Plai 2009

Anul ăsta nu m-aş fi dus la Plai. M-am uitat fugitiv peste un program şi nici el, nici un afiş nu îmi atrăgeau atenţia cu nici un nume. Daca în 2007 am fost pentru Paco de Lucia (care m-a dezamăgit, apropos) şi în 2008 pentru Al Jawala, anul ăsta nu aveam pentru cine să mă duc. Asta până să primesc un mail de la Cărtureşti că angajează ucenic de librar pentru festival şi parcă interesul mi-a fost trezit cât de cât. Am trimis un mail în speranţa că voi fi acceptată ca ucenic pe lângă deja experţii librari. Am aşteptat şi nimic. Ok, nu mă duc la Plai. Şi, a doua zi după ce am formulat concluzia, am găsit în mail o invitaţie pentru blogul meu pe toate cele trei zile. 😀 Niiiice. Împreună cu alţi câţiva bloggeri timişoreni ştiam deja că o să fie mai fain ca în orice alt an. Unde-s mulţi puterea creşte, nu? ;;) Şi ca un făcut, am fost acceptată şi ca ucenică, dar a trebuit să abandonez, dat fiind că weekendul nu îmi era liber tot.
Aşa că iată-mă-s la Plai, prezentă în toate cele trei zile cu aparatul atârnat de grumaz şi gată să fiu încântată.

Vineri – am ajuns pe la ora 20, când deja Farfarello îşi începuseră concertul de câteva minute. Îi localizăm pe ceilalţi şi ascultăm cuminţi recitalul. Să vă spun înainte de toate că necunoscându-i pe nicicare din cei care urmau să cânte, nu aveam aşteptări prea mari, ba chiar mă aşteptam să mă plictisesc. Însă Farfarello m-au hipnotizat. Dacă nu cu primele melodii, cu ultima înainte de bis cu siguranţă. Am simţit pentru prima oară în viaţă cum muzica îţi poate da un sentiment de înălţare, de plutire, de împăroşare. Ameţită cum sunt nu mi-a dat prin cap sa îmi cumpăr un CD atunci seara, iar a doua zi eram călare pe internet să văd de unde şi cum să-i descarc. Aha, sigur. Farfarello canci pe internet. Youtube are doar clipuri obosite de prin concerte care nu mă satisfac, aşa că, aştept să apară CD-ul pe la Cărtureşti să mi-l cumpăr.

Al doilea nume al serii, Esma Redzepova, din nou, nu mă aşteptam să îmi spună ceva. Din punct de vedere al genului, într-adevăr nu mi-a prea spus mare lucru, că nu-s fană şi nici nu m-a convertit. DAR! Vocea! Vocea ei e atât de puternică încât mă gândeam că dacă o laşi undeva în pădure şi începe să cânte sau să strige, ar fi auzită de oriunde. Extraordinar, ăsta cred că e cuvântul care îi descrie vocea cel mai bine. A avut un moment trist în când a plâns pe scenă şi cred că interpreta un bocet sau ceva de genul că avea şi voal pe cap. Apoi, când lumea s-a mai înveselit pe ritmuri mai alerte şi publicul a început să danseze, petrecerea era garantată. Deşi la început a intrat pe scenă cu o mină inabordabilă, când i-a văzut dansând pe petrecăreţi, faţa i s-a luminat. A început să zâmbească, să pozeze pentru fotografi, să danseze şi să se simtă bine pentru că a fost primită atât de călduros.

Sâmbătă – am ajuns puţin mai devreme în timpul recitalului celor de la Kaloome. Nu vă pot spune prea mult despre ei că n-am stat la concert, ne-am dus să mâncăm. Apropos, pita aia cu untură şi cu ceapă de la „Birtuţ” era demenţială.

Ne-am precipitat spre scenă să ne ocupăm locuri pentru concertul The Shin. Cu mare regret vă spun că eu n-am gustat deloc muzica. M-am plictisit şi abia aşteptam să se termine. Nu daţi cu pietre, da’ nu e tocmai muzica pe care o ascult sau pe care mi-aş dori să o ascult. Cu toate astea i-am aplaudat în picioare şi i-am chemat la bis.

Capul de afiş al acestei ediţii a fost Dobet Gnahore. După nume, clar e bărbat, mi-am spus. După poză era însă femeie. Ok, să vedem. Şi am văzut. Un spectacol de lumini, voce, instrumente şi dans cum eu n-am mai văzut. Alţi poate da, eu nu. O voce la fel de puternică, asemănătoare cu a Esmăi, însă mult mai dulce, mai suavă, mai caldă. Dansuri africane care i-a impresionat până şi pe guralivii din spatele meu. Toate cântecele aveau o temă menită să înduioşeze: pentru mama ei, pentru un prieten sau rudă care murise cu câteva zile în urmă, pentru ţara ei şi ce m-a impresionat pe mine cel mai mult pentru despăduririle din Africa. A încheiat cu o melodie dedicată politicii spunându-ne că s-a saturat de politica din ţara ei şi de politică din toată lumea. Oare noi nu?

Azi nu mai sunt concerte, dar o să mă duc să fac nişte poze şi poate pe la workshop-uri.

Ca o concluzie, pentru mine Plaiul a însemnat anul ăsta Farfarello. Îmi doresc ca la anul să fie invitaţi din nou şi dacă tot îmi pun dorinţe, fain ar fi să mai vină si Al Jawala. 😉

Alte poze de la Plai, courtesy of Iubi. 😉