Detest sinucigaşii

Încerc, pe cât posibil, să stau departe de subiectele cotidiene şi să nu dezbat şi eu, ca toată lumea, ca toate ziarele, ştirile de ultimă oră. Însă, nu prea pot sta deoparte când gesturile unora mă oripilează şi pe care nu le pot înţelege. Şi cu care nu sunt de acord nici în ruptul capului, sub nici o explicaţie.

Probabil aţi aflat deja de sinuciderea lui Sorin Dănilescu de la Intact Interactive. Dacă nu, tot poporul ramân ştie de sinuciderea Mădălinei Manole. Eu nu îi înţeleg pe oamenii ăştia şi oricare ar fi motivul pentru care au luat hotărârea asta, nu au nici o scuză. Nici una. Nu mai poţi, te iei şi pleci, nu mai suporţi, lasă totul şi ia-ţi viaţa de la 0. Revii când îţi revii, dar nu-ţi iei viaţa. Nu laşi un copil fără mamă sau fără tată.

Ca de-asta sunt eu atât de înverşunată. Cum, domnule, să îţi iei viaţa când ai un copil, pe care susţii că îl iubeşti ca pe ochii din cap? Cum să nu vrei să fii lângă el atâta timp cât te lasa Dumnezeu în viaţă? Cum să nu vrei să îl vezi crescând şi trecând prin fiecare etapă a vieţii? Cum să îţi iei viaţa când eşti exemplul acelui ghem de viaţă care se uită la tine ca la cel mai important om din viaţa lui? De ce-l privezi de bucuria de a împărtăşi cu tine bucuriile şi eşecurile lui?

Stau şi mă gândesc la cât de traumatizată va fi copila de 7 ani a lui Sorin Dănilescu. În seara în care s-a sinucis, a dormit cu ea în pat şi biletul de adio l-a scris în caietul ei de teme (!!!). Cum să faci aşa ceva??? Sunt extrem de revoltată de gestul ăsta. Chiar nu le trece nimic prin cap înainte să sară de la balcon sau să înghită nu ştiu ce substanţe mortale? Copiii ăia, care reprezintă cele mai mari realizari ale lor, rămân pierduţi în lumea întrebărilor şi niciodată nu vor putea înţelege de ce părinţii lor nu s-au gândit la ei când s-au omorât. Eu nu mi-aş fi iertat niciodată părintele dacă ar fi făcut una ca asta.

Şi mă gândesc la tăticul meu, care atât de mult îşi dorea să trăiască să mă vadă măritată, atât de mult îşi dorea să îşi ţină nepotul în braţe, să se mai bucure de viaţa care a fost nedreaptă cu el în ultimul an… Alţii, mai breji, nu aşteaptă să vină tanti cu coasa, îşi retează singuri firul vieţii.

Nu, nu am nici un regret pentru ei. Nici milă, nici compasiune, nici înţelegere. Oricât ţi-ar fi de greu, există o mie de alte metode de a rezolva situaţia. Te duci la psihiatru, pleci în vacanţă, îţi dai demisia, divorţezi, îţi cheltui toate economiile pe prostii, da’ nu îţi iei viaţa. Pur şi simplu nu. Oricât de greu e acuma, la un moment dat va fi mai bine.

sursa imagine

97 Comments

  • Bia

    Dap, ai dreptate, nu știu ce să mai zic în plus. Unde mai pui că sunt sigură că în ultimul moment toți regretă, dar e prea târziu.

  • eleny

    nici eu nu sunt de acord cu astfel de oameni si sunt convinsa ca au grave probleme psihice care ii imping la asemenea gesturi. in plus, doar cineva bolnav cu adevarat renunta la viata si la toti cei dragi la 30 de ani. stupid si de neiertat.

  • Runia

    Iti inteleg perfect revolta, sunt atatia oameni care au probleme de santate si vor sa traiasca, care-si doresc cu disperare viata si sa ramana alaturi de cei dragi. Intr-un cuvant, sa existe. Sinucigasii isi bat joc, intr-un fel, de darul pe care l-au primit. Eu ii inteleg dintr-o privinta si anume, ca cel mai probabil au o problema grava, o depresie profunda, un dezechilibru la etajele superioare, nu intru in termeni medicali acum, care nu tine de ei si pe care nu o pot controla. Si de aceea recurg la actele astea.

  • Pisica Roz

    Si eu inclin sa cred la fel ca si tine, totusi nu putem sa stim ce este in mintea si sufletul unui om in situatia asta in acele momente. Acum, cand ne e bine, gndim ca e un gest obsolut, dar nefiind pusi in situatia respectiva nu stiu cum am reactiona fiecare. Dar mai ales cand de tine depind o familie, niste copii carora le rapesti dreptul de a avea un tata sau o mama nu pot sa ma gandesc (acum) decat ca e un gest de maxima egoism… Si mai ingrozitor decat asta sunt parintii care o fac tarandu-i si pe copii lor.

  • ady

    in principiu sunt de acord cu tine.
    in neprincipiu, nu am fost intr-o astfel de situatie, deci nu stiu cum e.
    dar cred ca oamenii astia sunt bolnavi, atat de bolnavi ca nu mai gandesc cum trebuie. ziceai de copil, si zici bine; dar este posibil ca oamenii astia sa nu gandeasca asa, sa nu mai fie in stare sa gandeasca asa, ci sa gandeasca ca pentru copilul lor ar fi mai bine, ar avea o viata mai buna, etc, etc, daca ei n-ar mai fi si alte aiureli d-astea.
    totusi, tre’ sa marturisesc ca si eu m-as sinucide daca as avea o boala, degenerativa si ……. nu gasesc cuvantul, ceva care te face o povara pentru altii, care nu-ti mai permite sa traiesti cu adevarat si care oricum ar duce la moarte, de obicei in chinuri/dureri, etc. ceva gen eutanasie asistata.
    in rest, povesti de amor ratate, bani putini, d-astea, trecem noi peste toate. 🙂

    • Tomata

      @ ady – nu vorbim de cazuri asemanatoare cu cel din Mar Adentro. Ci la oameni care au resurse materiale, care sunt sanatosi fizic (chiar si daca n-ar fi, macar sa faca efortul sa incerce sa se trateze), care isi permit un ajutor medical in caz de depresie. Imi par rau, nu pot fi intelegatoare.

  • Devoratoarea de muzica

    Astia sunt oameni captivi ai propriului lor egoism.Mai multe nu vreau sa vorbesc,nu merita.

  • crinutza

    Nu e chiar atat de simplu. Depresia, de exemplu, e o boala. Iar un om bolnav nu vede lucrurile la fel ca tine sau ca mine. Unii nu se vindeca indiferent de tratament si cand ajung la capatul puterilor… nu gasesc alta solutie.

