M-am mai însănătoşit psihic
Anul trecut a fost pentru mine un an de coşmar. Asta ştiţi deja că am elaborat mai pe larg. Pentru că anul ăsta să nu fie la fel, cel puţin pe plan psihic, am luat nişte hotărâri. Şi, Doamne, ce bine mă simt acum! Nu mai am gânduri negre, nu mai îmi fac scenarii imposibile, nu mai visez accidente şi nici nu mai inventez tragedii, nu mă mai gândesc la moartea celor din jur şi nici la alte nenorociri. Pe scurt, nu pot să zic că gândesc pozitiv, pentru că realismul meu mă împiedică, dar cel puţin nu-s nici aşa pesimistă cum am fost. La baza acestei schimbări stă cea mai importanta decizie pe care am luat-o: să înlătur orice sursă negativă care mă poate afecta sufleteşte. În traducere liberă: să nu mă mai uit la ştiri, să nu mai citesc articole pe net despre accidente, crime, violuri & co, să nu mai fiu curioasă de chestii macabre şi să nu mai pun la suflet orice nu mă afectează direct. Viaţa e prea scurtă că să sufăr din cauza altora. Şi sunt atât de multe lucruri rele care ni se pot întâmpla pe plan personal încât chiar n-are rost să facem risipă de energie întristându-ne sau enervându-ne pentru lucruri care se întâmplă pentru că aşa e scris undeva să se întâmple. Acum nu zic să ne transformam în nişte insensibili pentru că nu asta e soluţia. Dar mai puţină dramă ne-ar asigura o sănătate psihică mai bună.
Când s-a întâmplat tragedia cu prăbuşirea acelui avion şi au murit toţi pasagerii, carlitos a scris acest post. Ii înţeleg tristeţea şi gândurile pentru că şi eu fac cam la fel, îmi fac rău singură imaginându-mi lucruri tragice. Care-i scopul? Eu nu mai pot şi consider că acţionând în felul următor, sunt la adăpost de prea multe lacrimi:
Am refuzat să mă gândesc la momentele prin care au trecut oamenii aia. Nici măcar n-am urmărit la TV ce şi cum s-a întâmplat. Pentru că nu vreau să ştiu şi pentru că m-am săturat de atâta iad cât există pe pământ. Pentru că el nu-i altundeva, decât aici, între noi. Mulţi sunt în el şi majoritatea oamenilor nu ştiu, sau ştiu prea puţin. În iad sunt mamele ale căror copii mor, în iad sunt părinţii ai căror copii sunt bolnavi, tot acolo sunt şi cei care se confruntă cu boli incurabile. Iadul nu e un cazan cu smoală unde Satana învârte tacticos, iadul e cel de lângă noi.
Şi din cauza asta, eu nu vreau să îl mai vad. Nu vreau să îl mai aud, nu vreau să-l mai conştientizez. Refuz. Când partea mea de iad va să vie (pentru că va veni la un moment dat) o să ii acord toată atenţia. N-o să am de ales. Pana atunci nu mă consum pentru alte iaduri. N-are rost.
Mai mult decat adevarat. Ai luat cea mai buna decizie pentru TINE. Iti tin pumnii 🙂
Adevarat graiti si tu, si Sartre 🙂 El zicea ca “iadul sunt ceilalti!” 🙂 vorba aia…. “patzasti” :))
Acuma e intr-adevar bine, ca e mai bine sa fii optimist si sa te-nseli decat sa fii pesimist si sa ai dreptate 🙂
Keep it up 🙂
decizia asta am luat-o si eu, acum vreun an si jumatate. si mi-e mult mai bine. mai am momente de pesimism si chiar depresie, insa sunt incomparabil mai scurte si mai usoare.
asadar, eu zic ca e bine. pt unii poate parea egoism, insa mai mult ajuti pe cineva daca esti pozitiva si plina de energie decat daca ai greutatea tuturor relelor pe umeri.
“Fericirea la fel ca nenorocirea le găsim în noi și niciodată în afara noastră”.
Cu toate acestea de când mă știu m-am încărcat mintea cu lucruri negative și aiurea și nu puteam să fiu optimistă. Foarte multe lucruri m-au dezamăgit, în special oamenii și reacțiile lor.
Momentam sunt și eu în perioadă în care vreau să învăț să nu-ți pese și sper să învăt chiar dacă va trebui să lupt mult timp cu mine pentru asta 🙂
Eu sustin in continuare ca nu e atitudien sanatoasa sa devii insensibil la dramele celor din jur.
Nu ma refer aici la decizia de a renunta la tv si mai ales la stiri, pe care o aplaud si o imbratisez si eu de aproape 2 ani incoace. Din pacate nu e nevoie sa urmarim stirile ca sa ne ajunga la urechi mare parte din mult-mediatizatele tragedii si calamitati…
Ma refer la a sti sa ramanem umani, la a ne pastra capacitatea de empatie, de a ramane sensibili la durerea altora, de a valoriza viata si de a nu deveni indiferenti, dezumanizati.
Nu e placut, dar se zice ca e sanatos – din cand in cand – sa ne lasam scufundati in depresii de acest fel, pentru ca apoi ne ridicam mai puternici, mai curatati de o gramada de mizerii si non-valori…
Eu nu vad asta ca pe o risipa de enegie. Sigur, nu e un mod sanatos de a trai, insa ultimul lucru pe care vreau si pot sa-l fac este sa-mi cenzurez, fata de mine insami, emotiile…
sti ca un pesimist nu e de fapt decat un optimis bine informat?
:))
succes
Bine ai venit in clubul nostru.
Tin minte cand am intrat eu in acest club. Tocmai imi plecase cea mai draga fiinta. Eram pierdut, eram stafie, eram ca drogat de durere.
Si a aparut langa mine, deodata, o persoana, culmea, aproape necunoscuta si de cu totul alta religie. M-a privit cu ochii negri si cand m-am afundat in ei mi-a spus simplu:
“Sa nu mai vezi raul in fata niciodata!”
Am luat-o ca pe un ordin, nu ca pe o condoleanta.
Si uite asa am ajuns sa fac fotografie, sa fiu obligat sa vad lucrurile frumoase din jur. Acelea mici si marunte care de obicei le trecem cu vederea.
Bine ai venit si stai aproape.
Realitatea din jur ne afecteaza direct. Si cei care o prezinta se folosesc de slabiciunile noastre pentru interese proprii.
Iti inteleg perfect starea de acum, dar si starea de anul trecut. Same shit here.
M-am saturat si eu de iadul asta, dar mai ales de cel pe care-l fixasem in cap si care-mi facea rau.
Sper sa-ti iasa si optimismul si starea de bine sa faca parte din tine
Ne consumam pentru tot felul de prostii si nimicurile ne strica ziua. O colega se plangea ca nus’ ce chestie o supara nasol de tot, o faza irelevanta, care nu ar trebui sa consume din “energia neuronala”.
Asa este uneori, ne lasam prada supararilor din nimic. Sunt si ocaziile care ne distrug aproape, dramele personale care lasa multe sechele. Culmea este ca de multe ori pe astea le trecem cu stoicism pentru ca lovitura este atat de mare, incat stim ca doar cu un efort urias ne mai ridicam din noroi.
M-am consumat de multe ori pentru tot felul de rahaturi. Absolut nimicuri. Am fost rea uneori pe motive importante pentru mine.
Acum cateva saptamani cel mai bun prieten al nostru s-a dus, dupa ce a luptat saracul cateva saptamani cu un cancer generalizat. Un barbat sanatos, un om exceptional, cult si rafinat. Si un prieten drag. Nimic nu a contat in fata mortii.
Am venit atunci de la inmormantare, mi-am privit familia in ochi si am realizat CAT DE MULT mi-a oferit viata, cu toate problemele zilnice pana la urma. Si am realizat ca am fost nedreapta si ca trebuie sa las doar problemele mari sa ma intristeze, dar sa incerc in acelasi timp sa trec de ele. In rest e bine. Sunt sanatoasa, matura, pot munci, pot gandi si am pentru cine sa muncesc si sa incerc sa fiu mai buna.
In primul rand vreau sa spun ca a considera ca iadul este pe pamant e o viziune cam optimista. Iar acum, ceea ce vreau eu sa-ti zic este ca peste orice tragedie se poate trece. Si, intr-adevar, nu merita sa te consumi pentru ceea ce li s-a intamplat altora. Eu iti dau un alt sfat. Incearca sa privesti toate lucrurile bune care se intampla in jurul tau si sa te gandesti la tot ce te face fericita, la absolut tot, inclusiv la un zambet zarit din intamplare sau la acel boboc de floare pe care tocmai l-ai vazut sau poate o raza de soare care a reusit sa-ti lumineze ziua. Gandestete la toate lucrurile frumoase care ti se intampla intr-o zi, chiar daca dureaza doar o secunda. Gandeste-te ca, chiar daca exista oameni tristi si oameni care mor sau sufera, exista multi alti care se bucura dintr-un motiv sau altul, care au invatat pur si simplu sa fie fericiti. Incearca sa iubesti, totul daca poti, pentru ca iubirea adevarata nu aduce niciodata tristete, sau poate acea tristete ce se datoreaza iubirii e mult mai usor de suportat. Si nu uita ca intodeauna dupa iarna urmeaza primavara, iar asta se va intampla mereu, chiar daca iarna tine mult mai mult decat te asteptai.
