Extrem de tare si incredibil de aproape
Autor: Jonathan Safran-Foer
Titlu original: Extremely loud and incredibly close
Nationalitate: american
Gen: roman
Anul aparitiei: 2005
Nr. pagini: 424 (Humanitas)
Premii: New York Public Library’s “Books to Remember” list, New York Times Bestseller (Fiction, 2005), V&A Illustration Award (2005) + altele
Ecranizare: Extremely loud and incredibly close
Nota mea: 5/5
Alte recenzii de acelasi autor: Totul este iluminat
Despre Extrem de tare şi incredibil de aproapeam aflat tot de la schimb de cărţi. N-am fost prea curioasă de ea pentru că e mult prea contemporană pentru gusturile mele şi oricum până să mă atragă cât de cât, uitasem mult din prezentările celorlalţi. La penultima ediţie am luat-o pentru că era printre putinele cărţi care mă interesau. Şi din nou senzaţia s-a repetat, fusese cea mai bună alegere.
Aş spune despre Extrem de tare şi incredibil de aproape că e „devastatoare”, aşa cum a descris-o Times, aş spune că e minunată, înduioşătoare, amuzantă, plină de imaginaţie şi tot n-aş caracteriza-o îndeajuns. Cred însă că mă voi opri la înduioşătoare pentru că e cel mai puternic sentiment pe care Oskar l-a trezit în mine. Apoi iubirea bunicii lui, povestea iubirii ei pentru bunicul lui e atât de emoţionantă încât oricum aş descrie-o eu, n-aş reda nici pe un sfert intensitatea.
Oskar e un băieţel de 9 ani ce şi-a pierdut tatăl în atentatele de la 9/11. Găseşte în camera tatălui său o vaza albastra şi în ea un plic cu o cheie. Pe plic scrie Black şi băiatul face un ţel din a-l găsi pe acest Black, fie acesta un el sau o ea. Implicit, găsirea persoanei ar fi însemnat şi găsirea broaştei pe care cheia o deschide. Oskar are impresia că până nu-şi îndeplineşte sarcina, până nu găseşte broasca, nu-şi iubeşte tatăl îndeajuns. Rătăcirile lui prin New York îl aduc la uşile şi în apartamentele multor oameni cu care are dialoguri dintre cele mai ciudate.
Povestea lui Oskar este tăiata de scrisorile pe care tatăl tatălui lui i le scrie copilului său pe care nu l-a cunoscut niciodată. Scrisori în care ii povesteşte viaţa lui, zi de zi de când s-a îndrăgostit de sora mamei sale şi până după ziua în care băiatul său (tatăl lui Oskar) a murit. Scrisori care nu vor fi niciodată citite de destinatar şi care tocmai din acest motiv fac situaţia şi mai tragică.
Apoi o alta poveste care vine să completeze spaţiile libere din nararea lui Thomas Shell senior este cea a bunicii lui Oskar, de fapt cartea vieţii ei scrisă şi ea sub forma unor scrisori, de data asta adresate lui Oskar. O iubire nemărginita, o căsnicie bazată pe un număr nedefinit de reguli, sprijinită doar pe pilonul unei singure iubiri, cea a bunicii, o relaţie ce există doar pentru că unuia ii e frică să trăiască şi celalalt are prea multe de dăruit.
Extrem de tare şi incredibil de aproape este o carte despre taţi, despre iubirea pentru taţi. Cel mai iubit şi cel mai important este tatăl lui Oskar, despre care aflam atât de multe lucruri datorită micuţului încât, deşi e mort, e mult mai prezent în viata lui decât mama sa. Apoi îl avem pe tatăl tatălui lui Oskar, pe bunicul lui, care de fapt n-a fost niciodată tată propriu-zis pentru că şi-a abandonat familia înainte de naşterea copilului. Şi cu toate acestea, din scrisorile pe care i le scrie, din reacţiile pe care le are când i se povesteşte despre fiul lui, reiese că îl iubeşte atât de mult încât dacă l-ar fi cunoscut mai bine poate că intensitatea sentimentului ar fi fost mai scăzută. Apoi îl avem pe tatăl bunicii lui Oskar, o figura evocată atât de ea însăşi cât şi de bunicul lui Oskar. Genul de bărbat pe care orice copil şi l-ar fi dorit că tata. Şi în final, îl cunoaştem pe tata lui William Black, mort şi el, dar care îi sădeşte în suflet fiului său sentimente atât de puternice mai ales după moarte. Tatăl lui Oskar şi tatăl bunicii lui m-au făcut să mă gândesc la tatăl copiilor din Să ucizi o pasăre cântătoare, Atticus, acel tată ideal pe care îl iubeşti mai mult decât orice pe lume.