    • Tomata

      @ crinutza – cu boala sau fara, pentru cei care isi parasesc astfel copiii n-am nici un fel de intelegere. si nici iertare. desi, nu-i treaba mea. spun doar ca ii dispretuiesc.

      • crinutza

        Cred ca esti prea subiectiva si pornita, datorita pierderii tale.
        Poate ca in mintea lor, si-asa zdruncinata, isi inchipuie ca le-ar fi mai bine copiilor fara ei.
        Crezi ca un tata inchis la ospiciu ar provoca mai putina durere copilului sau?

      • Monica

        Exact ce ti-a spus Crinutza doream sa-ti spun si eu. Cred ca deja exagerezi cand spui “cu boala sau fara…” iar eu vorbesc exact din perspectiva ta, pentru ca am suportat aceeasi pierdere.
        Totusi, tind sa ma feresc de afirmatii vehemente aspra unor lucruri pe care nu le-am trait, simtit, pe pielea mea. Intotdeauna din exterior situatia se judeca diferit. Dar iti inteleg subiectivismul…

      • cristi

        Pana la urma cine esti tu ‘sa-i ierti”? Sau de unde si pana unde ar avea un sinucigas nevoie de iertarea ta… Pana la urma urmei e viata lor, alegerea lor! Doamne fereste sa fi in pielea lor, disfunctiile chimice de la nivelul creierului sunt devastatoare.

  • clawd

    Următoarea părere aparţine unei persoane fără credinţe în prieteni imaginari şi dinalea… Şi este spusă pe un ton cât se poate de calm (nu de alta, dar în ultima vreme mi s-au interpretat spusele ca fiind rostite pe tonuri nu din cele mai plăcute).
    Trecând peste aspectul cu “a lăsat un copil fără părinte” (care e, într-adevăr, de neiertat, şi voi reveni la el), plec în general de la o gândire de genul “fiecare face ce vrea cu viaţa lui”. E a LUI. Ce treabă am eu cu faptul că el s-o plictisit de ea şi şi-o curmat-o singur? A, durerea că “uite, alţii necăjiţi care se luptă”? Well, ghinion, dar nici nu pot să mă împiedic în asta. Problemele personale nu ne dau dreptul să-i judecăm pe alţii. Ca o extrapolare, viaţa poate fi considerată un bun. Da, poate cel mai de preţ bun pe care-l avem, dar, totuşi, e un BUN pe care-l avem în administrare. Mă voi hazarda să fac o comparaţie cam forţată. Faptul că deocamdată nu-mi permit să-mi cumpăr o maşină, nu-mi dă dreptul să-l blamez pe ăla care îi dă foc la a lui în propria curte. Nu-i treaba mea DE CE îi dă foc. Poate o face doar “pentru c-aşa”. Dar e maşina lui, face ce vrea **** lui cu ea.
    Singura, dar absolut singura chestie detestabilă în treaba cu sinuciderile mi se pare fix aia cu care am început. NU ai dreptul să-ţi iei viaţa când deja ţi-ai asumat responsabilitatea creşterii şi educării unei alte vieţi. Ai făcut un copil? L-ai recunoscut şi (tacit sau nu) ţi-ai luat asupră-ţi datoria de a-l creşte? Apăi atunci, fă-o! Atunci DA, strânge din dinţi. Suportă. Necazuri mai vin şi mai pleacă. Depresii, la fel. Dar ai o datorie.
    PS. Pardon, mai e o chestie naşpa care intervine ca “minus” pentru sinucigaşi, dar, na… Ideea de durere pe care o lasă în urmă. Dar aici e alt topic deja.
    Dacă vrei să o luăm şi pe partea cu Dumnezei… o singură chestie voi spune:
    Bine că ne-a dat Dumnezeu liberul arbitru, că ştiu oamenii să ne priveze el el! 😉 (Eşti conştientă că prin ura asta pe care o simţi, cam calci în picioare simpla idee de… da… liber arbitru, nu?)
    Noh, sper din tot sufletul că prezentul comentariu nu a fost interpretat ca ofensator. Nu aia era intenţia.

    • Tomata

      @ clawd – nu a fost interpretat ca ofensator. 🙂 Si, chiar daca n-am fost prea clara in post, pe mine astia care au copii si se sinucid ma enerveaza, nu ceilalti. ceilalti sunt doar niste prosti (unii se sinucid ca au fost dati afara, altii ca le-a murit idolul, altii ca vine sfarsitul lumii si nu vor sa moara in chinuri – treaba lor, pentru mine sunt tot niste prosti cu sau fara depresie). Dar cei care lasa in urma un copil sau mai multi sunt de neiertat, indiferent de ce este in sufletul lor.

      • INTJ

        gandesc asemanator precum clawd si n-are sens sa repet ce-a scris el.

        ma amuza insa faza cu “sunt tot niste prosti” deoarece nu e decat un (alt) mod de a impune propriile idei (si/sau valori). vrei sa fii liber/libera? atunci trebuie sa-ti asumi faptul ca si altcineva vrea asta … iar daca X s-a sinucis fiindca i-a murit idolu’, asta nu-ti limiteaza propria libertate (ca sa ai un motiv care sa justifice ca tu, indirect, incerci sa limitezi libertatea lui X). a fi liber inseamna, printre altele, a acorda altora libertate … iar a le-o limita (inclusiv prin etichetari) inseamna a iti limita propria libertate.

        • Tomata

          @ INTJ – Nu, nu incerc sa-mi impun nici o parere. Chiar daca n-am mentionat, PENTRU MINE, sunt toti niste prosti, pentru ca mi se pare o prostie sa te sinucizi pentru un job sau pentru ca au auzit la TV ca va veni sfarsitul lumii). Sau poate nu e chiar o prostie, e de-a dreptul o problema psihica, caz in care intr-adevar, n-am folosit cum trebuie etichetarea. Si nu imi asum eu actul lui, eu doar observ si imi spun parerea. Ca am ales sa o spun pe blog, si am indraznit sa o apar cu vehementa, vad ca ma face pe mine omul negru din discutie. Nu incerc sa fac pe desteapta, nici sa le impun altora parerea mea. Pur si simplu m-am folosit de blogul asta pentru a-mi exprima o parere, pe care o repet, o sustin si de care nu mi-e rusine: sinucigasii care lasa in urma lor copii nevinovati, care vor fi mereu bantuiti de fantoma mortii lor, PENTRU MINE nu au nici o scuza si n-am nici un fel de sentiment de parere de rau pentru ei. Dimpotriva.

