Memoriile unei gheişe
Autor: Arthur Golden
Nationalitate: american
Titlu original: Memoirs of a geisha
Anul aparitiei: 1997
Premii: nu
Ecranizare: Memoirs of a geisha
Nota mea: 10/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu
Primul cuvant care imi vine in minte ca sa descriu Memoriile unei gheise este: o bijuterie. Apoi le-as da titlul de document al unor timpuri apuse, apoi cel de capodopera a comparatiei.
Luandu-le pe rand, cartea e o bijuterie pentru ca mi-a placut mult de tot. Atat de mult incat am reusit sa o termin intr-o saptamana, si abia am putut sa o inchid ba pentru a dormi, ba pentru a ma duce la lucru sau in oras. Subiectul in sine este unul extrem de captivant, gratie lumii pe care am gasit-o aici, necunoscuta mie, trista, plina de interdictii si cu zambete false, pictate pe feţele unor femei menite sa fie opere de arta ambulante. Femei care nu pot trai cu sufletul, ci traiesc cu si prin trupul lor, intr-o permanenta competitie unele cu altele si intr-o continua cautare a unui amant care sa isi permita intretinerea lor la cele mai ridicate standarde.
Astfel, micuta Chiyo este vanduta la varsta de 9 ani unei okiya, unde urma sa fie invatata tainele gheiselor, cu scopul de a deveni o importanta sursa de venituri pentru stapana casei. In okiya in care nimereste, locuieste si una dintre cele mai cautate gheise din Gion, Hatsumomo, un adevarat diavol cu cel mai frumos chip pe care fetita il vazuse vreodata. Aceasta ii face viata cat de grea poate, pentru ca intrevede potentialul pe care micuta il are si pericolul in care s-ar pune daca Chiyo ar deveni gheisa a okiyei. La varsta de 14 ani este remarcata de cea mai buna gheisa a Gionului, ii devine sora mai mica si astfel norocul i se schimba.
Aici intervine calitatea de document a romanului pentru ca toate ritualurile pe care le infaptuieste o gheisa sunt descrise cu lux de amanunte si cu o cantitate impresionanta de imagini vizuale, astfel incat totul sa fie atat de clar pentru cititori cat de clar si cunoscut le e japonezilor. De la felul in care trebuie sa ingenuncheze si pana la cum sa ridice ceainicul pentru a turna in ceasca, Mameha, protectoarea micutei Chyio (devenita Sayuri odata cu intrarea in ucenicie) ii explica cu lux de amanunte efectele pe care orice gest al unei gheise il are asupra unui barbat. Chinurile la care se supuneau gheisele pentru a fi solicitate de cat mai multi barbati, coafura, machiajul, imbracarea si modelele chimonourilor, umplu pagini cu descrieri de o frumusete pe care eu n-am mai intalnit-o demult.
Cand e doar o copila, Sayuri intalneste un barbat a carui imagine o va insoti toata viata. Tot ce face, face cu gandul la el, imaginandu-si ca pe el il are in fata ochilor atunci cand nu indrazneste sa si-i ridice si cand de fapt inaintea ei sta un barbat cu un chip greu de privit.
I se intampla multe de-a lungul vietii, avand in vedere ca actiunea se intinde pe durata a mai multor zeci de ani. Pana la final cunoastem si situatia prezenta a uneia dintre cele mai faimoase gheise din Japonia.
Am spus ca Memoriile sunt o capodopera a comparatiei, si ma refer la figura de stil. N-am intalnit niciunde, nici macar in poezii, atatea comparatii pe centimentru patrat. Daca cineva s-ar pune sa le scoata pe toate din carte, pe langa faptul ca i-ar fura toata frumusetea, ar ramane cu jumatate din volumul ei. Cred ca cel putin 50% din cuvintele care o compun sunt parti ale comparatiilor. Superbe de altfel.
Memoriile unei gheise este mai mult povestea unui suflet decat al unui trup, oricat de contradictoriu pare acest lucru fata de ce am spus mai sus ca inseamna o gheisa. Acum spun asta pentru ca ceea ce Arthur Golden ne infatiseaza sunt sentimentele, trairile, gandurile, emotiile, dorintele, sperantele, durerile si tristetea lui Sayuri, mai mult decat activitatile pe care le face pe parcursul cartii. Este un roman despre interiorul fiintei ei, mai mult decat despre lumea inconjuratoare.
O sa ma opresc aici, desi ar fi prea multe de spus despre povestea frumoasei gheise. Va mai las si pe voi sa descoperiti.
25 Comments
Pingback:
unuzero
oare a murit aceasta “arta”?
cropcircles
Eu am vazut filmul, cartea n-am citit-o. Poate intr-o zi…
Oricum, interesant subiectul, mai ales ca e vorba de cultura orientala, la care nu prea avem acces si daca avem acces mai greu o intelegem.
Ela
La fel ca si cropcircles, deocamdata m-am multumit cu filmul.. Dar e una din cele mai frumoase recenzii de carte pe care le-ai avut pana acum 🙂
miclowan
hm si eu am văzut doar filmul, dar sper că imediat ce o să beneficiez de timp liber să dau gata şi cartea
Costina
Va recomand sa cititi cartea. Fiind vizuala, de obicei vad filmele, ca si voi. Dar cartea asta.. nu poate fi transpusa pe micul ecran. Este vorba de perceptii, de trairi care nu pot fi redate prin imagini.
Gibi
Eu am citit doar cartea, intradevar e o capodopera. Filmul nu l-am vazut inca, dar e programat pentru weekendul asta
teo.georgescu
Minunata carte. Pe mine m-a doborat modul in care este scrisa. Dupa fiecare fraza, daca inchizi ochii, vizualizezi scena. Carnal, profund, ti se ridica parul pe tine. Eu nu m-am oprit din citit pana nu am terminat toata cartea.
Nicole
Si pe mine m-a impresionat cartea … ai redat foarte bine aspectele esentiale ale ei… iti recomand o alta carte : Stralucirea si Suferintele Curtezanelor de Balzac.
Tomata
@ unzero –> Mai, din cate am citit eu, a ramas mai mult o amintire din ce a fost atunci. Insa nu inteleg de ce pui arta intre ghilimele, pentru ca a fi gheisa chiar era o arta. De fapt asta si inseamna „geiko” – o femeie a artei.
@ cropcircles –> Cartea te ajuta sa intelegi multe lucruri, pe care filmul nu are cum sa le prezinte pentru ca ar fi durat mai mult de 2 ore si jumatate. Dar stiu ca stii si tu asta. Sper doar sa o citesti si sa imi spui cum ti s-a parut. 🙂
@ Ela –> Filmul ii stirbeste din frumusete, desi are avantajul ca poti vedea ceea ce doar iti imaginezi, si ma refer aici la frumusetea kimonourilor, la gesturi, la decoruri. Sper sa o citesti si tu si sa imi spui cum ti s-a parut. 🙂 Si multumesc de compliment :shy:
@ miclowan –> Sper si eu sa beneficiezi mai repede de putin timp. 😛
@ Costina –> Sunt sigura ca si cei care or sa o citeasca dupa ce au vazut filmul vor spune la fel ca noi.
@ Gibi –> Te astept cu pareri. Mie in film mi s-a parut ca Mameha si Matusica erau mult prea blande, in comparatie cu ceea ce mi-am imaginat eu. Si Sayuri pare mai vesela, mai deschisa, mai plina de viata decat in carte. Eh…
@ Teo –> Asa zic si eu. Felul in care a fost scrisa e extraordinar. De fapt, printr-un limbaj original, frumos, poti scrie despre orice banalitate si sa iasa o perla. Insa ce citim in Gheisa… nu e deloc banal.
@ Nicole –> Multumesc, ma bucur ca ti-a placut. Cat despre Stralucirea curtezanelor… e demult citita. 🙂 A fost una dintre cartile mele preferate, si probabil ar continua sa mai fie, daca mi-as mai aminti mai amplu despre ce era vorba. Am citit-o demult si cu timpul am mai pierdut din poveste. Imi plac cartile despre prostituate, curtezane, gheise, amante, etc… nu stiu de ce. 😀
unuzero
era intre ghilimele pentru a marca. 😉
🙂 daca nu scriu mult nu inseamna ca nu cunosc si sensurile cuvintelor. cartea este la fel de buna ca si ecranizarea 😉 in plus, ele faceau atat de multe sacrifici incat ma gandesc ca de acolo a inceput totul : “arta cere sacrificii!”
Ana
Este superba cartea si ma bucur ca ti-a placut.
Filmul, in cazul in care nu l-ai vazut, nici sa nu-l vezi.
Am citit cartea si apoi am vazut filmul…dezamagire totala…imi imaginam cu totul altfel personajele, intamplarile..
Oricum…o carte cum demult n-am mai citit. A aparut acum si cartea scrisa de adevarata gheisa, cea dupa care s-a inspirat autorul din “Memoriile unei gheise”, sper sa fie la fel de buna sau de interesanta. O sa vedem..:) Te pup.
Tomata
@ unuzero –> N-am inteles sensul ghilimelelor, dar bine ca ai explicat. 🙂 Ecranizarea nu mi se pare la fel de buna, pentru ca nu reuseste sa trasmita atata cat cartea. Am vazut filmul cand a aparut, si l-am revazut acum, dupa ce am citit cartea, si senzatia a fost aceeasi – ignoranta.
@ Ana –> Am vazut filmul, si nu mi s-a parut nu stiu ce. Adica romanul e infinit mai bun. stiu de cartea scrisa de Mineko Iwasaki si sper sa o citesc, dar nu stiu cat de curand. 😛
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Dan
Daca iti plac cartile de genul asta iti recomand Roxelana si Soliman de Vintila Corbul…aici e descrisa cu multe amanunte viata cadanelor din haremul sultanului Soliman Magnificul si ascensiunea Roxelanei care ajunge preferata sultanului.
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback:
Pingback: