Desi mi s-a spus sa nu vorbesc cu ei, mie totusi…
Îmi place să vorbesc cu străinii. Nu cu toţi, doar cu unii. Acuma nu prea poţi să fii picky cand vine vorba de străini că de-aia-s străini, că nu-i cunoşti. Mi se întâmplă de multe ori să intru cu cineva în vorbă, fie la cozi de diverse naturi, fie pur şi simplu pentru că ne uităm în supermarket la aceeaşi chestie, fie că ne aşteptăm rândul în vreo sală. Nu-mi mai aduc aminte de toţi oamenii pe care i-am întâlnit, însă nu cred că o să-i uit vreodată pe trei dintre ei.
Cum ultimul pe care l-am întâlnit a fost chiar acum două zile, la coadă la RDS, o să vă povestesc despre el. Era un bătrânel trecut de vreo 60 de ani, poate chiar de 70, n-am de unde să ştiu pentru că eu sunt un estimator de vârstă execrabil – nu mă pricep deloc. Se băga efectiv în sufletul meu, nerăbdător pentru că tipa de la casă nu era la locul ei. Şi a început să-mi povestească despre ea, că e simpatică şi ca deja îl cunoaşte pentru că de fiecare dată când are vreo problemă cu telefonul sau cu televiziunea, tot la ea vine şi îşi varsă năduful. Mi-a spus că probabil i-au tăiat telefonul pentru că a fost în străinătate. La fiica lui.
Îi zâmbesc amabil, îi răspund monosilabic pentru că mă streseaza cu apropierea lui. Deja aproape că intrasem în femeia de dinaintea mea. Şi îşi deschide portofelul să îmi arate o fată frumoasă. Îmi spune cu mândrie: „La ea am fost. E fata mea. Are doctoratul la Sorbona şi acum lucreaza la Luxemburg.” Îi zâmbesc şi mă impresionează cu mândria pentru fiica lui. Mă gândesc la mândria tatălui meu, care nu mi-a arătat-o aproape niciodată, dar despre care am auzit de la alţii… pentru că alţii mi-au spus ce el nu mi-a spus niciodată: cât de mândru era de mine.
Apoi mă întreabă dacă sunt studentă, ceea ce m-a amuzat, pentru că şi el era un estimator de vârstă la fel de ramolit ca şi mine. El măcar avea scuza vârstei… Îi spun că lucrez şi ma întreabă ce studii am. Îi răspund şi la întrebare cu acelaşi zâmbet pentru că îmi devenise simpatic. Când i-am spus ca franceză-engleză, s-a luminat la faţă. Pentru că şi fata lui studiase acelaşi lucru. Mi-a venit rândul să plătesc şi discuţia s-a terminat. A durat vreo 5 minute, dar nu ştiu de ce… o să-mi rămână în minte. Am plătit, i-am urat sănătate, el mi-a urat baftă si am plecat. Mi-ar fi plăcut să am un bunic ca el…
Despre celelalte două personaje, în episoade următoare.
🙂
Și eu intru în vorbă cu oamenii peste tot, am pățit să vorbesc de la banalități la lucruri serioase cu oameni pe care îi vedeam prima dată. Nu mi se pare ceva aiurea, nu se știe când ceva din ce spun eu sau din ce spune celălalt va schimba ceva în oricare dintre noi pentru totdeauna… Nu sunt sociabilă din complezență ci din plăcere, în plus un zâmbet și două cuvinte adresate cuiva îmi fac bine și mie și celuilalt. Cred în întâlniri “întâmplătoare”.
M-a impresionat bătrânelul tău 🙂
nici eu nu pot explica fenomenul da sunt unele pers care de la o sg converstie te uimesc
🙂 uneori de la batranii astia inveti destule lucruri:)
Cel putin mie asa mi se intampla:)
Asa am patit si eu odata… numai ca batranelul era din Texas, si dialogul l-am purtat in engleza :D!
Sunt persoane pe lumea asta pe care simţi că îţi era destinat să le cunoşti. Conversaţia cu ele îţi rezolvă nişte enigme din propria existenţă, îţi oferă nişte răspunsuri.
poate ca intalnirea cu el(zic si eu) nu a fost deloc intamplatoare..de multe ori,destinul,ca sa zic asa,ne pune in fata unor chestii care sa ne dea de gandit.
iar ca sa fiu mai cu picioarele pe pamant..a simtit ca poate vorbi cu tine,poate ca nu avea cui spune ca e mandru de fata lui..
sunt multi ca el si nimeni nu ii baga in seama..
Aşa fac taţii. Povestesc altora despre mîndriile lor. Probabil că şi el face la fel… frumos 🙂
being abandoned by all and some lives lost in the nets, put them into account. invatm from them is always something good
Poate uneori e buna si istoria la ceva 🙂 : http://istoriabanatului.wordpress.com
Un fapt marunt care panseaza o rana…
Poti sa vorbesti cu 100 de persoane de toate varstele dar numai cateva iti raman in memorie, chiar daca stai de vorba cu ea cateva minute.
Tine de perceptia interioara pe care o ai fata de ea.
Când am citit ce ai scris, m-am luminat şi eu brusc! Cu acelaşi bătrânel mă întâlnisem şi eu în toamna anului trecut în staţia de autobuz, mi-a arătat şi mie fotografia din portofel şi era la fel de bucuros că studiez şi eu engleză-franceză. Dintr-un oarecare motiv mi-a rămas în minte şi mă impresionează chiar şi acum ; iar când simt că-mi piere răbdarea uneori ascultându-i pe bătrâni, mă gândesc la câteva cazuri asemănătoare… printre care şi bătrânelul în cauză… şi ascult.