  • Mircea Scarlatescu

    Iti doresc sa nu ajungi sa cunosti un om deprimat, sa nu ai printre prieteni vreun deprimat si mai ales sa nu simti vreodata nici 1 secunda o astfel de pornire.

    Acestea fiind spuse, nici unul dintre noi nu putem sa-i judecam. Doar sa speram ca nu ajungem in starea lor.

    Pentru ca asa cum o gripa e o boala, asa e si deprimarea. Ghinionul nostru e ca e o boala mai perversa ce nu-si arata semnele decat atunci cand e prea tarziu, de prea multe ori 🙁

  • clawd

    @Tomata: A, ok! Mi se păruse la un moment dat că vorbeşti şi despre RESTUL sinucigaşilor. Ăia, treaba lor! Nu mă bag, nu mă interesează. Dar da, la partea cu copiii, îs de acord.

  • Bia

    Deși sunt de părerea ta, am spus-o mai sus, totuși revin cu o completare: proști sau nu, deprimați sau doar inconștienți, cei care decid să facă acest “pas în gol” au nevoie de un anumit curaj și (fără să fac apel la Zei și Dumnezei sau la opusul lor) nu știu ce le dă acest curaj. Schopenhauer zicea, dar era nebun ce mai, că oamenii sunt prea lași să se sinucidă, tocmai de aceea mulți așteaptă nefericiți și îndurerați să moară de bătrânețe. De asta ce zici?

    • Tomata

      @ Bia – sunt de acord cu Schppenhauer*. 🙂 si eu cred ca ai nevoie de foarte mult curaj sa te arunci de la balcon, sa te spanzuri, sa te impusi sau sa te arunci in fata trenului…

      * Banuiesc ca si eu sunt nebuna. 😛

      • Bia

        Era nebun la modul “general” ca să zic așa, dacă citești câte ceva despre concepțiile sale referitoare la fericire sau femei, o să vezi. Nu mă refeream strict la treaba cu sinuciderea, asta este printre ele.

        Și știi cum e, nu? Normalitatea se calculează statistic 😉 Mie nu-mi pasă dacă sunt printre cei 49% :))

  • honey

    Eu nu detest oamenii care fac afirmatii de genul “destest sinucigasii”, pe mine pur si simplu ma revolta. O persoana educata / citita / deschisa la minte cum esti tu, cand nu intelege ceva sau nu este de acord cu o situatie, ar trebui sa accepte ca exista situatii in care ea nu s-a aflat inca, oameni care nu mai sunt stapani pe sentimentele lor. Ai simtit vreodata panica fara sa ai vreun motiv concret si cand ti-ai dat seama de faptul ca nu ai nici un motiv sa simti asa, te-a apucat si mai tare panica?
    De la tanti Vasilica din creierul muntilor nu am mari pretentii, chit ca poate ea accepta fatalitatile mai simplu si mai bine decat tine….
    Scrie si tu ca nu ii intelegi, expuneti argumentele, dar nu ii fa prosti si nu ii detesta. Cu cat citesti mai mult si cu cat aduni mai multe experiente de viata, ar trebui sa intelegi ca exista lucruri care te depasesc.
    Pot sa respect o opinie, dar nu modul acesta de a o exprima.

    • Tomata

      @ Honey – daca tie iti e greu sa accepti o opinie sau o exprimare (care e mult mai inofensiva decat subiectul ei), mie imi e greu sa accept acest gest. Toti cei de mai sus care si-au exprimat parerile si care nu au fost de-acord cu mine, au dreptate. si tu ai dreptate. insa, doar pentru ca sunt “educata / citita / deschisa la minte”, nu inseamna ca pot intelege si accepta tot. Intr-adevar, nu am simtit niciodata o panica atat de puternica incat sa imi vina sa-mi pun capat vietii, insa experimentez deznadejdea si neputinta in fiecare zi si de multe ori imi vine sa plec in lume. dar n-o voi face niciodata, pentru ca altii depind de mine. exact asa cum copiii sinucigasilor depind de ei.

      • frmshk

        Deci, ce inteleg eu de aici… un copil trebuie sa-si aiba alaturi parintii/parintele indiferent de cum e acesta? E ok daca acesta-i doar un om ce traieste-ntr-o mizerie sufleteasca din care simte ca nu poate iesi si-i trage si pe copii/copil in ea? E ok daca deznadejdea pe care o simte o insufla copiilor? Oare, pana la urma, ce e mai bine pentru un copil, sa aiba cu orice pret un parinte sau sa nu-l aiba si sa poate creste mai sanatos fara un parinte decat cu el?

        Si… din punctul celalalt de vedere… fiecare om isi traieste dramele asa cum poate. Suntem diferiti si nici n-ar putea fi altfel. Unii avem puterea sa mergem mai departe, altii nu.

        Stiu ce inseamna sa fii pe marginea prapastiei. Sau chiar cu un picior in ea. E inspaimantator dar nu asta conteaza. Ma intreb si m-am intrebat ce m-a facut sa dau inapoi. Nu stiu. Teama, probabil. Dar nu copilul de-acasa m-a oprit, recunosc. Merit sa fiu ucisa cu pietre? Poate. Dar asta nu schimba lucrurile. Zic doar ca nu poti judeca un om, indiferent de situatie. Ca are sau nu copii, nu poti judeca ceea ce simte.

        • Tomata

          @ frmshk – punctul tau de vedere e foarte pertinent. probabil nu e foarte ok nici pentru copilul acela ca parintele lui sa fie atat de distrus emotional, insa crede-ma, nu sunt de acord cu ei pentru ca nu inteleg cum e posibil. stiu ca poate parea o prostie aceasta afirmatie, insa de fiecare data incerc sa ma pun in situatia celuilalt si chiar nu-mi imaginez cat pot sa fii de deprimat incat sa nu mai vezi chiar nici o solutie, nici o luminita. Probabil e firea mea optimista de vina…

  • Tomata

    Chiar nu pot sa inteleg de ce aparati cu atata inversunare un om care isi ia viata. Incercati sa va imaginati cum ati reactiona si ce ati simti daca un om drag voua, parintele vostru chiar, si-ar lua viata. cum v-ati simti. poate asa veti putea intelege mai bine prin ce vor trece acei copii…

    • honey

      Nu am spus nici o clipa ca sunt de acord cu acest gest. Citeste cu atentie. Nu am fost niciodata in vreo situatie de genul asta si sper sa ma fereasca ingerasul atat pe mine cat si pe ai mei. Am pierdut si eu un tata, bunici, stiu ce inseamna un deces.
      In postul cu femeile care decid sa dea nastere unor copii cu handicap ai fost la fel de necugetata, ca sa ma exprim frumos.
      Repet, iti accept opinia, dar NU modul de a o exprima. Nu vreau sa imi dai dreptate. Cred doar ca ti-ai face tie un serviciu, daca ai cantari tonul pe care il folosesti. Daca cu titluri de genul asta doresti sa provoci, ti-ai atins telul. Dar cred cu tarie ca esti mai desteapta si mai deschisa la minte de atat. Cum spuneam, am pretentii de la tine si ti-o spun cu prietenie.

