Despre timiditate
Imaginati-va un om timid. Atat de timid incat ii e rusine sa astepte autobuzul in statia din dreapta blocului in care locuieste, avand in vedere ca de obicei il asteapta in statia din partea stanga. Simte ca n-are ce cauta acolo si ca statia lui e cea din stanga, n-are nici un drept sa invadeze teritoriul celor care asteapta in dreapta. Imaginati-va acelasi om fastacit pana la refuz, cu gatul uscat inainte de vreme, caci nu apuca sa articuleze doua vorbe atunci cand cineva ii descopera greseala. Si mai incercati sa il vedeti pe acelasi om neindraznind sa o contrazica pe vanzatoarea de bilete cand aceasta ii spune ca nu i-a dat destui bani, desi ii numarase de doua ori cand plecase de acasa. Il vizualizati bine? Acum stergeti-l din minte pentru ca acel om nu mai exista. Acel om am fost eu. O forma primitiva de timiditate care rosea cu orice privire mai atenta asupra ei.
Acum, dupa ce mi-am depasit acest “handicap”, nu reusesc sa il mai inteleg. Nu ii mai intelg pe cei care transpira cand intra in contact cu oamenii, care simt ca se sufoca inconjurati de necunoscuti. Momentul in care am scapat de aceasta frica de oameni a fost acela in care cineva (din pacate nu mai stiu cine si nici ocazia nu mi-o amintesc cu exactitate) mi-a spus asa: „Nu te teme de oameni, fie ei profesori, sefi, doctori sau alt soi de superiori. Si ei au tot o gaura in fund ca si tineâ€. Scuzati expresia, am scris-o cat de eufemistic am putut. 😛 De atunci pentru mine oamenii sunt egali, nu ma intimideaza nici un superior, nici un inferior, pentru ca nimeni nu are puterea sa ma faca sa ma simt altfel. Indraznesc, ba chiar imi face placere sa vorbesc cu necunoscuti, sa imi exprim parerile si mai ales sa le argumentez. Am invatat ca nimeni nu imi citeste gandurile si nimeni in afara de mine nu e in capul meu sa stie ce gandesc. Si pentru asta ma exprim. Si cand vrei ceva, ori ceri, ori iti iei.
Nu stiu cum as putea sa ii incurajez altfel pe cei timizi, antisociali sau introvertiti. Din punctul meu de vedere nu e bine sa fii asa, nu cred ca ai nimic de castigat, ba dimpotriva. Acum sa nu exageram, si prea multa extrovertire strica… sunt dovada ambulanta.
În descrierea ta mă văd pe mine, cea de acum 10 ani. Mai -mai că începeam să mă bâlbâi dacă un necunoscut mă întreba unde găsește o farmacie. 😀 Dar am trecut peste timiditate și acum, uneori, aș prefera să fiu așa decât să-mi dau drumul la gură, asta la nervi. 😛
Si eu am trecut peste faza asta numai dupa ce mi-am luat-o la greu de la lume mai ales de la “prieteni” . Dar acum imi pare bine ca a fost asa deoarece am devenit mult mai puternic, iar cei ce ma stiau altfel inainte acum cand ma vad sunt de-a dreptul uimiti. Nicodim Agioritul cel ce a alcatuit Filocalia spune ca de fapt timiditatea ascunde o aroganta tainica. Ma rog nu sunt de acord cu parerea bisericii, dar asta e
Are si timiditatea farmecul ei, in doze mici, dar asta numai cateodata. Am fost si eu mica si fraiera. Acum sunt mica si intepata in cazul in care asta imi foloseste. Cand stiu ca nu-mi foloseste nici macar cat pentru a-mi descarca nervii, is mica si mai indiferenta decat un stalp de iluminat.