Mi-am scos o grămadă de idei din roman, impresii şi spoilere care ar strica toată surpriza, dar nu vreau să divulg secretele cărţii şi ale personajelor. Vă mai spun doar că spre sfârşit a fost atât de emoţionantă că am şi lăcrimat puţin, dar nu vă spun de ce. Citiţi-o şi reveniţi să discutam.
36 Comments
Pingback:
fleurdulys
M-ai facut curioasa. Cred ca mai am una in librarie, o s-o citesc. Mai ales ca inteleg foarte bine iubirea pentru tati. 😀
fleurdulys
PS: Ala din poza e Jonathan Safran Foer? Vai ce tanar si dragut e. /me shallow.
dragos c
nu vreau sa-ti stric placerea lecturii, dar este totusi un bestseller. tipul e scriitor profesionist – ca si nevasta-sa – a luat lectii de cum sa scrie, foloseste deci “retete” literare ca sa-si scrie cartile.
de aceea, mi-ar placea sa aflu vreo 2-3 idei – nu truisme – pe care le are autorul pe care le-a lansat lumii prin aceasta carte.
ionel
boring rau de tot…
Arana
Tot aud de cartea asta si tot o vad – la vreo trei colege de facultate, cred. Si parca ceva nu ma atrage. Poate faptul ca este o carte cu un copil. Sau poate ideea de la care porneste. Acum mai spune si dragos ce spune despre scriitor si parca si mai mult imi vine sa nu. Dar, ceva ma atrage. Zumzetul din jurul cartii, faptul ca nimeni nu a zis ca nu i-a placut. Decizii, decizii.
Criss
Am citit cartea anul trecut si la inceputul cartii am fost sceptica insa apoi mi-a placut si mie mult.
Nu am reusit insa sa citesc cartea sotiei lui, Nicole Krauss, Istoria iubirii. Mi s-a parut plictisitoare la inceput si am abandonat. ( poate prea usor)
gingav
superbe, superbe comentarii! :))
dragos zice: “nu vreau sa-ti stric placerea lecturii, dar… ti-o stric.”
ca ai pus si tu botu. la “bestseller” (uuu, ce abominatie!), si la “retetele” autorului (si-a permis sa ia lectii de cum se scrie! ca nevasta-sa, o, zei din ceruri!).
ntz, ntz. nu se face sa spui ca ti-a placut asa mult… cu siguranta ignori niscaiva critici autorizate.
[ n-ai observat inca, rosie cu mot? pura placere a lecturii e descurajata. revarsarea ei intr-un blog entry e cu desavirsire interzisa. ]
uite la arana: asta atitudine! daca toti ridica-n slavi cartea precis e ceva suspect! eee!
deci… relax. ai incredere in propriile instincte si gusturi. ti-a placut cartea? foarte bine. si mie mi-a placut. si multor altor milioane de cititori, de oameni care citesc pentru placere. daca, mai tirziu, dupa alte carti, alte experiente, o vei privi altfel, asta va fi atunci.
acum lasa-te incintata.
fleurdulys
Hm…interesante comentarii. dar fiecare isi alege genul de carti pe care vrea sa le citeasca.
‘de aceea, mi-ar placea sa aflu vreo 2-3 idei – nu truisme – pe care le are autorul pe care le-a lansat lumii prin aceasta carte’ <- de parca exista mii de idei importante pe care trebuie sa le descoperim in fiecare zi. Mnoh, istoria aduce vreo (maxim) 10 idei esentiale in jurul carora se construieste orice filosofie, norma, ideologie, curent artistic. Literatura (si celelalte arte) de cativa ani buni nu face decat sa repete aceleasi ‘truisme’. Important e felul in care le prezinta. Si mai important e felul in care ne “vindeca” de aceasta ignoranta. Mai departe se vor scrie lucruri cu adevarat -importante- atunci cand vom invata sa inviem mortii si sa-i invatam sa bata la masina.
Inca vreau sa dau de cartea asta. 😀
Si nu tot ce e vandabil este prost. Iar daca nevasta lui Safran Foer e Nicole Krauss atunci cinste ei – chiar stie sa scrie. “Istoria iubirii” e o carte superba.
Arana
Gingav: tonul ironic e scarbos. Gaseste-ti pe altcineva care sa se joace cu jignirile tale. Pana atunci, tin sa iti deschid ochii: nu e ceva suspect pt ca toti ridica in slavi cartea, ci pt ca:
1. nu-mi place ideea de 9/11 si de copil-personaj central
2. nu ridica toti in slavi cartea, dovada dragos c.
Poate daca spun pe puncte intelegi si nu mai simti nevoia sa ma ataci. Cred ca simteam nevoia unui raspuns din partea tomatei, totusi.
Tomata
kriticon
O carte foarte buna. Am scris despre ea pe blogul meu.
gingav
(: ti le asumi, dar te-ai plasat intr-o pozitie defensiva…
evergreen
IO iubesc cartea asta! Rau de tot. Sunt unele carti care iti lasa amprente. Asta e una din ele.