      • Tomata

        @ honey – chiar nu asta e scopul: de a atrage cititori prin titluri socante sau prin exprimari vehemente. Doar ca asa gandesc. Atat de vehement si atat de categoric. Si la fel cum imi apar parerea din postul cu copiii cu handicap, la fel mi-o apar si pe asta. Imi pare rau daca pe tine sau pe altii ii deranjeaza, dar si daca am fi fata in fata, exact aceleasi lucruri ti le-as spune si exact la fel mi-as argumenta parerea.

    • INTJ

      la partea cu copii ai dreptate … da’ in ceea ce priveste restu’ citez ce ai scris “Incercati sa va imaginati cum ati reactiona si ce ati simti daca un om drag voua, parintele vostru chiar, si-ar lua viata.” si te intreb asa: cine-i subiectu in acea propozitie? nu cumva EU? dar EU stiu oare cu adevarat cum e viata pentru cel/cea care se sinucide? si chiar daca stiu, am dreptul/libertatea sa decid in locul lui/ei? nu cumva egoismul ma indeamna sa-i inchid gura ratiunii si sa-mi urmaresc propriile interese (sa nu sufar EU)? iar daca e asa … care-i logica exceptiei in cazul cand ai copii? hm? intelegi acum ca intr-un fel te contrazici singura?

      ps: eu discut idei, da’ pentru ca vreau sa am dreptul la propria mea opinie … pot oricand sa ma lupt si in scopul de a apara opinia ta.

      • Tomata

        @ INTJ – da, nu neg ca am scris postul dintr-un punct de vedere egoist. Gandindu-ma la ce as simti EU daca un om drag mie ar decide sa se sinucida, pentru ca nu-i pasa de mine sau de ceilalti. Insa, in acelasi timp, postul e scris in cel mai altruist mod, pentru ca ma gandesc la bietii copii care raman in urma lor. Nu cred ca e vorba de contrazicere, ci de doua fete ale aceleasi monede.

        • INTJ

          ok, hai sa folosim comparatia cu cele 2 fete ale monedei. NOI ii judecam pe cei care se sinucid si lasa pe altii cu ochii in soare … da’ facem asta pe baza criteriilor NOASTRE valorice. da’ am scris cu majuscule tocmai ca sa evidentiez ca e vorba de o fata a monedei, aceeasi fata … nu de cealalta, aia pe care o ignoram considerand propria fata “mai buna”. cine decide ce-i bun si ce-i rau? cine e “la mijloc” (ca sa poata faca asta in mod obiectiv)? daca e sa fac pe avocatul diavolului: chiar crezi ca e “mai bine” pentru acei copii sa creasca intr-un mediu in care au constant in fata ochilor un om care se vaita mereu si care le scoate ochii ca nu s-a sinucis doar din cauza lor?

          tu ai ales sa nu-ti pese de “prosti” (sinucigasii fara copii) … ceea ce e ok fiindca e alegerea ta. ce nu e ok (imho) e faptul ca zici ca nu-ti pasa, da’ nu-i tocmai asa (prin etichetare demonstrezi ca nu esti impartiala). altfel spus: te amagesti singura … si asta incerc eu sa-ti explic, deoarece cred ca daca ne amagim ne facem singuri rau. nu te atac, nu te critic, nu te judec … incerc doar sa te ajut …

  • Teo

    si mie imi vine foarte greu sa-i inteleg. Dar in unele cazuri, mi-e tare mila de cei care nu mai stiu de ei. Cei bolnavi, pe care familia nu-i ajuta, pentru ca s-au saturat sa ii peticeasca. Iar in cazul Madalinei, a fost saraca atat de slaba de inger, incat a preferat sa isi ia viata decat sa afle altii ca e bolnava.

  • Cristiana

    Unele medicamente pentru depresie au ca efecte secundare “Ganduri de suicid” (asta chiar scrie pe prospect). Practic ţi se induc în organism nişte hormoni care te controlează şi îţi este aproape imposibil să deosebeşti realitatea şi gândurile tale reale.

    E îngrozitor să ai lângă tine pe cineva cu depresie. Crede-mă, nu mai rămâne aproape nimic din omul care era o dată (nici educaţia, nici familia şi nici prietenii nu au nici cuvânt de spus în cazul unei astfel de boli). E crâncen…

    • Tomata

      @ cristiana – nu stiu cum e sa ai langa tine pe cineva cu depresie, dar stiu cum e sa traiesti cu un bolnav de Alzheimer, care nu mai e nici umbra celui care a fost.

  • Monica

    Nu stiu ce se intampla cu tine si de ce te incapatanezi sa nu vezi decat punctul tau de vedere. Nu s-a pus problema ca am lua apararea celor care fac acest gest, ci, cred ca pot vorbi in numele mai multora cand spun ca, ne surprinde vehementa ta pe marginea subiectului.
    Da, e o tragedie, iar pentru cei ramasi in urma, viata nu va mai fi niciodata la fel. E un adevar. Insa la fel de adevarate sunt si starile, complet necunoscute noua, ale celor ce experimenteaza ganduri sinucigase. Si asta e tot un adevar. Iar cele doua coexista.

    • Tomata

      @ Monica – nu ma incapatanez sa vad numai punctul meu de vedere. Iar daca voi nu puteti respecta ca asta este strict parerea mea (nu un adevar general valabil) pe care nu o impun nimanui, doar o exprim, e deja problema voastra. Sunt sigura ca si tu si ceilalti aveti unul sau mai multe lucruri pe care nu le puteti intelege si nu le puteti accepta. Sinucigasii care lasa in urma copii sunt un astfel de lucru pentru mine.

      • Monica

        Bineinteles ca, fiecare dintre noi avem lucruri pe care nu le putem intelege sau accepta. Dar, de aici pana la a condamna pe cineva, pentru ceva ce nu intelegi, e cale lunga si, din punctul meu de vedere, nedreapta. La asta se reduce toata discutia si asta incercam sa-ti spunem.
        Sunt total de acord cu Honey, chiar a exprimat mult mai bine decat mine ideea, insa tot nu s-a facut inteleasa. Ma opresc si eu aici din comentat, pentru ca, e evident ca nu ajungem nicaieri.