Uite, eu de fiecare data cand aud de vreo tragedie ce s-a intamplat, ceea ce fac este sa-i multumesc la Dumnezeu ca eu sunt bine, sanatoasa, ca am tot ceea ce am. Iar atunci cand ma confrunt cu vreo problema in propria mea viata, incerc sa privesc celelalte lucruri bune care mi-au ramas.
Uite, tu, de exemplu, esti o fata desteapta, iar acest lucru va ramane asa orice se va intampla. Ai in jurul tau o gramada de persoane care te iubesc (mai multe chiar decat mine), ai prieteni, ai multe raze de soare. Nu mai privi doar tristetia, caci bucuria nu o zaresti decat atunci cand refuzi sa o privesti in fata.
Aceasta este o parte din filozofia mea de viata. Si sa sti ca chiar pot afirma ca sunt fericita si multumita de viata mea. Da, acum pot, chiar daca pana acum am trecut prin doua crize de anxietate (pentru care am luat si tratament, de altfel). Deci, ceea ce iti zic este cea ce am invatat eu, ceea ce m-a facut ca acum sa pot afirma ca sunt o persoana puternica, ceea ce m-a facut ca din iad sa ma mut in rai.
Anul trecut a fost cu bune si rele pentru mine. Foarte intense si unele si altele. Si acum nu regret nimic. Si cele rele au putut sa aiba totusi niste consecinte fenomenal de bune…
I might even say I hit rock bottom last year. Am fost imbrancita peste un gard de niste baieti glumeti pentru ca m-au vazut rockerita. Si asa m-am ales cu aripa rupta la modul urat si cu picioarele sfasiate in tepii de la gard. Saptamana petrecuta in spital si primele zile acasa au fost atunci pentru mine iadul pe pamant. Desi acum asta e o amintire stearsa. Poate pentru ca si eu prefer asa. Sa imi amintesc mai degraba de partile amuzante. De faptul ca radeam spunanand ca arat ca un pui de mumie asa bandajata toata cum eram. De faptul ca am descoperit cat de bine reusesc sa fac multe lucruri folosindu-ma de degetele de la picioare in loc de degetele de la maini. De faptul ca oamenii care s-au ocupat de mine au fost fenomenali si au reusit sa ma inveseleasca (nu mi-as fi imaginat ca o sa rad cu pofta pe masa de operatie 😆 ).
Dar dupa aia totul a mers bine 🙂 . Si prima jumatate a anului asta a fost fenomenala pentru mine 😀 . Poate si pentru ca si eu mi-am schimbat atitudinea. Chiar si zilele proaste pe care le mai am acum sunt mai bune decat zilele bune de acum un an. Si trec mult mai repede peste momentele mai putin placute. Imi este mai usor sa ma culeg de pe jos, sa ma scutur si sa merg mai departe. Uneori imi spun ca nu e o alegere, ca e singura alternativa. Alteori ma gandesc ca totusi este alegerea mea, alegere pe care o fac cu zambetul pe buze.
Imi e bine. Mai bine decat mi-a fost de multi ani. Nu stiu daca as fi ajuns aici pe un alt drum mai putin dificil. Asa ca nu regret nimic. 🙂
tot ce mi se intampla este al meu! am citit asta mai demult,dar imi scapa acum numele celui care a rostit-o! oricum ideea este ca tot ce ti s-a intamplat, si bun si rau, iti apartine in totalitate si te-a ajutat sa devi persoana care esti acum!
Si eu sunt de felul meu foarte sensibila si FOARTE pesimista! tot ce se intampla in jurul meu(si nu neaparat mie)ma afecteaza mult!Si sincer acum,sa gandesti optimist cand vezi ca nimic nu merge in viata ta si se intampla mereu numai rele, e cam greu de realizat!iti trebuie mult exercitiu si multa vointa! eu incerc,dar nu prea reusesc! In plus,de curand,am aflat ca o doamna minunata, pe care o indragesc mult si o respect la fel de mult, este pe moarte. vestea asta m-a afectat terbil,mai ales ca datorita ei am si eu acum o sansa sa obtin un lucru pe care mi-l doream de foarte multa vreme! 🙁
Bună decizie, felicitările mele. Şi eu am luat-o mai demult, dar mai “scap” de partea cealaltă din când în când.