Extrem de tare si incredibil de aproape

Posted by On 17.05.2009 36 Comments

Autor: Jonathan Safran-Foer
Titlu original: Extremely loud and incredibly close
Nationalitate: american
Gen: roman
Anul aparitiei: 2005
Nr. pagini: 424 (Humanitas)
Premii: New York Public Library’s “Books to Remember” list,  New York Times Bestseller (Fiction, 2005), V&A Illustration Award (2005) + altele
Ecranizare: Extremely loud and incredibly close
Nota mea: 5/5
Alte recenzii de acelasi autor: Totul este iluminat

Despre Extrem de tare şi incredibil de aproapeam aflat tot de la schimb de cărţi. N-am fost prea curioasă de ea pentru că e mult prea contemporană pentru gusturile mele şi oricum până să mă atragă cât de cât, uitasem mult din prezentările celorlalţi. La penultima ediţie am luat-o pentru că era printre putinele cărţi care mă interesau. Şi din nou senzaţia s-a repetat, fusese cea mai bună alegere.

Aş spune despre Extrem de tare şi incredibil de aproape că e „devastatoare”, aşa cum a descris-o Times, aş spune că e minunată, înduioşătoare, amuzantă, plină de imaginaţie şi tot n-aş caracteriza-o îndeajuns. Cred însă că mă voi opri la înduioşătoare pentru că e cel mai puternic sentiment pe care Oskar l-a trezit în mine. Apoi iubirea bunicii lui, povestea iubirii ei pentru bunicul lui e atât de emoţionantă încât oricum aş descrie-o eu, n-aş reda nici pe un sfert intensitatea.

Oskar e un băieţel de 9 ani ce şi-a pierdut tatăl în atentatele de la 9/11. Găseşte în camera tatălui său o vaza albastra şi în ea un plic cu o cheie. Pe plic scrie Black şi băiatul face un ţel din a-l găsi pe acest Black, fie acesta un el sau o ea. Implicit, găsirea persoanei ar fi însemnat şi găsirea broaştei pe care cheia o deschide. Oskar are impresia că până nu-şi îndeplineşte sarcina, până nu găseşte broasca, nu-şi iubeşte tatăl îndeajuns. Rătăcirile lui prin New York îl aduc la uşile şi în apartamentele multor oameni cu care are dialoguri dintre cele mai ciudate.

Povestea lui Oskar este tăiata de scrisorile pe care tatăl tatălui lui i le scrie copilului său pe care nu l-a cunoscut niciodată. Scrisori în care ii povesteşte viaţa lui, zi de zi de când s-a îndrăgostit de sora mamei sale şi până după ziua în care băiatul său (tatăl lui Oskar) a murit. Scrisori care nu vor fi niciodată citite de destinatar şi care tocmai din acest motiv fac situaţia şi mai tragică.

Apoi o alta poveste care vine să completeze spaţiile libere din nararea lui Thomas Shell senior este cea a bunicii lui Oskar, de fapt cartea vieţii ei scrisă şi ea sub forma unor scrisori, de data asta adresate lui Oskar. O iubire nemărginita, o căsnicie bazată pe un număr nedefinit de reguli, sprijinită doar pe pilonul unei singure iubiri, cea a bunicii, o relaţie ce există doar pentru că unuia ii e frică să trăiască şi celalalt are prea multe de dăruit.

Extrem de tare şi incredibil de aproape este o carte despre taţi, despre iubirea pentru taţi. Cel mai iubit şi cel mai important este tatăl lui Oskar, despre care aflam atât de multe lucruri datorită micuţului încât, deşi e mort, e mult mai prezent în viata lui decât mama sa. Apoi îl avem pe tatăl tatălui lui Oskar, pe bunicul lui, care de fapt n-a fost niciodată tată propriu-zis pentru că şi-a abandonat familia înainte de naşterea copilului. Şi cu toate acestea, din scrisorile pe care i le scrie, din reacţiile pe care le are când i se povesteşte despre fiul lui, reiese că îl iubeşte atât de mult încât dacă l-ar fi cunoscut mai bine poate că intensitatea sentimentului ar fi fost mai scăzută. Apoi îl avem pe tatăl bunicii lui Oskar, o figura evocată atât de ea însăşi cât şi de bunicul lui Oskar. Genul de bărbat pe care orice copil şi l-ar fi dorit că tata. Şi în final, îl cunoaştem pe tata lui William Black, mort şi el, dar care îi sădeşte în suflet fiului său sentimente atât de puternice mai ales după moarte. Tatăl lui Oskar şi tatăl bunicii lui m-au făcut să mă gândesc la tatăl copiilor din Să ucizi o pasăre cântătoare, Atticus, acel tată ideal pe care îl iubeşti mai mult decât orice pe lume.

Mi-am scos o grămadă de idei din roman, impresii şi spoilere care ar strica toată surpriza, dar nu vreau să divulg secretele cărţii şi ale personajelor. Vă mai spun doar că spre sfârşit a fost atât de emoţionantă că am şi lăcrimat puţin, dar nu vă spun de ce. Citiţi-o şi reveniţi să discutam.

Articole asemănatoare

TOPICS