  • Miscellaneous

    Da, eu personal NU MAI comentez subiectul ( deși am făcut-o cândva, foarte vehement, chiar ca tine ) pentru că am ajuns la concluzia că există unele lucruri care îmi depășesc înțelegerea, mintea umană e prea complicată pentru a fi cunoscută în toate particularitățile ei, chit că psihologii se chinuie să facă un tipar din fiecare ”sinucidere”. Dar scriam comentariul ăsta pentru că m-a enervat chestia cu Schopenhauer, mama lui de Schopenhauer. Cum adică oamenii-s prea lași pentru a se sinucide și mulți așteaptă etc. etc. ? Dacă aș vrea să mă sinucid, aș face-o uite chiar acum, după ce-aș închide comentariul. Dar nu vreau !! Mă întreb dacă strălucitului i-a trecut prin cap ideea asta, că unii oameni poate chiar iubesc viața sau au CURAJUL de a o trăi, dacă sinuciderea o vedem, în situația asta, ca pe un act de lașitate. Zic și eu numa.

    • Tomata

      @ Miscellaneous – Cred ca nu se referea la toti. Adica nu stiu, ca nu l-am citit. Dar eu una, daca chiar mi-ar veni sa ma sinucid (ceea ce e exclus), chiar nu cred ca as duce fapta la capat. As fi o lasa.

  • lala

    nu cred ca as recurge vreodata la asemeanea gest, indiferent de ce s-ar intampla, de felul meu sunt luptatoare si optimista, imi place mult viata si incerc sa traiesc clipa.
    cat despre cei care recurg la asemenea gesturi nu incerc sa ii inteleg pt ca ma enervez, zic numai atat : “Dumnezeu sa ii ierte”!!

  • ady

    eu nu apar sinucigasii. doar ca mi se pare ca nu am dreptul sa judec pentru simplu fapt ca nu m-am aflat intr-o situatie de genul ala, incercand sa-i fac fata cu sentimentele/puterea/constructia psihica si fizica/situatia familiala/financiara etc, etc a acelui om.
    nici macar daca eu as fi fost vreodata intr-o situatie d-aia si nu as fi recurs la sinucidere, tot nu mi s-ar parea ca am dreptul sa-i judec. eu sunt eu, fac fata unei situatii intr-un fel sau altul. altcineva e altcineva, total diferit de mine.
    cand “eram eu mai tanara” citeam/auzeam cate o chestie, cineva a reactionat/s-a purtat intr-un fel intr-o anume situatie. si, in baza principiilor/gandirii/ideilor/idealurilor/cum vrei s-o iei mele ziceam/imi ziceam ca eu n-as fi facut asta. numa’ ca viata e perversa, si de cateva ori m-am vazut in situatii in care nu am reactionat asa cum credeam eu ca ar trebui sa reactionez, asa cum ar fi fost idealul meu (nu stiu daca au fost chestii grave, nu le mai tin minte-probabil n-au fost grave, ca mi le-as fi amintit cu precizie). numa’ ca m-au calmat nitel sa ma mai dau eu aia grozava care face si drege, sau care nu face si nu drege.
    nu zic ca viata ta a fost numa’ o zi insorita, Doamne fereste. nu vreau sa ofensez sau sa te acuz de cine stie ce elucubratie.
    vreau doar sa zic ca fiecare suntem diferiti, pe fiecare dintre noi de poate dobora o problema care pentru altul e fleac, sau invers. pur si simplu suntem diferiti.
    tu ii detesti. ok. no problem.
    doar ca eu am alta parere si am expus-o. atat. nici macar nu-mi trece prin cap sa te judec/condam/mai stiu eu ce pentru parerea ta.

    si nu, nu stiu cum as reactiona daca cineva drag mie s-ar sinucide. mi se pare ca raspunsul la aceasta intrebare depinde de atat de multe conditii (atat legate de situatia persoanei respective la momentul sinuciderii, cat si legate de situatia mea la momentul sinuciderii acelei persoane), incat nu cred ca as putea raspunde la o astfel de intrebare decat fix in momentul ala.

    • Tomata

      @ Ady – te felicit ca poti gandi atat de altruist. Eu, dupa cum se vede nu pot. Nu judec multa lume sau multe atitudini, pe unii ii pot ignora cu brio sau pot spune linistita “e treaba lor, sa faca ce vor”, insa o situatie ca asta ma revolta. Si asta e parerea/judecata mea in ceea ce-i priveste pe sinucigasi.
      Apreciez foarte mult pozitia ta fata de parerea mea, pe care o explici cu atata eleganta. 🙂

  • Bia

    Hai să fim serioși, aici s-a exprimat o părere, fie ea și vehementă, iar cei care au găsit acest subiect “necugetat” ar trebuie să se gândească și la reversul medaliei. Este foarte greu de înțeles, mai ales pentru cei care au suferit pierderi fulgerătoare (din cauze medicale sau accidente stupide) cum un om care mai putea trăi mult și bine își ia zilele. Mie exemplul lui Sorin Dănilescu mi s-a părut elocvent, reprezentanții Intact chiar au spus că fetița acestuia este extrem de tulburată și se cere mediatizare minină a cazului. De ce ar trebui acuma să-i găsim circumstanțe atenuante? Dacă de exemplu din cauza depresiei sau ce o fi avut înainte de a se arunca de la 5 și-ar fi omorât familia (au mai fost cazuri), atunci oare ce ați mai fi zis?

  • Vulpitza

    Cred ca pentru noi este greu de inteles. Dupa parerea mea sunt doua situatii mari in care este greu sa ne pronuntam:

    1. Depresia. Este o boala ingrozitoare si acel om nu mai gandeste normal. Nu putem avea pretentii de la el ca de la un om normal (ce o insemnand normalitatea).
    2. Cred ca este foarte greu de inteles daca nu ai trecut exact prin aceleasi situati si avand acelasi tip de personalitate.

    Mie imi este greu sa judec o astfel de situatie, fie ea cu copilasi sau fara. In cazuri din astea nu pot sa spun decat sa ma fereasca Dumnezeu de asa ceva, ca nu stiu acum ce as face.

  • marius vl

    Cand vezi ca unii oameni ar face orice pentru o zi in plus de viata (mentionez ca tata a murit la varsta de 38 de ani fiind bolnav de cancer, iar eu avand atunci 13 ani)iar altii isi bat joc de ea din pricina unor asa zise probleme de neadaptare sau alte mofturi incepi sa te intrebi daca exista cu adevarat dumnezeu.Avand experienta cu tatal tau nu este greu sa iti dai seama de ce gandesti asa si ca iti este greu sa intelegi un om care refuza sa mai traiasca..