Dar Tomatina e timida prin definitie-e rosie tot timpul 🙂
E bine sa-ti invingi timiditatea si sa spui ceea ce gandesti. Sigur, cu conditia sa gandesti inainte 🙂
eu sunt si acum timid. dar ma prefac ca nu sunt. 😛
e bine sa ai o doza de timiditate. nu face rau nimanui…decat daca nu reusesti sa iesi din ea.
acum sunt rushinat si nu mai pot continua comentariul….
hihih
O da! :)) Argumentul suprem exprimat ‘eufemistic’!
Si eu tot asa am reusit sa-mi inving reticenta fata de necunoscuti/sefi/persoane pe care le credeam mult deasupra mea … Si mai am o metoda (pe care o aplic la job). De fiecare data cand am o prezentare de facut sau un training in fata mai multor oameni, ca sa-mi inving tracul, ma gandesc ca oricate greseli as face, tot stiu mai multe decat ei pe subiectul respectiv. 😉
A, si odata la o sedinta, eram intimidata de faptul ca trebuia sa prezint o aplicatie in fata a 30 de persoane (numa big bosi) si imi tremura vocea. Am incercat sa-mi imaginez ca sunt toti in chiloti, m-am relaxat, am zambit tot timpul si prezentarea a mers struna :))
Am avut si eu probleme de timiditate la o anumita varsta, desi nu chiar asa de dramatice precum “vechea” Tomata. Si mi le-am invins tipand si facand panarama, uneori grosolana. Am comentat o data, nimeni nu s-a indignat, nimeni n-a sarit in sus. Am comentat si-a doua oara, rezultatul a fost acelasi. Amc omentat si-a zecea oara, si-a suta oara, dupa care m-am mai maturizat si eu si-am inceput sa comentez intr-un mod mai rational. Nu-mi pare rau c-am mai luat din cand in cand in tabarca pe unii sau c-am luat uneori mai multa atitudine decat era necesar, m-a ajutat pe mine sa-mi inving timiditatea. Si altii si-au invins-o la randul lor luandu-ma pe mine in balon sau aducandu-mi “prejudicii de imagine”… E o lege a firii. Insa cel mai bine iti faci o lista in minte cu avantajele si dezavantajele luarii unei atitudini atunci cand este necesar s-o luam. Pentru mine e nasol sa ma las calcat in picioare, nu pot sa dorm, asa ca mai bine spun ce am de spus, e muuult mai simplu decat sa ma framand dupa aia trei zile.
Chiar? Chiar te-au vindecat acele vorbe?
Parerea mea este ca nu… the black hole ( 🙂 ) conteaza, ci the brain!
Nu sunt o timida, dar oamenii inteligenti ma intimideaza oricand.
Oricum, e bine ca ai scapat de timiditate, nu conteaza cum.
Sincer, ma indoiesc ca acele cuvinte au fost de asa mare efect. Pentru un timid adevarat astfel de cuvinte nu au nici o relevanta, oricat substrat motivational ar avea. Tu aveai ADN-ul necesar pentru a depasi acel stadiu 🙂 Pentru altii, it takes a lot much more.
eu sunt in perioada in care scap de timiditate. nu am auzit prostia aia, o stiam dinainte, insa o sa depasesc perioada asta si fara . nu inteleg ce fel de timiditate am, insa ii consider pe mai toti inferiori mie. poate din cauza ca nu vreau sa ma fac de ras, ca atunci sa-mi schimb parerea despre mine, asta sigur nu e. am f multi prosti in clasa, la mine prostia e un fel de arta, cu cat esti mai prost cu atat esti mai comic/tare si nu vreau sa fiu netimid in felul ala. dc nu raspund la ore? poate ca nu stiu, ca nu prea invat, deci nu s timid … am totusi si unele momente in care sunt timid, destul de rare, dar sper sa scap de ele. sunt indiferent de multe ori, asta nu e timiditate.
Adeline, sincer, some words could be more powerful to somebody else’s emotions than yours.
Sunt unele cuvinte care vin asa ca in teoria panspermiei, elementul care era necesar pentru a crea o noua viata. De multe ori, cel mai neasteptat element.
îmi vine nespus de greu să mi-o imaginez pe Tomata noastră, care pune atât de bine punctul pe i, timidă…oricum sunt sigur că şi din ipostaza de timidă ar fi scris posturi care merg drept la inimă.
P.S. propun ca Tomata să fie inclusă în patrimoniul blogosferei
pe mine m-au crescut ai mei timida pt ca nu le placea ca imi fac dreptate si cu pumnul. asa ca mi-au bagat in cap ideea ca o fetita poarta roz, fustite, este mereu politicoasa, vorbeste calm si roseste imediat cand are de vorbit. am fost asa un timp, pana mi-am dat seama ca eu nu sunt asa. am pastrat ce mi s-a parut bun din amandoua. am renuntat insa la pumni. (desi o data, pe la 15 ani, am lovit un tip care ….mmm, nu mai spun)
vizualizarea superiorilor in lenjerie intima e foarte utila, am aplicat-o o singura data cand ma infuriase un evaluator si am zis ca e mai bine sa nu ii spun cat e de idiot. :))
Timiditatea nu-si mai face simtita prezenta in fara romanilor din zilele de azi.
Sunt prea putini oameni timizi sai prea multi oameni nesimtiti.
Acelasi copil sucit de timiditate,
Andu.
Despre timiditate nu pot sa spun decat ce am simtit cand am cunoscut o fata timida care intre timp mi-a devenit tovarasa de viata: in adancul celei mai tacute inimi vei gasi cele mai frumoase ganduri.
Si cu totul offtopic, as vrea musai sa-ti stiu parerea despre sansele lui Mungiu la Oscarul de anul viitor. Am deschis un post pe tema asta, daca vrei, comenteaza la mine sau dezvolta un post la tine pe blog, ca tot vorbeai despre timizi, sanse si succes. Multumesc anticipat.
Da si eu am fost timida..si cred ca uneori inca mai am momentele mele de timiditate.. pe care totusi reusesc sa le inving si sunt mandra de asta.. ca am trecut peste si am ajuns o persoana mai puternica si mai sigura pe sine ..uneori timiditatea e chiar draguta si atragatoare pentru multe persoane ;)) ..dar trebuie sa sti sa o dozezi 😀
Da, ai dreptate, doar ca in ziua de azi de multe ori bunul-simt este confundat pe nedrept cu timdidatea. Si asta e foarte grav!
PS: Un profesor pentru care am si azi toata stima, ne-a sfatuit sa ni-l imaginam pe cel care ne intimideaza sezand pe toaleta. Cica efectul e garantat! =D
:))) haide mey. sa fim seriosi. acum imi inchipui cum clover sta pe buda si scrie acest comment :)))
m ai facut sa rad cand nu ma asteptam!!!
offf, tu nu ne intelegi specia 🙂 si eu am depasit unele chestii (pe unele prin obraznicie, pe altele prin aroganta si ironie, prea putine altfel), pe unele ma prefac doar ca le-am depasit, dar intotdeauna voi repeta in gand ce am de zis inainte sa dau un telefon si intotdeauna voi tine pentru mine anumite…multe…ganduri 🙂
Faza cu toaleta e reala :)) Andreea bine ca ai trecut de aceasta faza. De data asata am comentat inainte sa raspunzi la toata lumea
bine baghy…te propun la bloggerul anului !!! 😛
@ Desspina –> Oh, de ai stii cat regret si eu cateodata ca m-am lepadat de timiditate…
@ zulu –> Asta e un alt mod in care poti scapa de frica de oameni: sa te saturi de toate comentariile si de toate rautatile celor din jur. Cateodata si eu ma bucur ca nu mai face nimeni ce vrea cu mine si nici nu ma mai ia la impins vagoane pentru ca nu mai permit. Dar parca si daca mi-as putea tine gura in alte imprejurari, parca bine ar fi… Cred ca aici intervine autotemperarea. 😀
@ cropcircles –> Timiditatea e ok cand e draguta, nu cand e afisata aiurea. Sau cand te porti prosteste din cauza ei. Si sa ramai indiferent e o adevarata arta. Mie nu-mi iasa intotdeauna. Eh, mai imi scapa si mie o reaseata asa din cand in cand, for old time’ sake.
@ Carina –> Good point. 🙂
@ unuzero –> Asa cum zici, cateodata e bine. De cele mai multe ori, nu. 😉
@ Ciupercutza –> Ooo, eu asta n-as putea sa aplic. Adica n-as putea sa pretind ca stiu mai multe decat ei, decat daca ei imi arata asta. Si cand e vorba de sefi, nu prea se intampla. Buna si asta cu chilotii, sper sa nu fiu nevoita sa o aplic, dar o tin minte. 😛
@ puisorul cufurit –> Ahaaaa, tu erai de-ala de face misto de lume. ;)) Bine ca te-ai redresat. 😛 Aveam si eu colege de-astea. Imi venea sa mor de rusine cand mergeam cu ele pe strada, dar mai apoi cand am inceput si eu sa fac asa un pic de misto, m-am simtit tare bine. NU eram nesimtita, dar nici departe nu eram 😛 Cat despre calcat in picioare, sare din discutie. Nu exista asa ceva. Intotdeauna voi spune ce am pe suflet, chit ca pasarea pe limba ei piere, dar asta nu, n-am sa tac cand va fi ceva ce ma va deranja. Si cu asta mi-ai dat ideea unui nou post. 😛
@ Ellaida –> Acum n-o sa sustin ca din clipa aia am avut o revelatie si i-am vazut pe toti in alta lumina. Ideea e ca am scapat incet incet de trac, incercand sa nu mai cred ca sunt atotputernici si viata mea depinde de vointa lor. Pentru ca nu e asa. Si cu oamenii intelighenti, ai dreptate, ei au darul de a intimida. Cu vrerea sau fara vrerea lor. 😀 Acolo nu cred ca merge cu gaura si cu chilotii. 😛
@ Adeline –> Da, normal ca aveam undeva substratul necesar, si stiu ca exista timizi incurabili. Am o relatie cu unul dintre ei. ;)) Sper insa ca toti sa inteleaga ca toti suntem oameni si suntem egali, chiar daca unul e director sau maturator de strada. E o chestie de respect pana la urma urmei cred. Numai ca nu tine cont toata lumea de asta si diferentele sunt foarte vizibile in comportamentul unora.
@ che –> Io cred ca tu de fapt suferi de sindromul arogantei sau al superioritatii, care e cel mai enervant. Sa nu ma intelegi gresit, nu vreau sa te jignesc, cunosc timizi aroganti si in lumea lor le e bine, isi sunt autosuficienti, dar cei din jurul lor ii detesta. Cred ca avem o oarecare datorie sa traim printre oameni si sa le acordam fiecaruia o sansa. Ca multi sunt prosti asa cum zici, intru totul de acord cu tine. Si mi-a placut formularea cu prostia si arta. 🙂 Nu, indiferenta nu e timiditate, e ceva ce doare cel mai tare si cea mai buna arma.
@ Ela –> 🙂 See my point? Cine reactioneaza pozitiv la unele cuvinte, inseamna ca poate sa reuseasca si sa schimbe defectul in calitate.
@ miclowan –> Uf, daca vrei sa vezi posturi timide si stangace te invit sa citesti primele posturi ale mele. As fi vrut sa le sterg, sau sa le modific, dar fac parte din categoria asa nu. Aici e de fapt alta discutie cu timiditatea si cu posturile, am invatat sa ma cunosc mai bine prin blogul asta si ma bucura asta. Cum adica sa fiu inclusa in patrimoniul blogosferei? Ca nu pricep 😀
@ 2410 –> Parintii tai au vrut sa fii o domnisoara de mica. Numai ca in zilele noastre domnisoarele s-au emancipat. 🙂 Ideea e ca poti fi finuta si eleganta si cand injuri ca un birjar, totul e sa o faci cu clasa. 😛
@ Andu –> Ba, ai fi surpins ca isi face. 🙂 Unde nu trebuie, acolo isi face aparitia.
@ Scaevola –> Ce frumos vorbesti despre sotia ta! 🙂 Sunt sigura ca timizii sunt niste oameni foarte frumosi pe dinauntru (bine, nu toti, unii sunt psihopati). Am si eu un timid langa mine, care nici macar pizza nu ar comanda daca nu l-as obliga eu. Dar incet incet, sper sa il dezvat. 🙂 Parerea despre Mungiu ti-am spus-o la tine pe blog, dar o reiau aici un pic. M-as bucura sa fie si printre nominalizati pentru ca oricum e o realizare mare de tot ceea ce a reusit el. Si sper sa ii fie recunoscute meritele, sa mai reabiliteze numele Romaniei ca prea a fost intinat.
@ Kimmeh –> Cu masura, normal. Intotdeauna ce e prea mult strica. Nu stiu daca am mai spus, dar ma repet: mie nu imi plac oamenii prea timizi si prea introvertiti.
@ Clover –> Bunul simt?? Hm… Nu stiu ce sa zic, poate ai dreptate, dar eu chiar cred ca as face diferenta cand cineva da dovada de bun simt sau e doar timid.
@ unuzero –> Sa stii ca merge si asta.
@ ashblonde –> Tie inca mai trebuie sa iti tin niste training-uri in domeniu ca poate, poate te dai pe brazda. 😛
@ baghy –> N-ai fi vrut sa ma cunosti in cealalta ipostaza, nu? :)))
@ unuzero –> Pentru ca a incercat faza cu toaleta?
ma simt superior doar fata de profesorii analfabeti si de copiii/profesorii idioti, insa o sa incerc sa ma schimb, sa gasesc ceva bun in fiecare…dada, e mai placut sa-ti bati joc de ei, mc pc. ma gandeam ca e prea usor, dar dc nu? te plictisesti doar sa stai si sa admiri prostia, dar sa o critici, super distractie.
nu, la faptul ca a comentat si el inainte sa raspunzi tu 😀
Si eu sunt o timida de-o viata.Atat de timida,incat nu ripostez decat extrem de greu pana si la jignirile ce mi se aduc…si asta doar cand nu se mai poate.Poate ca este o dovada de bun-simt prost inteleasa de cei din jur.Poate ca ar fi un handicap.Poate ca este doar o retinere care se poate remedia in timp-nu stiu.Dar de un lucru sunt sigura:nu pot fi o tupeista,stiu ca m-as lupta cu morile de vant.
@ che –> E distractiv sa razi de prosti, mai ales cand nu isi dau seama. Dar e si trist in acelasi timp, ca sunt prea multi.
@ unuzero –> Aha, got it.
@ Cristina –> Nu trebuie sa fii tupeista, trebuie sa nu ii lasi sa faca din tine carpa de sters pe jos. Trebuie sa stii sau sa inveti sa ii infrunti pe cei care te jignesti si sa nu permiti nimanui una ca asta. Cred ca la genul tau de timiditate ma referea in postul asta, sau cel putin asta aveam in minte. iti doresc ca la un moment dat in viata sa ai curajul sa te ridici deasupra tuturor si sa pui capat tuturor jignirilor. Nu meriti sa te trateze nimeni cu superioritate sau cu rautate. Indrazneste-te!
Nu am fost niciodata atat de timid cum ai fost tu. De fapt, cand am fost mic, eram cat se poate de extrovertit. In timp, m-am “inchis”. De ce? Nu stiu, probabil dezamagiri in ceea ce priveste relatiile interumane.
De fapt, nu cred ca sunt chiar atat de timid. De exemplu, nu ma simt intimidat de sefi sau de alte persoane cu statut social “ridicat”. Motivul e cel indicat de tine: is si ei oameni, doua maini, doua picioare, n-am nici un motiv sa-i consider superiori.
Mai trebuie sa mentionez un lucru: dpmdv, desi poate exista asemanari si caracteristici comune, exista o diferenta intre timiditate si lipsa skill-urile sociale. Cum ziceam mai sus, nu cred ca sunt foarte timid, dar skill-urile sociale imi lipsesc. It’s a bug in the code. 🙂 Skill-urile sociale cred ca se invata pe masura ce cresti si interactionezi cu oamenii. Eu nu am fost prea incantat de aceste interactiuni, deci am incercat sa le limitez, pe cat posibil. Iar consecintele se vad acuma, cand nu reusesc sa leg doua-trei cuvinte intr-o propozitie coerenta, cand stau de vorba cu o fata care-mi place. 🙂 Bine macar ca nu am probleme cu restu` oamenilor, ca atunci ar fi mai tragic!
@ Gabi –> 🙂 Te asteptam cu comentul si explicatia. 🙂 Cred ca ai delimitat foarte bine social skill-urile de timiditate. Da’ orice ai zice, cu fata e sfiosenie, nu lipsa de talente speciale. 😀 Nu mai stiu ce sa zic pe tema asta. Am zis cam tot ce am stiut eu, tot ce cred eu ca e bine de stiut si de pus in practica. Unii pot, altii nu pot. Daca vor sa invete si sa indrazneasca, sunt sigura ca se poate. Daca nu pot, e mai bine sa nu ii forteze nimeni.
Sfiosenia e efectul constientizarii lipsei de social skillz. Aceasta deficienta, combinata cu nesiguranta si emotia inerente unei astfel de situatii, formeaza un cocktail catastrofal. 🙂 However, faptu` ca m-am bagat in seama e deja un progres! 😀 Ca outcome-ul n-a fost cel sperat e alta poveste. 🙂
@ Gabi –> Multumesc de precizari. 🙂 Eu iti doresc sa iti imbunatatesti social skillurile, zic eu ca merita. 😛
Si eu am fost asa, si inca “ma mai tratez” pentru ca mai am excese de timiditate.
Uita-te la mine, te citesc de 2-3 saptamani, si pana acum nu am avut curaj sa comentez. Pentru ca aveam senzatia ca aici nu-i de mine, ca poate exista o cumunitate formata si ma bag si eu ca musca-n lapte, ca poate zic vreo tampenie, ca eu nu-s o bloggerita la fel de buna s.a. Stiu ca aberez.
Dar cum ziceam ma tratez si in curand sper sa scap de tot de timiditate.
Cand am citit prima data postul asta simteam ca ma descrii pe mine cea de acum cativa ani. Stii sa pui degetul pe rana 🙂
@ Dana –> Imi pare rau ca ai avut senzatia ca aici nu e de tine. Nu inteleg de ce? Aici e loc pentru toata lumea, mai putin pentru prosti si necivilizati. 🙂 Nu exista comunitate formata, desi e drept ca suntem cativa bloggeri care ne citim reciproc si ne lasam comentarii, dar poti sa devii si tu unul dintre ei. Ma bucur ca ai mai scapat de timiditate, sper sa stii sa iti sustii parerile cand le ai si cand sunt corecte, dar te-as sfatui sa mai pastrezi cateva grame de timiditate ca nu strica.
eu sunt mega timida si chiar nu stiu cum sa-mi inving timiditatea.habar nu am ce sa-mi spui in gand,am nevoie de un lucru pe care sa mi-l repet,sa nu-mi mai fie rusine de nimeni si sa ma aprecieze tot la adevarata mea valoare.
@ d.a.m. –> 🙁 Imi pare rau sa aud asta. Sunt sigura ca esti buna intr-un domeniu, incearca sa profiti de el, sa scoti rezultate din el si sa vezi cum aprecierile or sa vina de la sine, si n-o sa iti mai fie rusine de nimeni. O sa te simti apreciata si bine cu tine insati, vazand ca ceea ce ai realizat tu e atat de respectat. 🙂