10 principii de viaţă
Tot o leapşă (se pare că zilele astea doar atât mai sunt în stare să scriu) venită din două direcţii. De demult e venită ea, da’ io-s mai înceată şi tre’ să fiţi răbdători cu mine. Ordinea este absolut în funcţie de cum mi le-am adus aminte. Prima jumătate din leapsă, venită de la Cireaşa.
1. Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face – am adoptat acest principiu cu ceva vreme în urmă când cineva mi-a spus să mă pun în pielea lui şi să-mi imaginez ce-aş simţi eu. Ei… imaginea a fost atât de tristă încât mă ghidez după principiul ăsta în orice domeniu şi cu orice ocazie. Evident, mai am şi scăpari.
2. Munca n-a omorât pe nimeni (?!) but why take any chance – nu ne referim aici la cazurile acelea pe care le cunoaştem cu toţii, în care unii au murit de la prea multă muncă sau la accidentele de pe şantiere. Ne referim la volum, la ore în plus, la disponibilitatea non stop. Not my thing…
3. Ai grijă la formulări, pentru că cuvintele se pot întoarce împotriva ta. Aici o să dau un exemplu care pe mulţi o să-i deranjeze, dar vă rog să-l luaţi doar ca pe un exemplu, fară să vă legaţi de persoana despre care vorbesc (nu sunt nici pro, nici contra, dar nu ăsta e scopul postului). Mircea Badea a fost acuzat la un moment dat că a defăimat pe cineva (serios??), că a spus chestii nasoale cu conotaţii nu ştiu de care. La care el, cu înregistrarea emisiunii precedente drept martoră, a demonstrat că ceea ce a spus sunt pur şi simplu nişte afirmaţii pe care altii le-au interpretat cum au vrut. Nu s-ar fi putut dovedi nicicum că a ponegrit într-adevăr pe cineva. Exemplul ăsta e doar pentru a atrage atenţia că de multe ori ce spui, chiar neintenţionat sau prost formulat, se poate întoarce împotriva ta. Mă rog, eu sunt obsedată de cuvinte şi am foarte mare grijă cum formulez anumite chestii. În special cele foarte importante.
4. Comunicarea e cel mai important lucru într-o relaţie. Urmată iiiimediat imediat de sex. Dar degeaba ai parte de sex incredibil, dacă nu există comunicare. Se duce naibii tot sexul, că, să recunoaştem, nu putem clădi o relaţie pe sex.
5. Timpul meu liber e SACRU. Am mai zis asta unor oameni, da’ nu strică să urlu şi pe blog. Se tot spune despre balanţe prin diverse horoscoape că nu le convine să li se restrângă libertatea şi să li se invadeze spaţiul. Acum câtva timp aş fi zic: ce bullshit. Acum zic: cât adevăr dom’le!
A doua jumătate, de la Marius Matache
6. Zâmbeşte şi mulţumeşte de o mie de ori pe zi. Nu aş putea să nu zâmbesc cuiva care face un gest frumos pentru mine, care îmi acordă prioritate în trafic sau care îmi spune un cuvânt frumos. Şi imediat sau în acelaşi timp spun şi mulţumesc. Mă face să ma simt bine.
7. Plângi până ţi se umflă ochii, până îţi pocneşte capul de durere, da’ dup-aia ridică-te şi mergi mai departe. Sau, mai simplu: nu te da bătut niciodată.
8. În fiecare rău există şi un bine. Imposibil să nu fie aşa. Caută-l şi-l vei găsi. Chiar dacă e mic în comparaţie cu răul, caută mai mult, sigur o să fie câteva.
9. Dacă tu nu te ajuţi, nu te va ajuta nimeni. De multe ori, în unele situaţii, nimeni în afara de tine nu te poate ajuta. Dacă tu nu vrei şi nu faci nimic pentru asta, poţi să uiti orice alt ajutor. Unele lucruri nu le pot face altii în locul tău.
10. Fii punctual. Denotă lipsă de respect. Mai ales atunci când ai făcut din întarziatul tău o reputaţie.
Mai departe la: Sabina Varga, Diana Stoleru, Cristina Bazavan, Alex Blogu, Ruben Kislaki şi Valentin Boşioc.
Si am vazut in reader, ca o primisem si de la Evergreen. :”> Appologies.
11 Comments
Monica Olteanu
f frumoase si intelepte principiile tale;))
zolizzz
legat de punctul 5, cateva cuvinte dintr-o lucrare ce o voi prezenta asta la facultate, extrase din cartea “Etica muncii la romanii de azi” scrisa de Monica Heintz:
“Da, timpul inseamna bani, dar cat de multi bani? Un fenoment surprinzator este disponibilitatea oamenilor de a acorda mult timp pentru a economisii bani putini. Unii nu fac calculul timpului irosit.
Cand vorbim de timpul liber (timp lipsit de orice constrangere); observam ca timpul liber in Romania nu este un “timp pentru distractie si relaxare” si un timp petrecut pe activitati potential aducatoare de venit.
Ne amintim de valoarea secundei numai in timpul activitatiilor neplacute (ex: intr-o sala de asteptare).
Pentru majoritatea angajatilor, adesea detinand si joburi secundare, sensul unei zile pline este sa ii faci fata pana la sfarsit si sa te duci la culcare. Francezii numesc acest tip de vita: “metrou-munca-somn”.
evergreen
Îmi plac principiile tale, Tomatină dragă. Se aseamănă cu ale mele.
Pup:)
hainutesexy
Eu asi adauga: “Niciodata sa nu regreti nimic din ceea ce ai facut; regreta doar ce nu ai facut, pt ca o ocazie pierduta si o sageata aruncata, nu se mai intorc niciodata inapoi”.
sabina
buna, acum am vazut leapsa, se face later in the day 🙂
Pingback:
Valy
Mersi ca m-ai tras de manceca pe twitter, ca nu am vazut leapsa :(.
Si culmea e ca te si citesc constant .. :|. Ma achit de ea A.S.P. 🙂
P.S. Data viitoare loveste-ma cu un trackback/pingback sa imi sara in ochiu’ stang :))
Pingback:
Tomata
evergreen
no problemo
Gert
I thank you humbly for sahnrig your wisdom JJWY