    • Tomata

      @ marius vl – si daca n-ar fi fost experienta cu tatal meu, tot asa as fi gandit. pentru ca mi se pare ingrozitor sa fii atat de egoist si sa nu te gandesti la ce lasi in urma ta… Imi pare foarte rau sa aflu de tatal tau. 🙁

  • Madalush

    Tind sa le iau apararea, in sensul ca efectiv ei nu mai vad nici o posibilitate in acel moment! Nu mai constientizeaza ca acea perioada va trece, si ca momentan pot face alte chestii, cum spuneai: demisie, concediu, divort etc. Efectiv isi pierd speranta!!!
    Pe de alta parte, cand ai scris tu sa ne gandim cum ar fi sa fie (Doamne fereste!) cineva drag, nu cred ca as ierta nici persoana aceea, dar nici pe mine!

    • Tomata

      @ Madalush – ambele persoane despre care am vorbit in post (si nu numai ele) au avut o varsta si au fost oameni educati, astfel incat sa le treaca macar prin cap ca una dintre solutii ar fi frecventarea psihologului sau a psihiatrului. de ce sa recurgi exact la solutia asta extrema, inainte de a incerca si altceva? Ma rog… la urma urmei, nu se mai poate face nimic…

  • Mihaela

    Nu pot sa cred ce multa lume a comentat acest subiect .. . Este groaznic , mai ales ca mama , dupa o perioada de bucurie de nesuportat , sa treci la depresie , si mai ales sa nu-ti gasesti un punct de sprijin !! trust me – e groaznic. Dar firicelul de viata care depinde numai de tine si nu are alte repere iti da o putere si o forta de necrezut . Si nu puteti crede cate inteleg copii de 3-4 ani , daca le explici pe limba lor o parte din probleme….Si cand manuta mica vine si mangaie obrazul tau trist si spune “haide ca tu esti puternica si le rezolvam cumva”…ti se pare ca totul este roz ….Asa ca da si eu urasc sinucigasii

    • Tomata

      @ Mihaela – foarte frumos argument ai adus si exact la gingasia asta a copiilor ma gandesc si eu. aud de foarte multe ori parinti care imi spun ca ziua lor de tot rahatul se insenineaza instantaneu cand copiii lor le zambesc. cum sa iti iei viata cand ai un medicament atat de nepretuit chiar langa tine? asta nu reusesc eu sa inteleg. 🙁

  • baby

    Exista printre noi oameni defecti, oameni care se sinucid. (punct) Nimeni altcineva nu poate sa inteleaga complet acest fenomen in afara celor care fac asta, nimeni nu poate stii cu exactitate cine face parte din aceasta categorie si NIMENI nu ii poate opri (chiar daca isi da seama ca au astfel de intentii).

    Luand in calcul toate acestea, cred ca nimeni nu are voie sa ii judece, sa ii condamne si blameze. Chiar imi placea blogul asta pana azi.

  • Tudor

    La tine era cheia de la cutia pandorei?:)

    E un subiect cu multe taisuri si o sa iau articolul tau ca pe o parere personala.

    Permite-mi totusi sa imi spun parerea:

    In general e vorba de niste probleme psihice, iar vizita la psihiatru vine numai in cazul in care aceasta boala e descoperita la timp (de altcineva si acea persoana are taria de caracter de a-ti da o mana de ajutor). Nu rar se intampla sa ai un moment de slabiciune, o minte intunecata pentru 30 de minute, o situatie disperata.

    Intr-adevar, per total dreptatea e de partea ta. Sinuciderea e o tampenie, sinuciderea doare. A fost un subiect indelung dezbatut pe fostul meu blog (blog sters) si cam toate parerile duceau intr-o singura directie:

    E bine sa te gandesti la cei din jur in momentul cand ai un gand negru, e bine sa analizezi situatia inainte sa faci ceva necugetat, dar si asa, uneori tot nu te poti “impotrivi”.

    Pana la urma e vorba de un gest de lasitate si curaj in acelasi timp, dar si o combinatie intre egoism si altruism.

    Stii, e foarte greu sa te sinucizi.

    • Tomata

      @ Tudor – of, cu tine o sa am alta discutie, in privat. am mai vorbit despre asta, iar ce citesti aici e alta poveste, intr-un fel. Ma bucur, insa, sa vad ca esti ok (?). Da un semn pe mess. 🙂

  • Valy

    nici macar nu am citit comentariile astea multe. scurt si la obiect: sinucigasii sunt oameni fara caracter. Mereu exista o solutie, o scapare. Daca iti iei viata esti un gunoi, un om fara caracter, nu cred ca mai poti fi numit om….

  • Mihai Likar

    sinucigasii care se gandesc la copii lor si nu vor sa la faca rau prin gestul lor fac ceva si mai groaznic.ucid mai intai copii…..SINUCIGASII SUNT BOLNAVI ,in 90% din cazuri sufera de depresie si daca s-ar trata nu s-ar mai sinucide

  • Pisica Roz

    O problema mare la noi este si faptul ca psihologii sau psihiatrii sunt priviti ca niste bau-bau. In afara practica psihoterapiei e foarte comuna. Romanul orgolios din fire nu accepta ca are o problema, si cu atat mai mult familia. Da’ ce copilul/sotul/fratele meu e nebun? Ce-or sa zica vecinii, prietenii, cunoscutii? Daca nu zic sau fac nimic o sa treaca de la sine. Trebuie sa acceptam ca astfel de boli sun reale si se pot trata. Nu sunt o rusine. Asta ca sa nu ajungem in situatia asta…

  • ova

    De data asta draga Tomata cu scufita tin sa te contrazic, nu ai cum sa detesti sinucigasii pt ca nu il cunosti pe omul ala, actul in sine da, dar e un pic problematica chestiunea, se impune oarecu teoria chibritului in varianata Ion Iliescu:
    – cand exista o boala foarte grea si nevindecabila gen SIDA sau cancer, cand incep durerile foarte mari si analgezicele obisnuite sau alea de extrem nu mai fac fata altunci ori ori !!!
    – cand omul e asa de deprimat ca nu mai gaseste nici o cale sau solutie, atunci … !
    – sau una mai cinematografica, cand se sacrifica pt o idee, grup de prieteni/camarazi, pt o cauza, nu mai stiu.
    – sau sa protejeze pe cineva.
    Deci ?!

    • Tomata

      @ ova – sa stii ca exact asta discutam azi cu Iubi. Nu pe ei ii detest, ci gestul. Nu m-am gandit la asta cand am scris postul, dar asa este.