I se face ecranizare. Sigur o sa iasa trist, ca mai toate ecranizarile cartilor bune.
Safran Foer – ce sa spun despre el? Il invidiez de mor, dar il si iubesc pentru stilul sau. Pe lista este “Totul este iluminat” care este la fel de buna sau asa am auzit.
Tare ma bucur cand citesc ca omii’l citesc pe omul asta :p
Arana
Imi cer scuze ca m-am inflamat, dar am considerat ca am fost acuzata pe nedrept. Oricum, ca sa poti sa critici sau sa apreciezi ceva, trebuie sa treaca prin mana ta.
dragos c
n-am zis ca un bestseller nu poate fi o carte buna – cititorul lui schlink e un exemplu (apropo, citeste-o, tomato!) ok, poate fi o carte buna.
@gingav – si carpetele cu rapirea din serai se admira cu placere…
Tomata
diana
e una din cartile cele mai pline de sentimente pe care le-am citit. o carte puternica ce m-a ravasit.
cred ca dc ti-a placut, sunt sanse mari sa iti placa si cartea lui sasa stanisic – cum repara soldatul gramofonul.
e o voce inocenta a unui baiatel care cauta magia din spatele razboiului
gingav
ah… abia acum realizez.
deci majoritatea scriitorilor contemporani au invatat meseria de a scrie, si din cauza asta tu nu vrei sa citesti scriitori contemporani.
inteleg.
imi cer scuze ca am intervenit aici.
Bia
Deci mâine îmi iau cartea că am văzut-o la Librăria Humanitas.
Bia
Am luat-o așa cum am zis și am citit-o. Vreau să scriu și eu despre ea dar sper să pot căci m-a emoționat mult prea tare. Eram cu plânsul în vârful nasului cum se zice. Este fantastică din toate punctele de vedere.
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Alina
Extremely Loud and Incredibly Close by Jonathan Safran Foer
Mai rar asa imaginatie la un autor, chiar m-o enervat putin chestia asta ca am simtit mai la inceputul cartii si pe alocuri pe parcursul ei ca scrierea romanului astuia e de fapt suma expunerii ideilor traznite ale autorului, in loc sa fie 1 roman in sine…
Dincolo de asta, romanul e minunat, personaju principal Oscar e un baietel care poarta numai haine albe si creeaza bijuterii, un personaj complex, incercat deja de viata-isi pierde tatal in nebunia din 9/11-, e un copil diferit, un om matur in pielea unui baiat de 9 ani…
Fiecare pagina contine ceva neasteptat…unele sunt idei socant de frumoase cum ar fi: ce ar fi daca fiecare om ar avea culoarea pielii in functie de starea sufleteasca? In acest caz am stii cum sa ne comportam unii fata de altii, sa nu i jignim inutil pe cei suferinzi, de exemplu… Oscar isi mai imagina ca sub perinile oamenilor sa fie cate 1 un “canal” care duce la 1 rezervor de lacrimi in NY si monitorizarea lui, asa cum dai prognoza meteo…
Povestea bunicilor lui e una care m-o impresionat tare, desi nu pare una realista, e o povestea ciudata, puternica, plina de sentimente uriase si trairi intense.
Seamana mult feelingu ce ti-l da cartea cu feelingu ce mi l o dat “The History of Love” scrisa de sotia autorului, ea la randu ei scriitoare…chiar exista destule coincidente, ca citind cartile 1 dupa alta, m am cam zapacit cateodata, but sunt 2 carti f frumoase, scrise cu multa pasiune, talent si originalitate, carti care au ca si filmele mele preferate: drama, comic, dragoste, trairi, trairi, trairi, amintiri…
Una peste alta, am placut-o mai mult pe sotia, ca scriitoare, pe Nikole Krauss, cu istoria iubirii. Dar “lupta” o fo stransa, Nikole o castigat, dar nu f detasat 🙂
2 carti pe care le recomand cu caldura tuturor iubitorilor de carti intr-adevar bune, care merita citite, traite, simtite!
Pingback:
Dianna
hei. poti sa`mi spui si mie de unde pot cumpara cartea asta? am intrebat la toate tarabele, in toate librariile si nici la biblioteca nu e.
Tomata
Pingback:
Pingback:
Marry Kerney
You really make it seem so easy with your presentation but I find this topic to be really something that I think I would never understand. It seems too complicated and extremely broad for me. I’m looking forward for your next post, I will try to get the hang of it!
Pingback:
Pingback:
Mirela
Mi-a placut foarte mult cartea, incepand cu stilul in care este scrisa si terminand cu desenele si insemnarile de pe pagini. Si paginile alea goale.. acolo cred ca e momentul cel mai emotionant din carte.
Pingback: