Bătrânul şi marea
Autor: Ernest Hemingway
Nationalitate: american
Titlu original: The Old Man and the Sea
Anul aparitiei: 1952
Premii: Pulitzer 1953, Nobel 1954
Ecranizare: The Old Man and the Sea (1958)
Nota mea: 8/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu
Ultimul roman al lui Ernest Hemingway a fost primul pentru mine din intreaga lui opera. Am luat cartea de la Schimb de carti pentru ca in timpul liceului n-am avut chef sa o citesc pentru Literatura universala, iar la facultate mi s-a parut o prostie ca nu s-a studiat si n-am avut ocazia sa o citesc mai repede.
Povestea acestei carti spune asa: a fost odata un batran care „s-a nascut pentru a pescui”, care iubeste marea si pestii la fel ca si baseball-ul si pe Joe DiMaggio; dupa 84 de zile de ghinion in care n-a prins nimic, batranul iese din nou pe mare pentru ca e convins ca a 85-a zi e una cu noroc. Si intr-adevar pare sa fie pentru ca prinde un peste-spada, unul mare cum nu mai vazuse pana atunci. Insa acest peste nu se lasa usor doborat si il duce pe batran mult prea departe in larg, tragand barca dupa el. Batranul, la randul lui se chinuie sa reduca lungimea sforii cu care e legat pestele, astfel incat sa il oboseasca si sa il rapuna. Dupa mult efort, dupa multa durere si epuizare fizica pe care le ignora, pestele cedeaza in sfarsit si pescarul se poate intoarce la mal. Problema e ca pestele sangereaza si atrage atentia si mirosul rechinilor. Nu mai retin numarul exact al tuturor rechinilor care l-au atacat, insa au fost destui. Destui cat sa il manance pe tot si pe Santiago sa il usuce de puteri.
Pe tot parcursul acestei lupte batranul incearca sa isi mentina puterile, sa nu cedeze nici psihic, nici fizic, sa nu bage in seama ranile pe care le au mainile lui si nici celelate dureri pe care le resimte dupa 4-5 zile petrecute pe mare nemancat, nedormit.
Pentru mine, Batranul si marea este o carte despre singuratate in primul rand. Este si despre lupta cu greutatile, si despre stoicismul cu care trebuie sa rabzi in momente ingrozitoare, si despre stapanirea fricii atunci cand situatia si imprejurarile nu ti-o permit, si despre batranete, si despre mare si despre pesti, dar peste toate astea despre solitudine. Poate altii ma contrazic, insa mie aspectul acesta mi-a atras atentia. Monologul interior sau dialogul batranului cu constiinta si cu gandurile sale n-au facut decat sa amplifice impresia mea. La un moment dat imi inchipuiam ca spre finalul cartii, Santiago va innebuni, satul sa se auda doar pe sine si miscarea apei. Dar finalul il descoperiti voi, cei care n-ati citit inca aceasta opera de mare valoare, recompensata cu premiul Pulitzer.
23 Comments
Liviu
Si mie mi-a placut foarte mult…
Onyx
Si mie tot impresia de singuratate mi-a lasat-o, dar parca aceasta singuratate a batranului a fost decizia lui, putea sa dea drumul pestelui, dar nu a facut-o. Cartea am citit-o de mult, dar amintindu-mi acum de ea, fix senzatia asta o am.
teo.georgescu
Of, Tomato…ce doruri mi-ai trezit..
bloodie
Nu e tocmai genul meu de literatura, dar nu mi-a displacut cartea. Poate o voi reciti candva, pentru ca am citit-o la o varsta destul de frageda, cand nu puteam avea pretentia sa inteleg prea multe.
madlenec
tristete, doruri, amintiri, lacrimi.
aceleasi pe care le am cand privesc un batran.
Scaevola
“Ajuns la marginea drumului, copilul se aseza langa el si-l privi cum doarme. Dormea batranul si visa lei…”
E cel mai emotionant de carte that I’ve ever read. Cand il citesc, la capatul unei asemenea nuvele ce reflecta zbuciumul sisific al omului pe Pamantul (sau marea) asta, imi vine mereu sa plang.
Scaevola
*cel mai emotionant final de carte 😀 Dar sunt sigur ca voi ati inteles ideea.
Andrei Monciu
E o carte superba, e o care care am citit-o pe vremea cand aveam timp de citit, ce dor mi-e cateodata sa citesc…Imi place cum privesti cartea si ideile care rezulta din aceasta carte, sa-mi placa fiindca si eu le vad la fel?:) De multe ori si eu cred ca Santiago sunt eu, pierdut in aceasta mare numita de noi lume, pestele meu spada fiind idealulurile mele si sperantele, pe care incetul cu incetul lumea le sfarteca precum niste rechini…sper sa raman macar cu o bucatica din aceste idealuri, macar cu iubirea adevarata. 🙂
PS. Ai un punct de vedere foarte fain, ar trebui sa povestesti despre mai multe carti. PE mine de ex cand eram copil m-a marcat mult JUles Verne pe care l-am considerat un vizionar. Nu pare nu stiu ce, dar a scris bine ce a scris 🙂
Doru Oprisan
De cativa ani tot zic ca o sa caut cartea asta sa o citesc..
Tomata
@ Liviu –> Ma bucur. 🙂
@ bloodie –> Noroc ca e scurta si poate fi recitita rapid. Eu nu prea ma impac cu recitirile, dar daca ti-a placut, nu vad de ce nu. 🙂
@ Onyx –> Da, bineinteles ca era decizia lui. Putea sa nici nu iasa atat de mult in larg, insa atunci nu mai aveam parte de o asemenea lectura. 🙂
@ Teo –> Ce doruri? 😛
@ madlenec –> Lacrimi? Asa mult te-a impresionat povestea? De fapt, nu stiu de ce ma mir ca si pe mine m-a impresionat mult. Nu pana la lacrimi, dar destul cat sa raman cu o tristete dupa ce am inchis cartea.
@ Scaevola –> Pentru mine cel mai emotionant final e cel din Amantul (M.Duras). N-am intalnit inca unul care sa ma miste atat. Desigur ca au mai fost multe si triste si emotionante si imprevizibile, dar nu ca ala.
@ Andrei Monciu –> Sunt impresionata de acest comentariu al tau, nu pentru ca ma complimentezi pe mine (bine, si de-aia 😆 ) dar pentru ca ai surprins foarte bine subintelesul sau metafora cartii. Sau cel putin unul din felurile in care poate fi ea interpretata. Cred ca scopul lui Hemingway a fost sa dea si sensul acesta ultimei sale scrieri.
Pentru mai multe carti povestite de mine, iti recomand categoria: dintre pagini prafuite. Nu sunt toate cartile pe care le-am citit eu, ci cele citite de cand am blogul.
Jules Verne n-am citit, insa am vazut cateva filme dupa cartile lui si sunt sigura ca mi-ar placea macar una dintre ele. Am de gand sa citesc, insa nu stiu cand.
@ Doru Oprisan –> O gasesti la librarie, mai mult ca sigur. Sau la o biblioteca, sau poate la vreun prieten de-al tau. 😉 Merita.
Monica
s-a trimis o leapsa pana=n timisoara, m aine-n toata tara!
madlenec
cum poti sa spui, sa recunosti ca nu ai citit Jules Verne? Tu cu ce carti te delectai cand erai pui mic si amarat? Cu ceee, ca nu-nteleg? Mai ai sa spui ca nici Tom Sawyer n-ai citit sau Heidi, fetita muntilor si m-ampusc. Apropo de lacrimi, nu cartea mi le-a provocat ci mai degraba ideea de carte. Nu ma fac inteleasa… Nu am timp… Devin melancolica la auzul unei linii melodice trecatoare, la mentionarea unui titlu de carte demult citite asa cum devin cand sunt cocotata pe un varf de munte (sunt strict montagniarda)
Tomata
@ Monica –> S-a rezolvat. 😉
@ madlenec –> 🙁 😀 N-am citit mai nimic din lecturile copilariei. Doar Vrajitorul din Oz si ceva basme de Ispirescu. Odata, cand o sa am copii sau nepoti o sa le citesc lor, sau o sa ii pun sa citeasca si apoi sa mi le povesteasca. 🙂 Cand ai mai multa rabdare, sper sa revii cu explicatii mai pe indelete. 😀
Kesepian
Am citit-o în liceu, dar în limba franceză! E una din cărţile de suflet, iar Hemingway este unul din preferaţii mei.
_____________
Kesepian.
Tomata
@ Kesepian –> Nu cred ca mi-ar placea sa citesc in franceza o carte scrisa la origini in engleza. Desi ador sa citesc romanele frantuzesti in limba lor materna. 🙂
Pingback:
Ana
Merită văzut şi filmuleţul lui Alexandr Petrov.
Tomata
@ Ana –> Merci de sugestie. 🙂
Pingback:
Pingback:
marcel
cum adica nu ai citit jules verne???? incredibil…. alaturi de karl may si de tom sawyer sunt cele mai tari carti de aventura.
Pingback:
Pingback: