Faust

Duminica am terminat de citit Faust. Nu stiu cum se face ca tot timpul imi termin romanele duminca. Ciudat! Am considerat-o intotdeauna o zi buna de citit.

Am ales sa-l citesc pentru ca am auzit multe despre opera asta, multe comparatii, multe citate, ce sa mai, e carte de referinta. Nici n-am stiut ca e in versuri, de fapt n-am stiut mai nimic despre ea. Tot ce stiam e ca e vorba despre un batran invatat ce isi vinde sufletul Diavolului. Si asa ca, dornica sa ma intorc putin in timp, sa citesc ceva din secolele trecute, ma uit peste lista cu carti in asteptare si aleg Faust. Ma duc frumos la biblioteca, vad ca nu e prea groasa cartea (ma feresc sa imprumut carti groase ca sigur nu le termin la timp) si o iau. O rasfoiesc, ma bosumflu un pic vazand ca e in versuri, dar imi zic…asta e, am mai citit eu carti in versuri. Si incep sa o citesc, si imi place si o parcurg destul de usor, si repede la inceput. Amuzant Mefisto pe ici pe colo, amuzant si Faust, pana ajung la partea a doua a cartii. De acolo nu prea mai pot urmari cu usurinta. Apar personaje din mitologia greaca, apar mult mai multe personaje, nu mai e vorba de Faust, Mefisto apare si el destul de rar…hm…iarasi trebuie sa citesc pe net sa pricep mai bine despre ce e vorba. Dar cand am citit rezumatul de la sfarsitul cartii, mi-am dat seama ca m-am prins cat de cat despre ce se discuta.

Deci, ce e cu Faust? Faust e un batran foarte invatat care traieste drama geniului pustiu si care desi stie o gramada de lucruri are impresia ca nu stie mai nimic. Cand apare Incornoratul si ii propune o viata de placere si voluptate, o viata trupeasca si nu spirituala, Faust bate palma. Incearca Diavolul sa il combine la betii, femei si alte cele, nu prea ii reuseste cum ar vrea el, dar Faust gusta totusi din placerile dragostei si erotism. In partea a doua se indragosteste de Elena. (Hellene 😛 ) Care Elena? Tocmai aia din Troia. Aici eram un pic confuza, nu prea stiam ce cauta ea in secolul 18, dar na-am priceput la urma. Se iubeste un pic si cu ea, au si un copil, care moare si la un moment dat , Nutzi se evapora. Trist si indurerat, Faust se culca. Se trezeste prin Germania, devine un conducator peste o tara pe care o cladeste de la 0 si in ultima clipa a vietii ii cere lui Mefisto clipa fericirii maxime. Si moare, dracu’ pierde pariul pentru ca nu a reusit sa il dedea pe asta la nebunii si sufletul lui Faust se duce in Rai. Cu ce am ramas eu in urma lecturii?? Pai am ramas la aceeasi idee pe care o aveam si pana acum: nimic nu e mai important decat iubirea, nu e frumos sa preacruvesti, banii n-aduc fericirea si oricat ai incerca sa patrunzi tainele cunoasterii universale n-ai sa reusesti. NEVER.
Pana la urma mi-a placut cartea.