      Ceea ce zici tu cu boala, e alta discutie, nu intra in ceea ce am vrut eu sa spun in postul asta.
      apoi, cand esti deprimat, astepti sa treaca timpul, exista intotdeauna o solutie mai buna, decat sinuciderea.
      iar sacrificiul pentru o cauza … nu vreau sa dau un raspuns pripit, deci o sa ma mai gandesc.
      iar la ultima varianta… avand in vedere ca inversunarea mea din postul asta se indreapta tocmai importiva celor care nu se gandesc la cei ce ii lasa in urma… pica.

  • black lady

    Eu as vrea sa pornesc de la alta premisa. Excluzindu-i bineinteles pe cei care si-au asumat responsabilitatea vietii unui alt om. In momentul in care ai decis sa aduci un copil pe lume, apoi taci si-nghite. Nu e crima mai mare decit sa-l lasi in voia sortii. Cit despre restul…
    Inainte de a-i acuza pe cei ce iau o asemenea decizie, se intreaba cineva daca au cerut sau si-au dorit marele cadou care e viata? Un cadou mai poate fi si refuzat. Un cadou nu trebuie sa-ti fie bagat pe git fara vointa ta si mai ales cu conditii. Ce e asa de extraordinar in viata asta de care ne minunam atita: boli, suferinta, mizerie, saracie. Marele nostru creator le imparte in stinga si-n dreapta cu mare bunavointa. Dar daca vrem sa ne revoltam si sa spunem nu…oh, ce ridicoli si ce absurzi sintem. Dar nu e absurd si ridicol sa crezi ca vai de mine tu esti buricul pam intului si ai fost lasat pe lume cu un scop anume si daca nu indeplinesti scopul ala, vai se prabuseste universul. Nu e absurd si hilar sa credem ca noi sintem cele mai importante si mai superioare creaturi de pe pamintul asta si ca asta ne da dreptul sa ne batem joc de toate celelalte creaturi doar ca se ne asiguram propria noastra supravietuire? Nu e absurd si hilar sa crezi co o creatura atotputernica are atita vanitate incit sa ii pese si cit o ceapa degerata daca tu crezi sau nu cu adevarat ca acea creatura exista si sa te pedepseasca sa arzi in focurile vesnice pentru ca n-ai vrut sa crezi in existenta ei/ lui? A, si by the way, l-a intrebat cineva pe acel ce a primit vaolorsul cadou, e interesat sa ajunga in paradis? ca sa ce? sa zboare-n cerc printre ingerasi? Sau poate sa priveasca-n sictir la cei care au ramas pe pamint sa se chinuie in continuare? What a joke?
    Daca te lasi in voia sortii si continui sa joci jocul asta absurd, sa astepti sa ajungi o leguma, fara control asupra propriului organism si asupra propriului destin, incapabil sa se ingrijeasca singur …mama, ce realizare. Dar daca te revolti, refuzi sa participi la jocul asta absurd…toti fraierii sar de fund in sus sa te acuze.
    Da, e o durere pt cei din jur. Pentru ca ei nu vor sa inteleaga ca omul ala care a a facut gestul ala e in sfirsit liber…
    Nu asta asteptam cu totii, eliberarea finala de viata care e purgatoriu/ iad si paradis toate-ntruna?
    Si daca refuzam sa asteptam sa vina sfirsitul si decidem noi cind si cum sa punem punct jocului? Daca refuzam sa fim simpli pioni in jocul unei creaturi plictisite si ne luam in miini propriul destin, asa cum credem de cuviinta?

    • daniel

      tare ma tem ca foarte putini vor intelege ceva din ce ai zis tu, black lady. suntem obisnuiti de mici sa nu comentam impotriva existentei, vietii, creatorului etc. stii ce e “dragut”? ca unii chiar se razvratesc impotriva a tot, si cu toate astea pot trai in continuare. soarele rasare pentru toata lumea. plecand de la premisa ca exista un creator, se pare ca acesta ii intelege si pe cei lucizi, deci e foarte probabil ca nu gresim nici noi.
      P.S. eu am incercat sa ma sinucid, si pot spune din experienta ca in acele momente (cand vrei sa te sinucizi) nu te mai intereseaza de soarta nimanui. simti frica, scarba, bucurie si curaj, dar nu te gandesti la ceilalti. in acele momente iti e foarte clar ca totul e “desertaciune”. si da, trebuie sa ai “probleme” serioase la creier ca sa ajungi “acolo”. ele se pot rezolva insa, daca se doreste. eu am ales sa continui sa traiesc mai mult de curiozitate cred. mi-am zis “nu stiu cum e moartea. cine stie ce ma asteapta si acolo. cu viata macar m-am obisnuit cat de cat, si oricum voi muri in cele din urma. hai sa mai astept putin. hai sa vedem ce mai urmeaza sa se intample pe aici. avand in vedere ca am inteles foarte clar ca totul e un nonsens acum pot trai cum vreau eu, pot face ce vreau eu – norocul celorlalti e ca am o personalitate calma si imi place sa le fac bine celor din jur. am incercat sa fac rau, dar nu imi place, asa ca m-am resemnat cu binele :))

  • DarkJade

    E nevoie doar de un moment de inconstienta si de depresie pentru a te arunca intr-o asemenea tragedie. In momentele alea nu cred ca mai gandesti limpede sau mai esti altruist.

  • decatifea

    Iti urmaream blogul cu ceva vreme in urma, cind abia deschisesem si eu ochii ca un puisor spre lumea internetului. Si am revenit.
    Perceptia ta este foarte personala si se vede cind spui ca tu nu ti-ai fi iertat niciodata tatal daca facea asa ceva. Pe de alta parte, poate ca unora un parinte care a disparut le poate provoca mai putine traume decit unul care ramine aici, dar devine alcoolic sau dependent de droguri. La varianta asta te-ai gindit?
    Eu am alta perceptie, dar nu despre asta este vorba acum.

    Cica de cele mai multe ori ne oripileaza acele lucruri carora simtim ca noi nu le-am putea face fata. O fi adevarat sau nu?

