Ce-ti poate vinde un copil? (II)
Spalatoria din parcare
Cam in aceeasi perioada cu bratarile si cu posterele scoteam bani si din spalatul masinilor. A tatalui meu in special, care venea la mine cu texte de genul: „Daca imi speli masina, iti dau 100 de lei”, sau „Vrei sa faci un ban? Spala lu’ tata-tu masina”. 😀 Io puneam botul si ma faceam cu 100 de lei in mod regulat, care se duceau toti pe inghetata si pe dulciuri. Apoi un vecin, venit din Germania, vazandu-ma ca prestez cu apa si cu detergent de vase, mi-a facut o oferta pe care n-am putut-o refuza: 150 de lei. Pe loc, am batut palma si am spalat masina aia de fras a capatat.
Cand unchiul meu, sofer pe autocar, mi-a dat 5000 lei sa ii spal magaoaia de masina, sa cad pe spate de fericire si nu stiam unde sa frec mai sarguincios sa fie multumit. Bine ca s-au inventat spalatoriile non-stop.
Mirositoare de picioare
Daca n-am vorbit in ultimul timp despre picioare pe blog… Cred ca v-ati si plictisit, insa stati pe-aproape ca mai urmeaza un post si dup-aia ma potolesc. Asta este de fapt primul job oficial pe care l-am avut. Vanzatoare de pantofi la Amely SRL. In anul III de facultate, dupa o luna petrecuta in Germania si inca o luna libera pana la inceputul scolii, am luat hotararea sa nu vegetez in fata televizorului si sa ma pun pe treaba. Cu ziarul intr-o mana, cu cealalta pe telefon am obtinut un interviu la celebrul magazin de pantofi de langa Bega. La inceput 8h, apoi 4 cand a inceput scoala. Mi-a placut, desi era destul de obositor sa tot fug de la scoala la magazin si de la magazin la scoala. Insa m-am achitat cu veselie de meseria mea de vanzatoare si cea mai mare realizare a fost sa conving o tanti sa cumpere pantofi cand ea intrase doar ca se plictisea asteptand pe cineva afara. 🙂 Sunt multe de povestit despre era Amely si frumoase toate. Insa n-o sa ii iert niciodata ca din cauza ei am facut un Craciun singura cuc pe care n-o sa-l uit in vecii vecilor. Mai revin eu cu povestiri dintre pantofi, insa deocamdata e destul.
Cam astea au fost primele mele joburi de care imi aduc aminte cu mare drag si le consider o parte extraordinara a copilariei mele.
Faina si continuarea…totusi 5000 de lei pentru un un autocar…destul de mult,sau poate ai stiut tu sa negociezi:D
Dar povestile acelea promise cu baietii unde sunt?
@ Andrei –> Era cam echivalentul a 50 de lei azi… Nu mai stiu exact anul in care se intampla asta cu autocarul, insa… mi-au prins bine banii aia.
Io n-am promis nici o poveste cu baieti. Am zis doar ca atunci cand s-au terminat cele cu baietii din postere au inceput cele cu baietii adevarati. 🙂
Eu aveam alte modalitati de a face rost de bani: imploram sau santajam emotional :))) Nu mi-a trecut nicio clipa prin cap sa fac ceva pt banii aia 😀
:)) Tata nu m-ar fi lasat sa ma apropi de masina lui… nici macar cu buretele :)) Era bijuteria lui de Dacie mai batrana ca mine si putin mai mica decat el si o lustruia cu grija toata ziua buna ziua de a zis mama ca o sa i-o dea intr-o zi :))
1.si totusi nu pot sa pricep cum ai putut sa speli tu un autocar???? tu singura?????
2. nu stiu daca e trist sau nu dar pe mine si pe sora-mea mama inca ne mai mituieste sa facem curat in casa contra cost. ca sa nu mai plateasca o femeie. bine, avand in vedere ca eu sunt la bruxelles cam tot timpul, iti imginezi ca afacerea nu prea merge :))
@ Alice –> Eu santajul emotional il foloseam in alte imprejurari.
@ Liana –> :)) Am avut si eu asa un vecin.
@ andreea –> 1. pe dinauntru. 😛
2. :)) una din partile bune ca nu prea stai pe acasa. 😛