Maestrul si Margareta

Autor: Mihail Bulgakov
Nationalitate: rus
Titlu original: Мастер и Маргарита
Anul aparitiei: 1966-1967
Premii: nu
Ecranizare: Il maestro e Margherita (1972); Master i Margarita (1994); Master i Margarita (mini-serial 2005)
Nota mea: 8/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

Despre Maestrul si Margareta s-a scris mult prin blogosfera si nu numai. Mihail Bulgakov este un alt autor despre care am aflat de cand ma invart pe-aici. S-a spus ca romanul este o capodopera, ca este unul dintre pilonii literaturii secolului XX, ca este una dintre cele mai bune satire si o imbinare sublima a binelui si raului pe fondul unei povesti de dragoste. Nimic mai adevarat, insa sper sa n-am parte de aceeasi reactie pe care a avut-o Gloria la Schimb de carti cand a spus ca ei nu i-a placut Imparatul mustelor*. Nici mie nu mi-a facut o placere deosebita sa citesc Maestrul si Margareta.

Este tot ceea ce am spus mai sus: o capodopera, o referinta a literaturii, o lucrare ce imbina multe elemente care o desavarsesc, numai ca eu am incercat sa ma conving de asta, sa ma agat de ceva care sa ma prinda cam de la inceput pana la sfarsit. Mi-a placut mult stilul lui Bulgakov, care cred ca n-ar fi fost redat atat de magistral daca n-ar fi fost traducerea lui Ion Covaci. O scriere plina de umor desi subiectul in sine, povestit dintr-un punct de vedere neutru, n-ar avea nimic amuzant. O multime de intamplari fanteziste se deruleaza de-a lungul paginilor, intamplari prea multe pentru gustul meu, detalii si imagini vizuale care pe mine m-au pierdut pe drum. Povestea lui Pontiu Pilat inserata intre desele internari la spitalul de nebuni, alternata cu relatia amoroasa a Maestrului cu Margareta m-au impiedica sa retin anumite personaje, sa fixez in minte cateva episoade.

Din cauza asta singurele lucruri pe care pot sa le povestesc despre Maestrul si Margareta sunt urmatoarele: in Moscova isi face aparitia un ins care starneste aceeasi valva ca si Cicikov din Suflete moarte. Nimeni nu stie cine e, de unde a venit si ce cauta. Pe numele sau Woland se recomanda a fi profesor, „expert in magie neagra” si din suita lui fac parte motanul Behemoth, Fagot (zis si Cadrilatul, zis si Koroviev) si Azazello. Ah si Hella, o servitoare despuiata, pe care o intalnim in partea a doua a cartii. Suita asta actioneaza de fapt in locul magicianului si se ocupa de toate confuziile care se creeaza de cand isi face aparitia in oras. Un cetatean este ucis de tramvai, mai multi ajung la casa de nebuni dupa ce intra in contact cu Woland, pentru ca lucrurile pe care le povestesc ei tin de sfera imposibilului, incredibilului si nemaiauzituli. La casa de nebuni, dupa aproape jumatate de carte citita, facem cunostinta cu Maestrul, internat si el acolo, insa nu din aceleasi motive ca si ultimii 4-5 care ajung in celulele spitalului. Cazut prada depresiei, Maestrul este autorul unei carti despre intalnirea lui Pontiu Pilat cu Yeshua Ha-Nozri (Iisus din Nazaret), a carui scriere il duce la o asemenea disperare ca ajunge sa il arda. Pe langa asta se mai confrunta si cu pierderea amantei lui, despre care ii vorbeste poetului Bezdomnîi la spitalul de nebuni. Intre timp ne sunt prezentate o multime de victime, care participa la spectacolul de magie al lui Woland si fiecare e care de care mai pestrit si mai naiv. Aceasta intalnire cu magul le cauzeaza tuturor neplaceri, pentru ca Woland este nimeni altul decat Satana.

In partea a doua, Bulgakov si ocupa mai mult de Margareta, care abia acum isi face aparitia. Amanta a Maestrului, isi povesteste si ea durerea ce i-a provocat-o despartirea, incercarile ei de a salva manuscrisul si mai ales nefericirea in care traieste cu sotul ei. Si ea se intalneste cu Woland, a carui propunere o accepta si devine vrajitoare. O face amfitrioana unui bal la care participa personaje ciudate si care are o importanta deosebita in roman. Din pacate eu n-am facut legaturile ce trebuiau facute intre acest episod si altele din carte, ceea ce imi creeaza impresia ca mi-a scapat intr-un fel intelegerea si menirea operei.

Ca recompensa pentru buna ei purtare, Satan ii indeplineste niste dorinte. Una care nu o priveste pe ea insasi, una care mocneste in adancul ei si altele care ii vor insenina viitorul. Faptul ca Woland devine din personaj malefic unul de apreciat imi intareste oarecum credinta mea ca nu exista rau, nu exista iad (dar asta e alta poveste pe care n-o dezbatem aici). La fel ca si in Faust a lui Goethe, carte cu care este deseori comparata Maestrul si Margareta, Diavolul este un personaj destul de simpatic. Poate el sa omoare, sa minta, sa dea lumea peste cap, ca la cat e de amuzant de atotputernic, parca n-ai cum sa te superi pe el. Nici macar pe Woland nu poti sa te superi, pare un personaj atat de sofisticat, atat de sarmant si de stapan peste tot, incat frica e ultimul sentiment pe care il inspira.

Ei, se pare ca totusi am retinut ceva din carte, si ce n-am inteles pot oricand sa discut cu altii care au citit cartea sa imi luminez anumite aspecte. Sau pot sa citesc pe net ca e plin de explicatii.
__________________________________________________________

* Gloriei nu i-a placut Imparatul mustelor si cand ne-a spus-o la Schimb de carti, toti am spus aproape in cor: “Hiiiii, cum? Nu ti-a placut?”. 😛 N-am reactionat asa ca o sa punem pe ea in dificultate sau sa ii cream neplaceri, pur si simplu, toti cei care ne-am mirat, eram fani declarati ai cartii. Sper ca nu s-a suparat pe noi, cum sper ca nici voi nu ma veti condamna ca pentru mine Maestrul si Margareta nu e o carte de nota 10.