate împreună.” Si ce-ar fi mers acum un pui cu smantana …, dar regulile alimentare spun altceva.

  • lala

    interesant!multumim! sper sa devina articol lunar 🙂 la mine, lactatele si carnea (de pui in mod special) merg perfect!

  • strumfita cu esarfaa

    Multe dintre lucrurile spuse de tine nu le stiam nici eu, asa ca au fost mai mult decat binevenite. So, daca mai ai timp si chef ar fi foarte fain sa continui cu astel de articole luna de luna. cu ce mai afli tu interesant si sa impartasesti si cu noi.
    pai de ce sa fii egoista? blog`em here.
    apropo,
    la multi ani pentru 1 martie cu intarziere si un anticipat la multi ani pentru 8 martie!
    o primavara frumoasa, Tomi.

  • silviu

    In primul rand felicitari pt blog..il urmaresc de ceva timp, acum este prima oara cand postez. Promit sa fiu mai activ 🙂
    Prea tare..si cu siguranta se mai pot adauga foarte multe, pt ca…nu-i asa, traim in romania si in fiecare zi se intampla sute de minuni. Mult mai multe decat in toata lumea asta.

  • Keke Margeluta

    Chiar interesante! De E.A.Poe stiam, ca ma fascineaza si am citit multe despre viata lui. O idee foarte buna articolul asta. Si daca ar fi lunar, ar fi perfect! 😉

  • Cori

    Si eu am aflat ca painea cu unt nu merge cu mierea :(. Conform ‘noii ordini alimentare’, unele combinatii pe care papilele noastre gustative le apreciaza foarte mult, se pare ca nu sunt recomandate pentru ca tulbura sistemul digestiv (de ex. combinatia carne-cartofi). Ma apuca groaza cand vad ca de fapt mai toate obiceiurile noastre alimentare sunt incorecte :-ss iar traditia noastra culinara e cam data de pamant.
    Pana ma gandesc eu ce combinatii am sau nu am voie sa fac, imi trece si foamea 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *