O sâmbătă la Şiria
Cum se ridică soarele sus pe cer, cum pleacă norii si frigul, oamenii ies din case care pe unde apucă. Unii la iarbă verde, la plajă, alţii la plimbare, la o îngheţată, la o terasă şi alţii în excursie cu maşina, puţin mai departe de casă. Printre ultimii se numără Richie, Anda, Iubi şi eu. Ar fi trebuit să încep cu mine, că pe mine mă scărpina dorul de ducă, dar nu era politicos să mă pun în fruntea listei. 😀 Pentru că un an întreg am suferit din cauza lipsei unui mijloc de locomoţie care să mă ducă pe coclaurii pe care îi visez eu, plănuiesc să nu mai cruţ nici un week-end şi să mă aventurez spre locaţii pe care îmi doresc demult să le vad. Ieri m-am trezit prea târziu că m-aş duce in excursie, aşa că n-am ajuns prea departe, decât până la Şiria, în judeţul Arad. Fiind în drumul meu de fiecare dată când merg la sat, niciodată nu m-am oprit să vizitez casa memorială a lui Ioan Slavici. Îmi stătea gândul să urc şi până la cetate, da’ în 15 ani de când tot o bag în seamă n-am făcut-o deloc. Deci o ocazie minunată să descălecam în zonă. 🙂
De jos, cetatea pare mică şi neinteresantă. Nici măcar nu pare aşa sus. Dar iluziile pe care ni le făceam că ajungem în doi timpi şi trei mişcări au fost doar iluzii optice. Gâfâind am cucerit dealul/muntele în vârful căruia se înălţau semeţe ruinele cetăţii Şiria, despre care mai mult nu ştiu să vă spun pentru că habar n-am de istoria ei. Cert e că e mult mai mare decât îmi închipuiam eu şi muuuuuult mai greu de ajuns la ea, mai ales dacă n-ai pic de condiţie fizică, aşa ca mine. Vă las să vă uitaţi la poze că pe mine mă chinuie o febră musculară, ce sper să-mi treacă până sâmbăta viitoare. 🙂
Cum ziceam, de jos, era piece of cake:
Sa stii ca pana sa ajungem sus acolo (unde era foarte frumos, cu iarba faina numa’ buna sa te descalti si sa te de-sosetezi, dupa cum se observa in ultima poza) tot ma gandeam ca “mai bine ramaneam acasa sa termin Trainspotingu’ sau sa mai dorm un pic” si tot ganduri dinastea negative care ma secau de energia viatala, pe langa urcatul in sine. Dar cand am ajuns sus toata perspectiva mi s-a schimbat. Mai ca imi venea sa ma arunc in prapastie, desi n-aveam parapanta (si de obicei nu-s suicidala). E superb. Si chiar a meritat atata urcatul si coboratul. Si ca exercitiu fizic. A fost faina iesirea, asa spontana cum fu ea.
misto! … totusi: din text aflam ca e vorba de 2 perechi de indragostiti … da’ pe care eu nu i-am vazut in poze. sper insa ca exista si astfel de poze (care n-au fost “publicate” din alte motive). mai incolo, astfel de poze, reimprospateaza amintiri placute foarte eficient!
… da’ poate ca-s io prea romanticos …
tocmai ce am vazut ca ieri, la Siria, a fost un incident cu un avion de mici dimensiuni. Nu aveti nimic de-a face, nu? 🙂
^^ pariem ca au avut :p
Glad you had fun 😉 Sa anunti data viitoare cu cateva zile bune inainte, pls.
Super plimbarica! si eu as fi vrut sa ies, mai ales ca era sambata mea libera dar am stat inchisa in Mall pana la 22.00
Nice, ce nasol ca stau in bucuresti:).
A fost asa cum trebuie: un urcus obositor ca dealul golgotei si un repaus binemeritat in varf. Next Stop. Cetatea Devei. Aia au funicular 😀 Boierie adevarata. Ahh si ca sa nu speriem lumea, la siria sus se putea ajunge si cu masina, gen pana la 200 de pasi de cetate, da noi mai curajosi n-am investigat planul terenului ca sa gasim drumul de pamant si am luat-o direct spre varf. No, las ca data viitoare caram si masina dupa noi si facem gratare ca restul oamenilor de pe-acolo :))
Recomand cetatea de la Soimos 🙂 http://www.cetatesoimos.ro/
E mai interesant pe scari. 😀
Da…din pacate am stat 2 zile la standul nostru si afara a fost asa vreme mistoooooooooooooooo
“Se vede pe mine cât sunt de distrusă?”
Scuze, dar suna mult prea tare. :))