    • Tomata

      @ decatifea – ma bucur ca ai revenit. 🙂 sper sa mai ramai, ca se pare ca am pierdut ceva cititori cu postul asta. dar, asta e. nu-mi reneg nici ideile, nici sentimentele, nici principiile.

      revenind. Nu mi-as fi iertat nici un parinte daca ar fi facut asta, nu numai pe tatal meu. si cred ca nu mi-as ierta nici prietenii si nici pe altcineva din familie. pentru ca e un gest extrem de egoist.

      ceea ce spui tu, e intr-adevar foarte asemanator cu sinuciderea… insa cateodata oamenii aceia se mai pot indrepta, isi pot rascumpara greselile, pe cand un om mort nu mai invie…

  • Oana

    Iti recomand sa te uiti la documentarul asta, mie personal mi-a oferit alta perspectiva asupra maniaco-depresivilor, si am inteles ca e o boala al carei simptom (final) poate fi sinuciderea. Ceea ce noua ni se pare o grozavie, pentru omul bolnav e un simplu simptom al unei boli. Si nu are legatura cu ce e in jurul lui.
    http://video.yandex.ru/users/stephenfry-ru/view/22/ Cum spuneam, documentarul (Stephen Fry e extrem de clar, explicit si arata totul in cele mai mici detalii, incepand de la persoana lui)

  • iYli

    Cine stie ce era in sufletul omului respectiv. Nu sunt de acord cu sinuciderea, iar Biblia scrie ca viata e un dar pe care nu l-am primit si asupra caruia nu avem drept de decizie.
    Insa fiecare dintre noi purtam o masca in societate si rar ne punem sufletul pe tava cuiva, cu teama.
    As mai adauga faptul ca: cel nevinovat dintre noi si fara de pacat sa dea cu piatra, in rest nu avem dreptul sa judecam gesturile altcuiva atat timp cat nu ii cunoastem durerile sau nu l-am ajutat vreodata. Dumnezeu sa il ierte!
    Atat!

    • Tudor

      Nu e nimic de judecat, de cele mai multe ori e vb de o depresie. Depresia e o afectiune, nu o optiune.
      Cat despre darul biblic… Calul de dar nu se cauta la dinti.

  • Bianca

    tatal meu s-a sinucis in urma cu 2 ani. Si eu gandeam ca tine, insa de atunci lucruile s-au schimbat f mult. nu poti judeca un om care pur si simplu isi pierde orice speranta, si nu ai dreptul sa il acuzi de lasitate. ai fost vreodata pusa in ipostaza de a pierde absolut tot? Familie, casa, afacere? ei bine, daca nu, taci din gura si nu te mai aventura in discutii de 2 bani.

    • Tomata

      Draga mea, imi pare sincer rau pentru ca ti-ai pierdut tatal, din pacate stiu cat de dureros este. Insa sa nu-ti inchipui ca daca vii la mine pe blog si imi spui sa tac din gura sau sa nu ma lansez in discutii de 2 bani, o sa-mi schimb parerea. Chiar nu. Iti repet si tie si tuturor celor care ma condamna ca nu agreez sinuciderea (de parca ar fi un act nobil): orice ai pierde nu e un motiv sa-ti iei viata. Punct!

  • Bianca

    Ai maire dreptate! Nici eu nu sunt de acord cu sinuciderea, pentru mine cei care fac asta sunt doar niste lasi! Ce este mai sublim pe lumea asta decat sa traiesti,. sa savurezi darul suprem pe care ti l a daruit Dumnezeu? Unii au prea mult si tot nemultumiti sunt… Doamne fereste de ganduri negre si depresie ……..

  • Marian

    E nu am reusit sa inteleg cum poti sa “detesti” ceva ce nu cunosti/intelegi. Oameni care fac asemenea gesturi sunt oameni bolnavi. Exagerez un pic, dar ma depaseste complet gandirea ta vis-a-vis de subiectul asta. Cum poti sa detesti un om bolnav, un om care nu e stapan pe sine?

    • Tomata

      am obosit sa ma tot explic. inca ma mir ca toata lumea ma judeca pe mine ca am avut curajul sa spun asa ceva si nu ii judeca pe cei care decid sa-si ia viata. chiar mi se pare aberant. am explicat in destul de multe feluri cum pot sa detest acesti oameni. alege-ti dintre toate explicatia pe care o poti accepta sau intelege.

  • Marian

    Aia era, din multele feluri, nu am gasit nici una pe care sa o pot accepta, nu mai vorbesc de inteles. My bad.
    ps. nu te supara pe mine.

  • christine

    Ideea este ca indiferent de ce gandesti inainte, viziunea ti se schimba fundamental in momentul in care cineva care-ti este prieten face asa ceva…Si eu sper sa nu cunosti, sincer.

  • Bogdana

    Acum am dat peste articolul asta al tau, iti pot spune ca eu l-am cunoscut pe Sorin, am lucrat cu el, ne-a socat pe toti gestul sau, ne-a indurerat pana peste poate, insa nu am caderea sa judec ceea ce a facut. Da, eu nu as face asa ceva nici un ruptul capului, da, este de neinteles pentru noi, privind prin prisma propriilor noastre experiente de viata, insa nu avem cum sa stim nici prin ce a trecut el, nici care a fost motivul care l-am impins la un asemenea gest si in consecinta nu avem nici un drept de a-i judeca actiunile. Repet, cu atat mai mult cu cat l-am cunoscut.

  • Lavinia

    Ma bag si eu ca musca in lapte, dupa vreo 2 ani si de la publicare. Ca om care de 17 ani de zile ma lupt cu depresia in toate felurile posibile: autosugestie, terapie, antidepresive etc iti pot spune ca depresia e o boala extrem de urata. Practic, creierul tau se intoarce impotriva ta si devine cumplit de greu sa faci orice: de la a te ridica din pat dimineata pana la a avea niste relatii firesti cu cei din jurul tau. Eu, una, nu am ajuns pana la gandul sinuciderii. Dar am avut momente in care daca mi-ar fi spus cineva ca vrea sa se sinucida, nu as fi incercat sa-l opresc. Eu am reusit sa tin aceasta boala sub control si sa duc o viata relativ normala cu eforturi uriase care m-au consumat psihic. Dar sunt puternica, am vointa si mai ales, am stiut ce mi se intampla. Am invatat sa cunosc semnele, sa delimitez episoadele depresive, sa le masor intensitatea. Si mai ales, am citit, m-am documentat si nu mi-a fost rusine sa merg la medici si sa vorbesc deschis despre asta, chiar daca am fost judecata si criticata de prieteni, care in mod normal trebuie sa te sustina. Doar ca nu toti oamenii sunt ca mine. Depresia e inca un tabu, unii oameni nu suporta sa fie judecati. Sau, mai rau, nu stiu ce li se intampla. Depresia se instaleaza atat de incet incat risti sa te obisnuiesti cu ea. De la putina tristete ajungi la nefericire maxima si nici nu stii ce te-a traznit. Si depresia nu isi alege victimele in functie de conditia materiala sau sociala. Poti sa ai totul si sa fii depresiv. Pentru ca este un dezechilibru chimic, pana la urma. O familie iti e de ajutor in situatia asta doar daca te sustine, nu daca exista, pur si simplu. Ma rog, ar fi multe de zis, poate o sa scriu un articol amplu intr-o buna zi, ca experienta in depresie, slava domnului, am destula:))) as putea sa imi trec asta in CV :))))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge